Follow RomanianPortal on Twitter       
Rezultate 1 la 2 din 2

Subiect: De ce mamă? (3)

  1. #1
    Data înscrierii
    20.04.2010
    Posturi
    15
    Putere Rep
    0

    Implicit De ce mamă? (3)

    3. Deși slăbită de boală, mama reușește cu greu să se ridice pe marginea patului. Dau să o sprijin ușor, de cotul mâinii drepte, dar cu demnitatea pe care i-o cunosc destul de bine, mă respinge cu fermitate.
    - Nu-i încă nevoie...pot și singură!
    Așezat lângă aceasta, încerc cu greu să-mi stăpânesc lacrimile. Se aude soneria de la intrare, după care în cameră intră vecinul Lică. Are și el ochii înlacrimați, pe care-i șterge pe furiș cu dosul palmei, spunând:
    - Iar n-ai mâncat mamaie... și uite, acum trebuie să vină Laura să-ți facă perfuzia!
    Pe masa de lângă pat observ, frumos rânduite, câteva boluri cu mâncare, toate pline. Smântânică, orez cu lapte, compot, friptură de pui, cozonac, fructe dar, din păcate, toate neatinse!
    Necăjit, vecinul îi întinde mamei o banană, acesteia plăcându-i întotdeauna acest fruct. Cu mâna sa slabă și tremurândă, aceasta respinge banana și-mi spune șoptit:
    - Mai bine fă-mi un ceai de pelin...să mă liniștesc la stomac!
    Aflu de la Lică de faptul că în ultimul timp mănâncă foarte puțin, iar urmare tratamentului intensiv cu medicamente diuretice, pentru eliminărea lichidelor din corp, s-a dezhidratat puternic.
    Îi observ picioarele umflate și branula fixată de dosul palmei, cu leucoplast. Vecinul Lică, îmi spune oftând:
    - Astăzi mamaia va primi a cincea perfuzie...
    Soneria de la intrare bâzâie strident. Prin ușa deschisă larg intră Laura, asistenta medicală, care în ultimii ani o are în evidență pe mama, prin grija medicului de familie. Bătând de zor din picioare, își curăță bine de zăpadă ghetuțele mici, ca de copil. Ușor corpolentă și mică de statură, tânăra asistentă intră ca o vijelie în camera mamei, spunând:
    - Doamnă, mă uit pe masă și văd că ați mâncat foarte puțin...și asta nu-i bine!
    Cu mâini îndemânatice îi așează mamei o nouă perfuzie, din cele șase prescrise de medic. Ochii mamei o fixează intens pe tânăra asistentă, cerând parcă, printre lacrimi, ajutor și bunăvoință.
    O întreb pe Laura dacă dorește o cafea caldă, după frigul năpraznic de afară.
    - Mulțumesc, dar iată că s-a gătat și perfuzia și mai am atâtea de făcut astăzi!Cu mâinile sale pricepute scoate repede acul perfuziei, iar ochii săi înlăcrimați evită privirea mamei:
    - Ne vedem mâine dimineață, mamaie....
    Și de abia o ajung în pragul ușii, unde Laura se oprește puțin. Vreau să-i înmânez banii datorați pentru ultimele două perfuzii, dar refuză categoric.
    - Nu trebuie să-mi plătiți, nu o fac pentru bani...
    Și cu lacrimi mari ce i se scurg pe obraji, iese în viteză, așa cum de altfel a și intrat.
    Acum constat că-i liniște in apartament, nici nu am sesizat când s-a retras vecinul Lică. Glasul abia perceptibil al mamei mă trezește la realitate:
    - Fiule, vin-o până la mine!
    Mă apropii de pat unde mama întinde către mine mâna sa tremurândă.
    - Ajută-mă să merg până la baie...căci mă termină pastilele astea!
    Se ridică cu greu pe marginea patului și sprijintă de brațul meu, pășește anevoie. Ajunsă în pragul ușii mă respinge ușor, spunând:
    - Acum mă descurc și singură...
    Așteptând-o pe hol, îmi repet să fiu calm și să nu mă panichez. Mă doare că mănâncă foarte puțin, iar diureza provocată de medicamente nu este compensată, printr-un consum de lichide corespunzător.
    Sprijinită de perete, își mișcă anevoie picioarele puternic umflate. Cu glas rugător îi spun:
    - Mamă, trebuie să mănânci ceva, să poți lua medicamentele... Vrei puțină supă de pasăre? Sau puțin pilaf, făcut de vecina?
    Refuză categoric, clătinănd din cap.
    - Nu mai insista mamă, căci nu pot să înghit!
    Cu greu o conving să înghită două bucățele de cozonac. Apoi strivesc cu lingura, într-o pulbere fină, medicamentele prescrise de medic, pe care o amestec bine cu sucul de portocale dintr-o ceșcuță.
    Înghițând cu greu fiecare linguriță de medicament, îmi strigă:
    - Vrei să mă omori de tot cu amăreala asta! Mai bine fă-mi o ciulama de ciuperci, cu mămăliguță.
    Mă bucură cererea mamei și ca urmare, mă conformez imediat. Îmbrăcat corespunzător pentru frigul de afară, deschid cu greu ușa de la intrarea în bloc. Afară ninge viscolit. În fața ușii s-a format un nămete uriaș, peste care înaintez cu dificultate. Merg pe mijlocul străzii, unde mai dibuiesc cu greu urmele unei mașini condusă de un localnic temerar. Simt cum îmi pătrunde zăpada în ghete, dar cu gândul la mama, uit de toate și mă îndrept către cel mai apropiat supermarket.
