Follow RomanianPortal on Twitter       
Results 1 to 9 of 9

Thread: Romani celebri – Biologie

  1. #1
    Join Date
    Dec 2003
    Location
    Chicago & Constanta
    Posts
    11,379
    Rep Power
    10

    Default Romani celebri – Biologie

    Pe acest topic vor fi postate mesaje despre romani celebri in domeniul biologiei. Mesajele in afara subiectului sau care nu sunt destul de relevante pentru acest topic, vor fi sterse.

    Multumesc celor care vor posta aici!

  2. #2
    Join Date
    Dec 2003
    Location
    Chicago & Constanta
    Posts
    11,379
    Rep Power
    10

    Default George Emil Palade


    George Emil Palade (nascut la 19 noiembrie 1912, Iaşi – decedat 8 octombrie 2008) a fost un medic şi om de ştiinţă american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, Laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1974. De asemenea, Dr. George E.Palade a fost premiat în 1986, în Statele Unite, cu Medalia Naţională pentru Ştiinţă -- în biologie (National Medal of Science) pentru: "descoperiri fundamentale a unei serii esenţiale de structuri supercomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii", (inclusiv cele umane).

    Biografie
    S-a născut la Iaşi în 1912, într-o familie de profesori, tatăl său fiind profesor de filosofie, iar mama sa profesoară de liceu. Mediul familial l-a încurajat în prodigioasa sa formaţie intelectuală.
    În 1930 este admis ca student la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvă în 1940, obţinând titlul de Doctor în Medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice. În perioada 1942 - 1945, George Palade a servit în Corpul Medical al Armatei Române.
    În 1946 s-a căsătorit cu Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa şi pleacă cu soţia sa în Statele Unite ale Americii fiind angajat ca cercetător la New York University. Acolo l-a întâlnit pe Albert Claude, omul de ştiinţă care i-a devenit mentor. Doctorul Claude lucra în Institutul Rockefeller (Rockefeller Institute for Medical Research) şi l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în Departamentul de Patologie celulară. George Palade a realizat importanţa excepţională a microscopiei electronice şi a biochimiei în studiile de citologie. Cum nu era biochimist, a iniţiat o colaborare cu Philip Siekevitz. Împreună au combinat metodele de fracţionare a celulei cu microscopie electronică, producând componenţi celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracţiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organule subcelulare ca un component major producător de energie. Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicaţia mecanismului celular al producţiei de proteine. El a pus în evidenţă particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau "corpusculii lui Palade".
    În 1961 G. E. Palade a fost ales Membru în National Academy of Science a SUA. Împreună cu Keith Porter, a editat revista "The Journal of Cell Biology" (Revista de Biologie Cellulară), una dintre cele mai importante publicaţii ştiinţifice din domeniul biologiei celulare.
    În 1973 părăseşte Institutul Rockefeller, mutându-se la Yale University, iar din 1990 lucrează la Universitatea din San Diego (California).
    În anul 1974 Dr. George E. Palade primeşte Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pe care l-a împărţit cu Albert Claude şi Christian de Duve,"for discoveries concerning the functional organization of the cell that were seminal events in the development of modern cell biology.",cu referire la cercetările Dânsului în Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale (the Rockefeller Institute for Medical Research), adică, în traducere: ,,pentru descoperiri privind organizarea functională a celulei ce au avut un rol esenţial in dezvoltarea Biologiei Celulare moderne."
    Prezentarea Dr.-lui Palade de primire a Premiului Nobel (Nobel Lecture), a avut loc în Decembrie 12, 1974, cu tema: " Intracellular Aspects of the Process of Protein Secretion, " (în româneşte: ,,Aspecte intracelulare în procesul de secreţie a proteinelor"), care a fost publicată în 1992 de Fundaţia Premiului Nobel (the Nobel Prize Foundation)
    A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1975.
    La 12 martie 1986, Preşedintele SUA,Ronald Reagan, l-a premiat Dr. Palade cu Medalia Naţională de Ştiinţă-- în ştiinţele biologice, pentru merite deosebite constînd în: ,,descoperiri fundamentale --'pioneering'-- a unei serii esenţiale de structuri super-complexe cu înaltă organizare prezente în toate celulele biologice", (inclusiv cele umane).
    În anul 2008, Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan.
    În data de 8 octombrie 2008, George Emil Palade moare la vârsta de 96 de ani, în SUA.

