De ce, mamă? (4)
De ce, mamă? (4)
Cred că am visat ceva foarte urât, de m-am trezit brusc din somn, înghețat bocnă și cu picioarele atârnând pe lângă canapea. Este camera unde părinții mei au întrerupt căldura, din motive de economie. Îi termina pe atunci cheltuielile cu întreținerea, în special cele cu apa caldă și incălzirea. Și cât ne-am rugat de ei să nu facă asta, urmând să plătim eu și fratele meu aceste cheltuieli, dar au fost de neânduplecat. Parcă aivea îl aud pe tata, spunând:
- Aveți și voi problemele voastre, vă rugăm să nu insistați!
Tatăl nostru era de neclintit când spunea ceva și de regulă lua hotărârile după multă cumpănire și cu frica lui Dumnezeu!
Dar, acum eu o trag, mă trezesc țeapăn de frig și cu nasul înfundat. De odată, se aude glasul mamei, din camera de alături:
- Nu ai de gând să vii la mine? Eu de abia mai pot să respir și tu....
Constat că nici nu m-am mai schimbat în pijama, așa că deschid ușa la dormitorul mamei unde, mă izbește un val de frig drept în față.
Remarc cu stupoare că sunt deschise larg atât ușa la balcon, cât și fereastra camerei, iar mama, numai în cămașa de noapte, strigă că se sufocă.
- Nu am aer fiule, te rog fă ceva!
Reușesc cu greu să o conving să închid fereastra, rămânând deschisă ușa balconului. Acesta este protejat impotriva gerului de afară, prin tâmplăria cu geam termopan montată de noi cu un an mai înainte.
Așezată în pat, întinde către mine mâinile tremurânde. Constat că acestea sunt reci, foarte reci, lucru care mă înspăimântă. Cu toate acestea, mama îmi cere să o stropesc pe față cu apă rece.
Ud un șervețel cu apă rece de la chiuveta din baie si o șterg, prin tamponare ușoară, pe toată fața.
- Și pe piept mamă, căci mă arde și nu pot să mai respir!
Mă supun și îi tamponez ușor gâtul și pieptul, deși sunt speriat de cât de rece este corpul mamei.
Acceptă cu greu să o învelesc cu un pled ușor, deși în cameră este destul de rece. Privesc ceasul și constat că am depășit ora pentru luarea medicamentelor prescrise de medic, așa că în viteză le scot din separator și le pisez cu dosul lingurii, pe un șervețel de hârtie. Pulberea fină obținută o amestec bine, într-o ceșcuță, cu puțin suc de portocale.
Îmi iau inima în dinți și mă apropii de patul mamei:
- Te rog, mamă să iei medicamentele prescrise de Cristi. Le-am amestecat cu puțin suc, așa cum îți place dumitale....
După cum mă așteptam, prima reacție a mamei a fost una de respingere. Reușesc în final, cu greu, să-i dau cele două lingurițe cu medicament. Îmi spune:
- Am gura amară, mamă...mă otrăviți cu medicamentele astea!
După puțin timp, privindu-mă cu drag îmi zice:
- Vreau puțin cozonac cu lapte...dar, de acela bun, făcut la patiseria din Călărași!
La început nu am știut despre ce-i vorba cu această patiserie din Călărași, mă cam speriasem că trebuie să merg tocmai în acel oraș, dar am respirat ușurat când am aflat că-i vorba de o stradă cu acest nume, aflată prin apropiere.
Îmi aduc aminte că, pe masa din bucătărie, se găsește un cozonac întreg și neâceput, cumpărat de vecinul Lică, cu o zi mai înainte. Tai o bucată zdravănă cu mai multă umplutură de nucă și stafide, cum îi place mamei și o așez pe o farfurioară. Într-o ceșcuță micuță de cafea pun puțin lapte, la temperatura camerei și mă rog la bunul Dumnezeu ca mama să le consume.
Înghițind cu greu o mică îmbucătură, aceasta spune autoritar:
- Lasă-le pe mai târziu, căci acum nu-mi e foame!
La insistențele mele mai bea o înghițitură de lapte și nimic mai mult. Strâng de pe scaunul de lângă pat ceștile cu suc și ceai lăsate seara trecută, precum și farfurioara cu fructe, cu gândul de a aduce altele, mai proaspete.
Soneria de la intrare sună scurt. Ușa se deschide brusc și pe aceasta intră ca o vijelie, cum îi este obiceiul, asistenta Laura - inimă mare. Așa îi spun eu în gând, cu mult drag.
- Bună dimineața la toată lumea!
Apoi, privind cu tandrețe chipul mamei spune:
- Cum vă simțiți doamnă? Am venit acum pentru ultima perfuzie, după care sperăm că vă faceți bine...și puteți să mergeți cu băiatul dumneavoastră la București.
Prezența Laurei îi face bine mamei, devine ceva mai optimistă și întinde mâna tremurândă pentru fixarea acului perfuziei, ce-i va picura în venă lichidul dătător de viață.
Apoi, cu glas scăzut se interesează de starea mamei, iar la auzul faptului că nu mănâncă și are accese de sufocare, se întristează și îmi spune:
- Îmi pare rău, dar cred că trebuie să o internați de urgență la spital...de preferat la București!
Instantaneu privesc prin geam troienele de afară, peste care zăpada curge neâncetat. Îmi iau rămas bun de la Laura și cuprins de tristețe și deznădejde sun pe fratele meu, cu gândul de a ne sfătui ce-i de făcut. Nu-mi răspunde, dar primesc în scurt timp un mesaj prin care mă anunță că-i într-o ședință și că mă va suna mai târziu.
Sprijinul meu de bază, soția, îmi răspunde imediat și mă asigură că, atunci când vremea va permite, va veni cu unul din băieți să o luăm pe mama la București. Până atunci, în situația în care starea mamei se agravează, ar fi bine să o internez la spitalul județean, dar numai în grija doctorului Cristian.
Mai târziu, același lucru are să mi-l spună la telefon și fratele meu, în condițiile în care serviciul acestuia nu-i permite, deocamdată, să vina la Drobeta.
Sunt singur și simt că înebunesc. De alături, glasul mamei mă cheamă să o ajut pentru toaletă. Deși, la indicația medicului i-am redus doza de diuretice, aceste încă își mai fac din plin efectul.
O însoțesc până la baie, de unde aceasta, cu mâinile tremurânde și ușor aplecată de spate, se străduie să închidă ușa în urma sa. Rămân afară, dar cu frică ca mama să nu alunece și să pățească ceva.
Și atunci m-am decis pe loc, cum trebuie să acționez în continuare. Îl voi suna pe doctorul Cristi și o voi interna la spital, sub supravegherea acestuia. Asta numai o scurtă perioadă de timp, până vremea ne va permite să o transportăm la București.
Răspunde cu citat
Postat în original de visatorul