    Aici găsesc ciuperci proaspete și umplu coșul cu unele alimente mai dietetice, precum smântânica și brânzica de casă, pieptul de pui și fructele. La întoarcere mai opresc și la un butic din apropiere, să cumpăr o socată cu lămâie, băutură răcoritoare îmbuteliată la pet, ce-i place foarte mult dânsei.
    Și așa încărcat, ajung înghețat bocnă și plin de zăpadă înapoi acasă. De abia deschid ușa și glasul mamei se aude ușor tânguit:
    - Dar ai lipsit mult mamă, puteam să mor singură în casă!
    O asigur că m-am grăbit cât am putut și că-i voi pregăti imediat ciulamaua de ciuperci.
    - Le vreau coapte la cuptor, cu puțin cașcaval pe deasupra!
    Mă mișc cât pot de repede cu pregătirea ciupercilor. Ca să fiu mai sigur că nu greșesc, îmi sun soția pentru a afla detaliile necesare. Mă lămurește pe deplin pentru pregătirea ciupercilor și încerc să-i răspund, cât mai concis, la întrebările despre starea de sănătate a mamei.
    - Dacă este nevoie, cheamă-mă și vin imediat.
    O asigur că mă descurc și că o să merg în dimineața următoare la doctorul Cristian, pentru a vedea, în funcție de evoluția bolii mamei, cum vom proceda în continuare.
    Nu închid bine telefonul și acesta țârâie iarăși. Este fratele meu Petrișor, care dorește să se adreseze mamei.
    - Sunt bine, îl liniștește aceasta. Îl am pe cel mic lângâ mine!
    Și acum la aproape 60 de ani ai mei, pentru mama am rămas un copil, pe care-l dădăcește cum vrea. Dar, câtă dragoste în această dădăceală!
    Petrișor mă asigură că atunci când va prinde puțin timp liber la serviciu, va veni și el la Drobeta, să fie alături de mama. Ca să-l liniștesc puțin, îi spun:
    - Și poate se oprește ninsoarea asta și reușim să o aducem la București!
    Cu chiu cu vai, izbutesc să pun la cuptor tăvița cu ciupercile pregătite mai înainte de mine. Am grijă să nu adaug decât foarte puțină sare, având în vedere efortul medical depus pentru scăderea tensiunii arteriale și dezumflarea picioarelor mamei.
    Sunt atent să nu se ardă prea tare ciupercile, iar când sunt convins că s-au înmuiat cât trebuie, opresc cuptorul și le scot într-o farfurioară, să se răcească.
    - Mamă, sunt gata ciupercuțele! Cum le vrei, simple sau cu smântânica?
    Și așa cum mă aștepam, mama îmi răspunde că nu-i este foame și să i le aduc mai târziu. Dar eu vreau să o forțez un piculeț să mănânce, așa că așez pe o tăviță farfurioara cu ciupercile coapte, o ceșcuță cu smântână, puțină pâine albă proaspătă și un pahar cu suc de portocale.
    Și așa pregătit mă înfințez cu tăvița în fața mamei, spunând:
    - Măcar gustă din ele, căci trece pe la noi doctorul Cristian și nu știu ce-i vei spune, când va afla că nu ai mâncat de loc astăzi!
    Cu acest argument, reușesc să o conving să înghită o bucățică de ciupercă cu un dumicat de pâine. Dar, din păcate numai atât!
    Mai reușesc cu greu să o fac să înghită medicamentele prescrise de medic, vreo cinci la număr, pe care i le-am sfărâmat cu dosul unei lingurițe și le-am amestecat cu suc de portocale. Find foarte amare, le înghite cu mare dificultate, existând mereu riscul să le vomite ulterior.
    Surprind pe obrazul mamei o lacrimă, urmată apoi de altele. Cu vocea tremurândă, mă prinde ușor de mână și îmi zice:
    - Lasă mamă, nu fi supărat, că mă fac eu bine!
    Întorc capul într-o parte și mă străduiesc să nu arăt mamei, starea mea de deznădejde.
    Fac curat pe masă, adunănd bolul cu supa de pasăre și farfurioara cu pilaf, pregătite de vecina Dorina și neatinse de mama. Mai am grijă să strâng și ceșcuțele cu lapte și ceai, de acum reci și imposibil de consumat.
    Medicamentele diuretice își fac din plin efectul. Se deplasează des și tot mai greu la baie. O face singură și nu mă lasă decât să o sprijin de braț, până la ușa băii.
    - Mai dă-mi puțin ceai de pelin, cere mama.
    Se ține cu amândouă mâinile de stomac și geme ușor.
    - Mă doare rău de tot, fiule!
    Hotărăsc să-l sun pe doctor, așa cum am stabilit cu acesta la ultima discuție.
    Deși este seară, îmi răspunde imediat, iar eu îi prezint succint starea destul de precară a mamei.
    - Dacă nu începe iar să mănânce, este destul de grav și să te aștepți la tot ce-i mai rău!
    Stabilim de comun acord să mă prezint urgent la cabinetul său particular, unde acesta se află în acel moment.