    Sursa: Wikipedia

  3. #3
    Join Date
    Apr 2006
    Posts
    2,245
    Rep Power
    12

    Default Grigore Antipa....



    Grigore Antipa (n. 27 noiembrie/10 decembrie1867, Botoşani - d. 9 martie1944, Bucureşti) a fost zoolog, ihtiolog, hidrobiolog, economist, ecolog, oceanolog, muzeolog. A pus bazele şcolii româneşti de hidrobiologie, ihtiologie şi oceanologie; pioner în domeniul muzeologiei; autorul unor concepţii moderne în domeniul ecologiei, biosociologiei, bioeconomiei biosferei. A fost directorul Muzeului de istorie naturală din Bucureşti, unde a avut o contribuţie însemnată la organizarea colecţiilor pe baze filogenetice şi ecologice. Ca semn de recunoştiinţă pentru activitatea sa în cadrul muzeului, începând cu anul 1933, Muzeul de istorie naturală îi poartă numele.


    Biografie
    S-a născut în 10 decembrie 1867 în Botoşani. Între anii 1873-1877 a urmat şcoala primară în oraşul natal, iar mai apoi s-a înscris la cursurile liceale în Iaşi, pe care le-a urmat între anii 1877-1855. Între 1885-1891 studiază în Germania la universitatea din Jena. Aici, sub îndrumarea profesorilor Ernst Haeckel, Arnold Lang şi W. Kükenthal, îşi aprofundează studiile în domeniul biologiei evoluţioniste şi obţine titlul de doctor, susţinâd lucrarea de doctorat cu titlul Die Lucernariden der Bremer - Expedition nach Ost - Spitzbergen im Jahre 1889. Între anii 1888-1889 urmează studii aprofundate de oceanografie în Franţa, pe Riviera Franceză, la Villefranche-sur-Mer. În perioada următoare aprofundează acelaşi domeniu la Monaco (1890), Helgoland în Germania (1890) şi la Neapole în Italia.
    Activitate ştiinţifică
    Activitatea sa ştiinţifică principală a fost în domeniul biologiei. Ca zoolog a studiat morfologia meduzelor Lucernaride, prezentând în acest sens o nouă specie de Drymonema (1892) şi o Stauromeduză (1892), ambele făcând parte din fauna ihtiologică din România. A cercetat şi publicat lucrări despre peştii enedemici din bazinul pontic, ca de exemplu Clupeidele (1903-1905) şi Sturionii (1905, 1909).
    În calitate de ecolog şi hidrobiolog a pus bazele şcolii de ecologie şi hidrologie din România. A cercetat în această direcţie diverse aspecte din viaţa din apele dulci şi marine, publicând o serie de lucrări în care şi-a expus rezultatele.
    În cadrul studiilor de ecologie şi economie a analizat raportul dintre om şi natură, dar şi izomorfismul dintre preocesele economice şi ecologice. De reţinut este lucrarea publicată în anul 1935, L'organisation générale de la vie collective, des organismes et du mécanisme de la production dans la Biosphčre. Prin această lucrare Antipa a pus bazele unei noi ştiinţe interdisciplinare, bioeconomia.

    Lucrări
    • Despre necesitatea intoducerii unei pisiculturi sistematice în apele României (1892)
    • Studii asupra pescăriilor din România (1895)
    • Proiect de lege a pescuitului (1896)
    • Die Fischerei-Verlaltnisse Rumaniens (1899)
    • Fauna ihtiologică a României (1909)
    • Pescăriile şi regiunea inundabilă a Dunării în cadrul economiei naţionale şi mondiale (1932)
    • Iconographie des Sturions et Clupeides de la Mer Noire (1934)
    • Marea Neagră şi ihtiologia ei (1941)

  4. #4
    Join Date
    Apr 2006
    Posts
    2,245
    Rep Power
    12

    Default Savantul Dimitrie Branza



    Dimitrie Brandza(1846-1895)


    Medic si naturalist roman. A fost profesor la Universitatea din Iasi si la cea din Bucuresti. A infiintat catedra de botanica, Institutul de Botanica si Gradina Botanica din Bucuresti.

    A publicat numeroase studii de botanica, zoologie, parazitologie, anatomie, medicina etc. Dimitrie Brandza este autorul primei lucrari romanesti critice de sinteza "Prodromul florei romanesti" (1879-1883), (1879-18830, care cuprinde numeroase specii de plante vasculare, si al primului determinator publicat in limba romana, "Flora descriptiva a Dobrogei" (1891).



    Grădina Botanică "Dimitrie Brândză" a Universităţii din Bucureşti, numită după fondatorul ei, Dimitrie Brândză, este situată în cartierul Cotroceni din Bucureşti, România. Acoperă o suprafaţă de 17,5 hectare (inclusiv 4.000 m˛ de sere) şi are peste 10.000 specii de plante.

    Prima grădină botanică din Bucureşti a fost întemeiată în 1860, lângă Facultatea de Medicină, de către Carol Davila. Grădina a fost mutată în spaţiul actual în 1884 de către Dimitrie Brândză, un botanist român, şi de către Fuchs, un arhitect peisagist belgian. Grădina a fost inaugurată în 1891, după ce serele au fost construite şi populate, dar a fost afectată de inundaţia care a avut loc în 1892. Grădina a fost avariată în timpul primului război mondial, cînd a fost folosită de trupele de ocupaţie germane, şi în al doilea război mondial, cînd a fost atinsă de bombardamentele anglo-americane de la 4 aprilie 1944. Atunci, din cele peste 700 000 de exponate ale ierbarului au fost salvate numai 200 000 planşe. Ierbarul Grădinii Botanice din Bucureşti a ajuns din nou la circa 500 000 planşe, fiind organizat pe două mari secţiuni.

    Muzeul Grădinii Botanice se află situat la intrarea în Grădină, într-o clădire în stil brâncovenesc. În acest muzeu sînt expuse peste 5.000 de specii de plante, inclusiv 1.000 de specii exotice.

  5. #5
    Join Date
    Apr 2006
    Posts
    2,245
    Rep Power
    12

    Default Emil Racovita...



    Emil Racovita (1868-1947)


    Biolog si speolog român, nascut la data de 15 noiembrie 1868, la Iasi. Este considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran). Racovita si-a petrecut copilaria la Soranesti, Vaslui. Educatia si-a inceput-o la Iasi ca elev al lui Ion Creanga. A urmat liceul "Institutele Unite" si ulterior Facultatea de drept din Paris. A urmat Dreptul pentru a-i face pe plac tatalui sau, insa in 1891 va absolvi si Facultatea de Stiinte din Sorbona. In mai 1896 isi sustine teza de doctorat cu titlul "Le lobe céphalique et l'encéphale des annélides polychčtes" care ii intareste pozitia de autoritate in domeniul stiintelor naturale.

    A fost membru si presedinte (intre 1926 si 1929) al Academiei Române si profesor la Universitatea din Cluj (1920-1947). Intre 1929 si 1930 este Rector al Universitatii din Cluj. A participat ca biolog, impreuna cu Amundsen, la Expeditia Antarctica Belgiana, la bordul navei "Belgica" (1897-1899), in Antarctica, unde a adunat un bogat material stiintific botanic si zoologic si a facut cercetari devenite clasice asupra balenelor. Expeditia a fost condusa de Adrien de Gerlache. La intoarcere a adus o colectie de peste 1600 specimene botanice si zoologice si va publica o carte despre Cetacee, in special despre balene. A fost director adjunct (in 1900) al Laboratorului Oceanografic "Arago" din Banyuls-sur-Mer (Franta), având aceeasi functie si la laboratorul de anatomie comparata de la Sorbona, si codirector al revistei internationale "Archives de zoologie experimentale et generale".

    Ca urmare a descoperirii unor noi specii de crustacei in pestera Cueva del Drach din Mallorca, vizitata in 1904, devine fascinat de acest domeniu si renunta la cercetarea oceanografica pentru a se dedica ecosistemelor subterane. A infiintat la Universitatea din Cluj primul institut de speologie din lume (in 1920) si a predat primul curs de biologie generala din România. Deasemenea a initiat un program international de cercetare, numit "Biospeologica", care sa studieze fauna pesterilor. In august 1940, prin Dictatul de la Viena, Clujul devine parte a Ungariei, iar Emil Racovita se va muta la Timisoara impreuna cu Institutul Speologic. Se va intoarce la Cluj dupa reintregirea nordului Transilvaniei.

    Racovita este fondatorul biospeologiei, definita de el ca stiinta a formelor de viata din mediul subteran (pesteri si pânze freatice de apa). In problemele evolutiei biologice a aparat doctrina evolutionista de denaturari si de atacurile idealismului. Cercetarile sale asupra sistematicii, ecologiei si evolutiei animalelor subterane au contribuit la dezvoltarea unei perspective filogenetice in sistematica. Mare iubitor al naturii tarii, Emil Racovita este unul dintre initiatorii ocrotirii monumentelor naturii din România.