  2. #2
    Data înscrierii
    20.04.2010
    Posturi
    15
    Putere Rep
    0

    Implicit

    O asigur pe mama că lipsesc foarte puțin, după care-l sun pe Gabi taximetristul, cu rugămintea să vină pentru a mă duce la doctorul Cristian.
    - În zece minute sunt la intrarea în bloc, mă asigură acesta.
    Mă echipez bine pentru ce mă așteaptă afară și cobor în fața blocului. Ninge continuu, iar zăpada viscolită îngreunează la maxim vizibilitatea.
    Și totuși, mașina lui Gabi își face apariția, aceasta având dublă tracțiune.
    Așezat acum comod lângă Gabi, încep să mă plâng de toate, iar acesta râzînd molipsitor îmi zice:
    - Domnul meu, ați trecut prin atâtea necazuri...și vă mai temeți?
    Îi dau dreptate, dar în sinea mea sunt foarte amărât. Faptul că sunt singur cu mama foarte bolnavă, fără un sprijin efectiv din partea cuiva, precum și posibilitățile limitate de rezolvare a situației, mă fac să sufăr enorm.
    Cu îndemânarea specifică meseriei și ajutat de mașină, Gabi reușește, după câteva alunecări și bruscări de volan, să mă aducă până la cabinetul doctorului Cristian.
    Îi achit cu dărnicie costul cursei și mă avânt prin viscolul de afară, spre intrarea în cabinet.
    Aici, în sala de așteptare mă întâmpină o duzină de chipuri, care mai de care preocupat de problemele de sănătate pentru care a venit la consultație.
    Spre norocul meu, din cabinet își face apariția o blondă tânără, asistenta doctorului, care-mi spune zâmbind:
    -Sunteți colegul și prietenul domnului doctor, nu-i așa?
    Îi confirm jenat de privirile curioase și ușor ostile ale celorlalți pacienți și o urmez în cabinet, la invitația acesteia.
    Aici îl găsesc pe doctorul Cristian, care se află în plină consultație a unei paciente, după cum am văzut ulterior, aproape surdă.
    - Și zi mamaie, îți plac jumările de porc, cu ouă și murături și udate cu vin roșu?
    - Vorbește mai tare, că nu prea te auz maică!
    De alături intervine fata acesteia, o doamnă roșcovană și mai rotofee, care arată zâmbind către pacientă:
    - Aude când vrea dânsa domnule doctor...și mănâncă tot ce-i poftește inima!
    Doctorul, decuplând aparatul de tensiune de pe brațul bătrânei, o atinge ușor pe spate și-i spune:
    - Mamaie, ești sănătoasă tun, dar ar trebui să-ți tratezi auzul la un specialist!
    Fără să mai asculte ce spune bătrâna, devine dintr-o dată foarte serios și se întoarce către mine, zicând:
    - Colega, îmi pare rău, dar dacă mama nu începe să mănânce este de rău!
    Cu un gest delicat o cheamă pe asistentă, care-i întoarce un zâmbet tandru, spunând:
    - Trebuie să vă grabiți domnule doctor, la ora opt aveți emisiune la Datina!
    Datina este un post de televiziune local, unde fostul meu coleg și prieten are de ceva timp o emisiune destul de apreciată în domeniul său de activitate.
    Știind că nu-mi va primi nici-un onorariu pentru consultația mamei, încerc să găsesc o posibilitate să mă revanșez cumva pentru amabilitatea acestuia.Mă privește mustrător, cu ochii înlăcrimați și-mi zice:
    - Părinții tăi au avut mereu ușa deschisă pentru mine, atunci când am fost colegi de liceu! Eu nu pot să uit asta....
    În acest timp îmi scrie încă o rețetă pentru mama, cu unele medicamente mai mult pentru ușurarea durerilor, după cum aveam să constat ulterior. Cristian știa cum va evolua bola mamei!
    - Să mă anunți la orice oră, dacă intervine ceva cu mama.
    Îi mulțumesc cu lacrimi în ochi pentru sprijin și mă avânt în frigul de afară, cu gândul să ajung cât mai repede acasă, la mama. Gabi taximetristul a plecat, așa că intru în prima farmacie deschisă la ora aceea, cu gândul să cumpăr medicamentele prescrise de doctor, după care mă îndrept anevoios către casă.
    Merg mai mult pe mijlocul străzii, fără a mai zări vreo altă cale de trecere prin zăpada depusă cu dărnicie.
    Cu chiu cu vai ajung la apartament, unde mama mă întâmpinâ cu glasul său stins:
    - Ce a zis doctorul Cristi, mă fac bine?
    Rămân blocat pe moment, dar intuitiv găsesc răspunsul salvator:
    - Așa este mamă, dar trebuie să mănânci bine și să iei medicamentele prescrise...Cristi a fos foarte ferm de data asta!
    Am forțat un pic nota, adică am mințit, dar să mă ierte bunul Dumnezeu, dar am facut-o cu bună intenție.
    Reușesc să-i dau, cu lingurița, puțină supă de pasăre, din cea făcută și adusă de vecina Dorina dis de dimineață și cu multă greutate, o bucățică de cozonac, cu nucă și rahat, care-i plăcea foarte mult înainte.
    - Acum, mai trebuie să iei medicamentele de seară.
    Fără să aștept reacția mamei, mă retrag în bucătărie unde cu dosul unei linguri strivesc pe o coală de hârtie medicamentele prescrise de doctor și păstrate intr-un despărțitor de plastic, anume cumparat de mine.
    După aceea, amestec bine praful obținut într-o ceșcuță, cu puțin suc de portocale și cu lingurița, încerc să-i dau soluția, spunând:
    - Mamă, sunt două lingurițe...te rog mult!
    Văd efortul deosebit depus de aceasta pentru a înghiți fiecare sorbitură și totuși, nu o las să renunțe. Vreau din tot sufletul să se refacă puțin, să reziste până vin băieții mei, cu o mașină capabilă să reziste la drumurile troienite și să putem să o ducem la o clinică de specialitate din București. O mai făcusem odată cu ajutorul lui Dumnezeu, când putusem să o salvăm, dar acum, ne luptam cu o iarnă foarte grea și cu o boală a mamei care, cu toate eforturile doctorului Cristian și ale noastre, nu ceda de loc.
    - Nu mai pot mamă, vrei să vomit?
    O simt obosită și nu mai insist. O învelesc cu pledul până sub bărbie și las o lumină de veghe aprinsă în cameră.
    -- Mergi și te odihnește, căci dacă e nevoie te voi chema eu!
    Chiar bolnavă fiind, rămâne aceiași mamă grijulie, lucru pe care îl voi simți și peste noapte când, așa bolnavă cum era s-a deplasat, să mă învelească, cu o cuvertură.
    Eu adormisem pe o canapea în sufragerie, unde cu vreo doi ani în urmă, din motive de economie, parinții mei debranșaseră caloriferul de la rețeaua de termoficare.
    Și nici că visam eu ce ne aștepta pe noi, în ziua următoare!

Taguri pentru acest subiect

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii
  •