    A publicat pe lânga materiale de specialitate si altele privind organizarea invatamântului superior si a cercetarii stiintifice. Principalele lucrari: "Essai sur les problemes biospeologiques" (1907), "Speologia" (1927), "Evolutia si problemele ei" (1929). "Essai sur les problemes biospeologiques" (Eseu asupra problemelor biospeologice) este prima lucrare importanta din lume dedicata biospeologiei. Emil Racovita a murit la data de 17 noiembrie 1947, la varsta de 79 ani.

  6. #6
    Join Date
    Apr 2006
    Posts
    2,245
    Rep Power
    12

    Default Romani celebri – Medicina



    Victor Babeş (n. 4 iulie 1854, Viena - d. 19 octombrie 1926, Bucureşti) a fost un bacteriolog şi morfopatolog român, fondator al şcolii româneşti de microbiologie, membru al Academiei Române din 1893. A fost fiul lui Vincenţiu Babeş.



    Biografie
    Victor Babeş s-a născut în 1854 la Viena. A fost fiul lui Vincenţiu Babeş, originar din Banat. A studiat medicina la Budapesta, apoi la Viena, unde şi-a luat doctoratul.

    Babeş îşi începe cariera ştiinţifică în Budapesta ca asistent în laboratorul de Anatomie Patologică (1874 - 1881). În urma descoperirilor lui Louis Pasteur, este atras de microbiologie şi pleacă la Paris unde lucrează un timp în laboratorul lui Pasteur, apoi cu Victor Cornil. Împreună cu acesta publică primul tratat de bacteriologie intitulat Les bactéries et leur rôle dans l'anatomie et l'histologie pathologiques des maladies infectieuses (1885).

    În anii 1885 - 1886 lucrează în Berlin în laboratoarele lui Rudolf Virchow şi Robert Koch.

    În 1881 primeşte titlul de profesor asociat (doctor-docent) iar în 1885 postul de profesor de Histopatologie la Universitatea din Budapesta.

    În 1887 Victor Babeş este chemat la Bucureşti ca profesor la catedra de Anatomie Patologică şi Bacteriologie.


    Activitate ştiinţifică
    Activitatea ştiinţifică a lui Victor Babeş a fost foarte vastă, cu un accent deosebit în problemele de tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică şi seroterapie anti-difterică. A demonstrat prezenţa bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave şi a pus în evidenţă peste 40 de microorganisme patogene. De o deosebită importanţă este descoperirea unei clase de paraziţi - sporozoari intracelulari nepigmentaţi - care cauzează febra de Texas la pisici şi alte îmbolnăviri la animale vertebrate. La Congresul Internaţional de Zoologie din Londra (1900) aceşti paraziţi sunt clasificaţi în genul Babesia.

    În 1892 publică împreună cu Gheorghe Marinescu şi Paul Blocq un Atlas de Histologie patologică a Sistemului Nervos. A editat timp de mai mulţi ani Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti.

    În anul 1893 este ales membru titular al Academiei Române.

    Pe lângă activitatea ştiinţifică a fost preocupat de îmbunătăţirea stării sanitare a populaţiei, în special în combaterea şi prevenirea pelagrei.

    Victor Babeş, datorită formaţiei sale ştiinţifice de bază, a creat concepţia ce poate fi denumită "patomorfologia procesului infecţios", sinteză a microbiologiei cu histopatologia.

    A fost membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris şi ofiţer al Legiunii de Onoare (Franţa).
    (sursa-wikipedia)

  7. #7
    Join Date
    Apr 2006
    Posts
    2,245
    Rep Power
    12

    Default Ioan Cantacuzino..




    Ioan Cantacuzino (n. 25 noiembrie 1863, Bucureşti; d. 14 ianuarie 1934, Bucureşti ) a fost un academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală.

    Ioan Cantacuzino urmează atât studiile liceale (Liceul "Louis le Grand"), cât şi cele superioare (filosofie, 1882 - 1886, ştiinţe naturale, 1886 - 1891 şi medicină, 1887 - 1894) la Paris. În 1895 obţine titlul de Doctor în Medicină cu teza: "Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l'organisme" (în limba română, "Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism"). După terminarea studiilor, lucrează în Institutul "Pasteur" din Paris ca asistent al lui Ilija Mecinikov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.

    Întors în ţară, este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1901) şi Director general al Serviciului Sanitar din România (1907). Vocaţia sa de fondator şi organizator a fost demonstrată prin înfiinţarea unor instituţii ca "Institutul de Seruri şi Vaccinuri" (1921), care astăzi îi poartă numele, a Laboratorului de "Medicină Experimentală" (1901) din cadrul Facultăţii de Medicină, precum şi a unor reviste de specialitate, "Revista Ştiinţelor Medicale" (1905), "Annales de Biologie" (1911) şi "Archives roumaines de pathologie expérimentale et de microbiologie".

    Ioan Cantacuzino a desfăşurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric şi vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei şi febrei tifoide, etiologia şi patologia scarlatinei. Începînd cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele şi funcţiile fagocitare în regnul animal şi despre rolul fenomenelor electrofiziologice în mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită "Metoda Cantacuzino", metodă folosită şi astăzi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui Ioan Cantacuzino, România a fost a doua ţară din lume, după Franţa, care a introdus în 1926 vaccinul BCG ("Bacilul Calmette-Guérin"), având germeni cu virulenţă atenuată, pentru vaccinarea profilactică a nou-născuţilor împotriva tuberculozei. Ioan Cantacuzino a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic şi holerei în timpul primului război mondial şi în campania antimalarică.

    Ioan Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în Comitetul de Igienă al Ligii Naţiunilor, al societăţilor de Biologie, de Patologie Exotică şi al Academiei de Ştiinţe din Paris. Numeroase universităţi i-au acordat titlul de Doctor honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932) şi Bordeaux (1934).
    (sursa-wikipedia)

  8. #8
    Join Date
    Dec 2003
    Location
    Chicago & Constanta
    Posts
    11,379
    Rep Power
    10

    Default Nicolae Constantin Paulescu (1869 – 1931)


    Nicolae Constantin Paulescu (nascut la 8 noiembrie 1869, Bucureşti; decedat la 19 iulie 1931, Bucureşti), om de ştiinţă român, medic şi fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, a descoperit hormonul antidiabetic elaborat de pancreas, numit mai târziu Insulină.
    Încă din anii liceului, a dovedit o deosebită înclinare pentru ştiinţele naturale, pentru fizică şi chimie, precum şi pentru limbile străine, clasice şi moderne. Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obţinând în 1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza "Recherches sur la structure de la rate" ("Cercetări asupra structurii splinei"). A lucrat în spitalele din Paris, mai întâi ca extern (1891-1894), apoi ca intern (1894-1897) şi ca medic secundar la spitalul Notre Dame du Perpétuel-Secours (1897-1900). În anii 1897-1898 a urmat şi cursurile de chimie biologică şi fiziologie generală la Facultatea de Ştiinţe din Paris, obţinând în 1899 titlul de Doctor în Ştiinţe cu lucrările "Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace sub influenţa diverselor poziţii ale corpului" şi "Cauzele determinante şi mecanismul morţii rapide consecutivă trecerii de la poziţia orizontală la cea verticală". În anul 1901, obţine la Universitatea din Paris al doilea doctorat în ştiinţe cu dizertaţia "Étude comparative de l'action des chlorures alcalines sur la matičre vivante" ("Studiu comparativ asupra acţiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii").
    În anul 1900 se reîntoarce în ţară şi este numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină şi Director al Clinicii de Medicină internă de la spitalul St. Vincent de Paul din Bucureşti.

    Nicolae Paulescu a desfăşurat o remarcabilă activitate de cercetare ştiinţifică în domeniul fiziologiei, privind în special metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului în asimiliţia nutritivă, coagularea sângelui, mecanismul morţii subite ş.a. În 1906 a elaborat o metodă originală de extirpare a hipofizei la câine pe cale trans-temporală, care ulterior va fi aplicată în chirurgia hipofizei la om.
    Se cunoaşte mai puţin astăzi faptul că Nicolae Paulescu era creaţionist.
    În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societăţii de Biologie, Nicolae Paulescu prezintă în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acţiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet. Aceste comunicări au fost publicate în "Comptes rendues des séances de la Société de Biologie et de ses filiales", 1921, vol. LXXXV. no. 27, Paris, Ed. Masson et Comp. Paulescu publică descoperirea principiului activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumeşte pancreina, şi în revista de specialitate din Belgia, "Archives Internationales de Physiologie", vol. XVII, într-un articol care a apărut la 31 august 1921, sub titlul: "Recherches sur le rôle du pancréas dans l'assimilation nutritive". Deşi aceste publicaţii au precedat cu 8-10 luni enunţarea de către Fr. Grant Banting şi Ch.Herbert Best din Toronto (Canada) a descoperirii insulinei (noua denumire dată principiului activ din pancreas), Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină din anul 1923 a fost acordat cercetătorilor canadieni.

    Răspunzând campaniei internaţionale de restabilire a adevărului iniţiată de fiziologul scoţian Ian Murray, Comitetul Nobel recunoaşte în 1969 meritele şi prioritatea lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic. Profesorul A.W.K. Tiselius, directorul Institutului Nobel, deplânge situaţia din 1923, dar - conform statutelor Comitetului - exclude posibilitatea unei reparaţii oficiale, exprimându-şi doar speranţa că "opera de pionerat" a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile ştiinţifice internaţionale. Cu ocazia semicentenarului descoperirii insulinei, aceste foruri au recunoscut în mod unanim prioritatea savantului român. În cartea "The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin" (1976), profesorul Ioan Pavel a prezentat documente incontestabile care atestă meritele lui Paulescu.

    În anul 1990, Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române.
    Imaginea omului de ştiinţă Nicolae Paulescu este umbrită de opiniile sale ideologice de extremă dreaptă, exprimate în numeroase scrieri - de pildă "Spitalul, coranul, talmudul, cahalul şi francmasoneria" - şi în articolele cu titluri provocatoare ca "Complotul iudeo-masonic împotriva naţiunii române" sau "Evreii şi alcoolismul". Din pricina atitudinii politice a lui Paulescu au avut loc în vara anului 2003 proteste împotriva dezvelirii unui bust al lui Paulescu la Spitalul "Hôtel Dieu" din Paris. Profesorul Nicolae Cajal, în acel timp preşedinte al Secţiei Medicale a Academiei Române şi preşedinte al Comunităţii Evreieşti din România, i-a luat apărarea lui Paulescu, susţinând: "...Personal nu împărtăşesc asemenea concepţii (opiniile ideologice ale lui Paulescu, n.n.), nu am cum, şi într-un fel, pentru mine, e dramatică această situaţie. Însă din acest motiv nu am voie să neg meritele ştiinţifice reale ale lui Nicolae Paulescu, aportul său cu totul deosebit la sănătate a oamenilor şi cred că nimeni nu are un asemenea drept".

    Sursa: Wikipedia

  9. #9
    Join Date
    Dec 2003
    Location
    Chicago & Constanta
    Posts
    11,379
    Rep Power
    10

    Default Alti romani celebri in domeniul biologiei

    Alti romani celebri in domeniul biologiei:

    Ioan Athanasiu (1868-1926) - este pionier al fiziologiei experimentale si
    electrofiziologiei

    Dimitrie Calugareanu (1868-1937) - apare ca precursor al cosmofiziologiei

    E.N. Botezat (1871-1964) - descopera terminatiile nervoase din corpusculii tactili

    Haralambie Vasiliu (1880-1954) - descopera coloana spiralata a moleculelor substantei
    vietii

    Em. C. Teodorescu (1866-1949) - cel care a explicat primul relatia planta-lumina si
    planta temperature

Similar Threads

  1. Romani celebri - Muzica
    By sorin in forum Romani celebri-savanti,scriitori,oameni de stiinta,sportivi
    Replies: 18
    Last Post: 09-27-2011, 07:43 AM
  2. Romani celebri – Medicina
    By sorin in forum Romani celebri-savanti,scriitori,oameni de stiinta,sportivi
    Replies: 9
    Last Post: 07-28-2010, 04:26 PM
  3. Romani celebri – Matematica
    By sorin in forum Romani celebri-savanti,scriitori,oameni de stiinta,sportivi
    Replies: 8
    Last Post: 04-21-2009, 01:55 PM
  4. Romani celebri - Inginerie
    By sorin in forum Romani celebri-savanti,scriitori,oameni de stiinta,sportivi
    Replies: 6
    Last Post: 03-18-2009, 12:55 PM
  5. Romani celebri – Fizica
    By sorin in forum Romani celebri-savanti,scriitori,oameni de stiinta,sportivi
    Replies: 3
    Last Post: 03-10-2009, 12:58 PM

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •