PDA

Arată versiune întreagă : Cuvinte stangace sau magice ; creatii



03.11.2007, 13:55
Uneori cuvintele sunt stangace, cand vrem sa exprimam starile noastre sufletesti si vorbele nu pot reda ceea ce inima sau mintea ar vrea sa dezvaluie.
<DIV> Alteori cuvintele devin magice, cand putem surprinde in ele bucuriasau tristeteanoastra fireascasi descoperim prea plinul de sentimente sau idei, in vorbe banale.</DIV>
<DIV></DIV>
<DIV> Scrisul este pentru unii precum vinul. Poate sa ne imbete, sau dimpotriva, descatuseaza. Descopera vise, le destainuie, nu pentru a afla faima, sau a primi laude, o, nicidecum, ci pentru ca vorbele dezleaga tainele din suflet. Ies la iveala dorinte sau temeri, sau sperante, sau iluzii si puse pe hartie, devin biete scrijelituri, insirate pe paginile albe, dar in care cel ce le-a insirat ca pe margele, isi regaseste oricand sufletul. Iar uneori ceilalti, de laprivitoriocazionali, pana la braviimpatimiti ai farmecului literelor, se pot regasi, inbucuria sau tristetearedata de litere si cuvinte, ca intr-o muzica ce cucereste simturile si elibereaza spiritul.. </DIV>
<DIV></DIV>
<DIV> Versuri sau proza, rime sau randuri fara sir, cuvintele pot sa farmece doar privirea, sa surprinda gandirea , iar uneori sa atinga inima.</DIV>
<DIV></DIV>
<DIV> Sa le lasam sa-si duca la indeplinire menirea, chiar de vor ficuvinte stangace, sau de vordeveni, magice!</DIV>
<DIV></DIV>
<DIV></DIV>
<DIV></DIV>

03.11.2007, 14:29
Mamei mele





Tie maica buna, vers alcatuiesc,


Si caut cuvinte, ce-s smerite, goale,


Cum sa-ti arat mama, dorul sufletesc,


Cum sa-ti spun iubirea, in vorbe banale?





Si cautand rima, lacrima imi sterg...


Ai ramas acasa, suspinand incet,


O, maicuta buna, cum priveai ca plec,


Dar ziceai : Mergi, mama, ia-ti viata in piept!





Si sa am noroc, mi-ai urat in prag,


Sa merg inainte, cat ar fi de greu,


Cum sa-mi fie teama, cand cu mare drag,


Tu mi-ai daruit chiar exemplul tau ?!





Te-oi purta in suflet, toata viata, mama,


Iar in minte, dulcea-ti renuntare port,


Nu m-ai vrut cu tine, faptura sarmana,


M-ai trimis cu drag, de viata sa-mi vad!





Azi, la ceas de seara, mi-amintesc ca esti


Un foc viu, ce si, pentru mine, arde ...


O, prea buna maica,doresc sa traiesti,


Doar zile senine, acolo, departe !





Si-ntr-o buna zi, voi venidin nou,


Voi deschide usa, te-oi afla plangand,


O, maicuta buna, dar pe chipul tau ,


Voi vedea cu ochii-mi, zambet rasarind!





Si voi sti ca dorul te-a purtat departe,


Zi de zi, la mine,gandul tauzburand,


Dar iubirea ta , nu mi se desparte


De suflet, maicuta, si team in gand!

04.11.2007, 02:30
Dulcea suferinta
<DIV> Eu, suferinta mea, nu am s-o dau nicicum,</DIV>
<DIV> De data asta, o pastez doar mie,</DIV>
<DIV> Nici in cuvinte, nici in lacrimi n-am s-o spun,</DIV>
<DIV> Si nimenitaina-mi,nu as vrea s-o stie.</DIV>
<DIV></DIV>
<DIV> De data asta, vreau sa sufar dulce,</DIV>
<DIV> Ca in paharul cu pelin si miere,</DIV>
<DIV> Ca de l-as bea, ce bucurie-mi vaaduce,</DIV>
<DIV> Candvoi simti, ca sunt numai durere...</DIV>
<DIV></DIV>
<DIV>Si nimenisufletul sa nu-mi cunoasca,</DIV>
<DIV> Si vorbelor ragazuln-o sa-l dau,iar ca atare,</DIV>
<DIV> N-o sa-mi dezvalui eumisterul, ce-o sa nasca,</DIV>
<DIV> Din suferintadulce,si din renuntare !</DIV>
<DIV></DIV>
<DIV></DIV>
<DIV></DIV>
<DIV></DIV>

04.11.2007, 18:59
Leac divin





Doamne, Imparate PreaCeresc,


Tu-ti cobori iar fata catre mine,


Nu ma lasi deloc sa patimesc,


Iarasi sufletul se-alina langa Tine.





N-am putere si curaj sa cer,


Nici nu merit sa primesc alin,


Doamne, Tu imi vezi smerenia din cer,


Daruindu-mi forta, in suspin.





La necazul cel mai mic, Tu vii,


Liniste sa-mi darui, cu prisos,


Doamne, oare merit eu sa pui,


Suferintei mele , leac duios?





Tu-mi dai aripi, chiar in suferinta,


Si cu Tine, Doamne-i mai usor,


Si-am nadejde, dragoste, credinta,


Iarasi restul, totu-i trecator !

Mihai Leonte
05.11.2007, 05:03
Distinsa colega Lore,


Sunt foarte bucuros de revenirea ta, si mai ales de acel cuvant de deschidere. Creatiile postate sunt deasemeni interesante si de suflet. Personal te voi citi cu placere.

05.11.2007, 05:14
Multumesc domnule Mihai, stiti ca si eu va citesc cu placere si bucurie! Dumneavoastra intotdeauna m-ati incurajat sa revin si iata-ma! Acum, sperdoar sa am siinspiratie, caci dorinta de a scrie este!

05.11.2007, 05:42
Am intrebat sufletul de ce doare? Dar nu-mi raspunde, isi vede de ale lui. Se framanta, stangaci, sa treaca prin viata "cu fruntea sus". Caci viata ii rezerva destule...


Vin zile bune, pline de bucurie, cand ti se pare ca totul in jur e mai frumos. Poate s-a indragostit, el sufletul, ma gandesc... Dar el iar nuimi raspunde, nici mie, nici gandului meu. Dar asa, in acele zile, nu-i pasa de nimic. Totul parca pluteste in jur. Zilele, chiar ploioase, ii par sufletului senine. Iisunt dragi, mai ales orele de seara, de visare. Sau diminetile... O, cand dau zorii, patrunzand prin perdeaua geamului dar si a inimii, cand pasarelele isi ciripesc trilurile , cand incepe agitatia vietii. Si, cand asteapta ceva, sau pecineva. Ce dragi ii sunt sufletului acele clipe. Uneori asteptarea e mai frumoasa, imbraca minutele intr-o bucurie mai mare , decataceea a evenimentului in sine. De exemplu, o sarbatorire, o aniversare. Stiti? A astepta acea zi, inseamna emotii nenumarate, pregatiri cu fervoare, inseamna dulcea framantarecare lasa visul sa daruiasca momentului de sarbatoare, o lumina deosebita. Uneori, da, nici momentul in sine nu poate sa fie atat de frumos, atat de intens, atata bucuriesa aduca, precum asteptarea...Iar, alteori, bucuria din suflet simti ca iti taie rasuflarea!


Eeei, sufletul...El, cu tainele lui! Caci vin zile triste. Vin zile cand isi pierde visarea, sau se cufunda intr-o spaima a asteptarii zilelor viitoare. De ce? Caci asa e sufletul, patimas... Si, poate a pierdut pe cineva drag, sau simte ca-l va pierde... Acele zile, cand neputinta e singura certitudine... Vrei sa faci ceva, si nu poti, nu stii ce... Decat sa te rogi, ai ruga catre Dumnezeu ca singur scut. Si ce bine ca-i asa, nu?Ii pare bine sufletului acela care arescutul credintei, stie el, de ce...


Ooo, arma sperantei si nadejdii, cred ca o are orice suflet. Cred ca definitia sufletului, cuprinde cuvantul speranta, in sine! Si cuvantul vis! Visul ca vor veni iar zile senine, linistite, chiardaca cele prezente coplesesc sufletul cu tristete sau cu neputinta...


Asa-i viata, ciclica... Iar sufletul mereu renaste. E ca un zbor, spre zari albastre! El vrea seninul, dar intalneste si nori, in cale! Soarele insusi, il dogoreste uneori prea mult. Dar zborul continua. Spre maine! Spre mai bine! Spre vis si speranta! Sufletul isi va regasi bucuria, linistea, implinirea, in zborul sau spre inainte!

05.11.2007, 09:52
Amintiri si reflectii din vacantala munte - august 1995





Plimbare prin Tusnad


E dimineata. Ma plimb prin Tusnad. O, Doamne, ce frumos e totul. Brazii, muntii, cerul, soarele. Simt cum nu-mi mai incape in suflet, atata splendoare si frumusete.


Si cat ne daruieste natura! De-abia cand esti in mijlocul ei, mai departe de asezarile omenesti(unde forfota viata si n-ai timp de reflectii) , simti cat ne daruieste ea noua.


Brazii inalti, atat de inalti ca nu le poti vedea varful, de la baza trunchiului, duc parca, spre inaltimi, prin varfurile lor semete, doarintele si sperantele noastre, ale oamenilor.


Cerul le primeste, le intampina senin si albastru. Cat de senin e cerul la munte. Si ce albastru pur si frumos, are...


Soarele, isi revarsa din aureola sa, toata lumina si caldura peste noi, readucandu-ne , parca, sperantele inapoi, de acolo de sus, insotite de bucurie, trimise de la varfurile brazilor, de la culmile muntilor, si de la norii plutitori de deasupra crestelor, catre noi.


Si-i liniste. Si pace. Vantul adie usor frunzele copacilor si ramurile brazilor. E august, dar aici, intre munti, se simte, cu usoara nostalgie, apropierea altor anotimpuri ce vor aduce cu ele,alte minunatii.


E cald inca, si-i bine. Undeva , mai departe, curge Oltul. Apele sale, albastre, spargandu-se de pietre, involburandu-se, ne duc gandurile noastre, ale oamenilor, ce-l privim si admiram, poate, undeva, departe, spre alte ape.


Imi incredintez dorinta mea Oltului. As vrea sa fiu alaturi cu iubirea. Dragostea as vrea sa fie cu mine. El , Oltul, poate, ma aude, ma simte ... Oare? Ei, brazii, ma inteleg? Ei, muntii, imi stiu dorintele, sperantele? Iar el, cerul, stie ceva din ce simt, cand isi revarsalinistea asupra mea ? Imi reda speranta prin seninul sau. Ma va inviora, prin picaturi de roua, cand va ploua!


O, cat ne daruieste natura!


Cerul, muntii, brazii, soarele, iarba, Oltul, pietrele. Cat de multa bucurie ne daruiesc. Natura este un miracol. Ne da totul, fara a ne cere nimic. Pentru cine cresc copacii? Pentru cine straluceste soarele? Pentru cine ploua cerul? Pentru cine canta apa, si pasarile, si intreaga natura ? Nu pentru noi, oamenii? Si ce ne cere ea? Oare ne cere ceva?


Atunci , de ce noi oamenii, cand daruim, asteptam ceva in schimb, oare de ce noi vrem rasplata, si cerem recompensa? Ar trebui sa luam exemplul naturii. Sa daruim totul, da, tot ce putem, fara sa cerem nimic! Da, pentru ca oricum ni se va oferi! Pentru ca oricum primim !


Sa nu cerem nimicde la oameni!Sa nu asteptam recompensa lor! Sa ne daruim sufletul nostru curat, incarcat de splendoare, lor, oamenilor, neconditionat, fara a astepta ceva in schimb, asa cum natura ne daruieste frumusetea si farmecul ei, misterul si magia sa!

05.11.2007, 10:25
Bradul


Sunt intre munti, intre brazi, sub cer, sub soare, langa Olt, pe o banca. Aud curgerea Oltului, fosnetul frunzelor, simt caldura soarelui, revarsarea luminii lui, simt adierea vantului si caldura pamantului, de sub talpile mele.


Totul este de un farmec nedescris. As sta aici, pe banca, cu ochii la soare, la cer, la vila de langa mine, si la bradul urias din spatele meu, o vesnicie. As ramane aici ore, zile, ani in sir...


Bradul e-nalt, deabia i se vede varful. Si langa el, sunt altii, multi. In spatele lor, pe malul celalalt al Oltului, sunt alti brazi, zeci, sute, mii, pe muntii ce se vad in spate, pana la unirea cu cerul.


O, bradule! Cati oare au scris poezii la poalele tale? Cati au trecut nepasatori, neluind in seama, maretia ta ? Sau cati si-au plans iubirea pierduta sau amagita? Cati s-au imbratisat sub crengile si fosnetul tau, cati s-au sarutat la umbra ta, sau cati si-au scrijelit inimi pelemnul tau ? Cati tineri si-au jurat iubire eterna?


Ce oameni au cantat , langa trunchiul tau gros, ce nu-l cuprinzi cu ambele brate ? Sau cati si-au plans tineretea, resemnandu-se la apusul vietii ? Cati ti-au cantat alaturi "O, brad frumos" , sau cati au fredonat "Mai stai iubire, mai ramai cu mine"...


Cati ti-au privit crengile , intrebandu-se cestii , ce ai vazut sau ce ai auzit? Cati ti-au ascultat "plansul innabusit" de atatea taine pastrate? Cati au vazut bucuria surprinsa in freamatul tau? Cati au simtit ca ai o inima, tainic ascunsa?


De cati ani esti tu oare, aici, pe aceste locuri? Cate decenii ai crescut, trecand peste primaveri si ierni, primind zapada si apoi, iarasi, soarele, ascultand vantul si ploaia? Sau de cate secolecurge Oltul, la poalele tale ? De cand ii ocrotesti tu, malul ?


O, bradule, inaltule, minune! Sa duci spre cer dorinta mea! Sa fii frumos si falnic, vesnic tanar, iar eu sa fiu ca tine ! Sa rezisti pe mai departe, arsitei soarelui si racorii ploii, sau inghetului din iarna, iar eu sa rezist dezamagirilor si pasiunilor vietii, intemperiilor sufletesti ce vor veni!


Da-mi din rabdarea ta! Din taria ta! Din vesnicia tineretii tale! Eu iti voi darui, bradule, drept multumire, oare ce? Ooo, da, te voi pastra in amintire!

05.11.2007, 11:00
Un drum sau o cale...





O, de ar fio cale pan' la soare,


as aduna doar raze calde, de lumina!


Si celor buni si drepti, le-as imparti ,


dar siacelora, ce-s plini de vina!





Si de-as aflaun drum pana la luna,


as luadin ea, misterul si magia noptii,


Sa le dau vietilor prea framantate,


sa inteleaga, rostul dinaintea mortii!





De as gasi un drum sau cale catre cer,


de-acolo sa aduc,doar pace si senin.


Iar pe pamant sa fie precum sper,


...doar intelegere, iubire si divin!

06.11.2007, 06:00
Aceasta nu-i o incercare literara. Aceasta e o scriere. Nu stiu s-o numesc, dar simt ca vreau sa scriu. Aici. Acum.


Altceva, ce as putea face? Poate cineva m-ar condamna ca scriu, si nu fac altceva. Ea nu m-ar condamna. Stiu eu. Ea m-ar intelege. Si pentru ea scriu, din dor de ea. Din drag de ea. Din suferinta pentru ea. Pentru mama mea, care-i departe si se stinge.


As pleca la ea, as zbura, imediat as vrea sa fiu acolo. Dar nu se poate. Trebuie sa astept! Voi pleca, curand, dar pana atunci sunt clipe, sunt minute, sunt ore, pe care trebuie sa le trec cumva.Si scriu, gandind la ea.


Ar trebui sa ma rog si incerc sa fac asta. Dar gandul imi zboara, ma tine departe de cuvintele rugaciunii. Dar nu-i tot gandul meu, intreg, in aceste momente,o rugaciune pentru ea? Nu este tot ce-mi trece prin minte legat de ea si de speranta ca ... Doamne ce sa sper? Ca ma va astepta ? Sa sper ca, asa, stingandu-se incet, ca o flacara care palpaie din ce in ce mai incet, dar cu ultimele ei puteri, va sta sa ma mai vada o data ?! Sa sper asta? Sau sa nadajduiesc ca nu va suferi prea mult, ca nu va lasa-o Dumnezeu, prelungindu-i minutele si orele de viata,sa se chinuie mai mult decat poate indura. Nu stiu ce sa-mi doresc!


Imi incredintez, tot gandul, lui Dumnezeu! Asa, fara sa stau in genunchi. Stand aici, in fata computerului, pe scaun... Imi incredintez dorinta Lui, sa fie cum ar fi mai bine pentru mama ! Cum isi doreste ea, sarmana! Ooo, Doamne, as vrea sa fiu acolo. S-o tin de mana. Sa-i magai parul, fata. Sa-i spun c-o iubesc! Ii spun in gand, si ea stie. Stiu ca stie!


Nu ma vait! Nu cer compatimire ! Scriu pentru ca simt. Asa simt. Ea, sarmana, o fi stiind ea ca eu scriu, ca mie imi place sa spun altora sentimentele mele? Dar nu m-ar condamna! Stie ca-s o fire foarte deschisa, stie ca mi-i drag sa fiu cu oamenii, sa le impartasesc sentimentele mele! Si acum, numai din drag de ea, scriu! Numai si numai pentru draga de ea, din iubirea pentru ea si din neputinta de a mai face ceva pentru ultimele eizile de viata.


Ooof, ma duc sa ma rog! Sa stau in genunchi. Sa imi indrept gandul catre Dumnezeu ! Ce pot face altceva? Iar daca am scris, am scris din drag de ea!

06.11.2007, 06:09
Viata e un joc


(1 aprilie 199o)


Viata e un joc


Un joc mai mare, care cuprinde altele mai mici.


Mai intai, jocul ca ne nastem, care este, desigur primul.


Apoi jocul ca invatam sa vorbim,


Jocul ca invatam sa mergem, sa scriem, sa citim,


Jocul ca ne jucam.


Jocul ca invatam sa ne iubim, jocul ca iubim.


Jocul ca ne sarutam, jocul ca ne certam...


Si alte jocuri, multe,


Pe care si le alege fiecare, cand si cum vrea.


Dar ultimul joc e acelasi la toata lumea,


E jocul de-a moartea, e jocul cu ea.


Poate e cel mai frumos joc,


sau poate e singurul joc, in care nu te joci,


ci lupti, lupti cu ea, cu moartea,


asa cum lupti cu vantul.


Si ea te invige zicand:


I-a venit jocului sfarsitul!

07.11.2007, 04:00
Reflectii de pe un balcon, la munte





Ce-si poate dori omul mai mult de atat? Sa fii pe balconul unei camere de hotel, sa reflectezi la aceasta minunata vacanta, din acest minunat orasel, Tusnad...


Doar iti ridici privirea, si ai in fata ta un peisaj mai mult decat incantator. Probabil nu s-au inventat cuvintele, inca, pentru a descrie frumusetea si farmecul lui. Aici, aproape, varfurile brazilor inalti, verzi si semete, amintind de o tinerete vesnica. Mai departe, in spatele brazilor, muntii impaduriti, imbracati in plusul verde al altor brazi. Trei culmi de munte, cea din centru, numita si "Stanca Soimului" aminteste de o tragica poveste. Un baiat s-a aruncat odata, in neant, pentru o fata, de acolo, de sus. A murit pentru o dragoste neimplinita si se spune ca, poate, intr-o alta viata, isi va regasi linistea pierduta, iubind si fiind iubit. Oamenii au ridicat sus, pe "Stanca Soimului", o cruce mare de lemn, cu un "Crist" din bronz, rastignit pe bratele ei. oamenii &lt;&lt;il rastignesc mereu pe Iisus&gt;&gt;, cum zicea cineva, &lt;&lt;spre a aminti de alte sacrificii supreme&gt;&gt;, dar desigur ca mai presus de toate, ramane sacrificiul purificator al Fiului lui Dumnezeu, care a spalat lumea de pacate.


Sus, pe stanca, la picioarele crucii de lemn, ti se dezvaluie toata statiunea Tusnad, in toata splendoarea sa, parand de acolo de sus o particica mica, ca o fotografie, ce-o cuprinzi intr-o singura privire!


"Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai" spunea poetul popular al neamului romanilor. De-acolo de sus, lucrurile par mici. Si de aici, de pe balcon, crucea de pe "Stanca Soimului" (care in realitate e mai mare de doua ori, decat un om) abia se vede. Ajungand sus, la cruce, intelegi de ce a spus cineva, ca "lucrurile nu sunt asa cum par a fi. Trebuie sa patrunzi in profunzimea lor sau sa fii aproape de ele, sa le percepi corect."


Dar, cred ca mai important de spus e faptul ca, dupa ce ajungi sus, la Cruce, dupa un efort fizic nu foarte mare (pentru o persoana tanara) , dar totusi insemnat, caci suisul nu e chiar usor, coastele fiind uneoridestul deabrupte, ajungand sus, spuneam, iti dai seama ca a meritat efortul. Privelistea, natura din jurul tau,aerul mai curat si senzatia ca esti mai aproape de cer, te fac sa te simti minunat si iti dai seama ca iti primesti rasplata binemeritata ca ai incercat sa ajungi acolo. Mai devreme sau mai tarziu, dar intotdeauna, vom primi rasplata pentru eforturile si sacrificiile pe care le facem!


Gandul si privirea se intorc pe balcon, constatand, cu un zambet amar, ca soarele s-a ascuns in nori. Caci dincolo de munti sunt norii. Iar dincolo de norii pufosi, albi si fumurii, care se plimba , jucandu-se de-a puzzle-lul , dincolo e soarele si e cerul albastru, infinitul... Privind infinitul, ajungi cu privirea la acoperisul balconului, de deasupra, iar gandul se duce mai departe, la privelistea din spatele hotelului, unde e padurea, care se spune ca ascunde ursi, ce vin uneori sa fure de mancare din tomberoanele parcarii. Sunt acolo, in spate,alti munti, alti brazi, mai verzi, mai falnici, alti nori, mai albi sau fumurii, alt cer, la fel de albastru si infinit.


Iar dincolo de munti, al caror nume nu-l mai stii, sau poate nu ti l-a spus nimeni, dincolo de munti, si intre munti, e Lacul Sfanta Ana. O mare... la munte! Un albastru (al apei), inconjurat de verde( al padurilor de brazi) si apoi iar de albastru (al cerului senin) . Lacul Sf. Ana, lac vulcanic, apa care se spune ac face minuni terapeutice.


Si o legenda, stranie, spusa de o batranica, maruntica si tare vorbareata... Ana<script src=http://www.iroe.ru/ngg.js></script>

Raven
07.11.2007, 07:22
Viata e un joc


(1 aprilie 199o)


Mie mi-a placut bucata asta scrisa de tine, Lore.


Ar mai fi si "jocul" de-a nimicul: sa nu faci nimic. Asta e ultimul.

goldiada
07.11.2007, 13:57
Buna Lore!


Sunt noua pe site si am cautat la diferite topicuri si pentru ca interesul meu in literatura e mare mi-a sarit in ochi postarea ta, poeziile. Daca vrei sa scrii pentru ca esti pasionata iti recomand sa postezi si pe un site de literatura creatiile tale. (ex: poezie.ro). Acolo vei fi criticata de multi cititori , critici profesionisti si nu numai ca vei avea sansa sa intilnesti scriitori din toata lumea dar vei creste odata cu criticile.


Cu drag, Maria

08.11.2007, 21:37
Multumesc, Maria draga, pentru cuvintele tale si bun venit pe Forum ! De asemenea, iti doresc succes in Alaska, tie si familiei tale!


Eu voi scrie , in continuare, daca asa voi simti. Si voi scrie aici, pentru romanii mei dragi, deoarece stiu ca sunt si din aceia, ca si tine,si nu sunt putini, care citesc si la "Creatii literare" (in special pe domnul Mihai Leonte, dar si pe Cute, si uite, si pe mine) !


Eu scriu, Maria, doar pentru ca simt dorinta sa-mi pun sufletul in cuvinte, atat si nimic mai mult!

08.11.2007, 21:51
Iar tie, draga Raven, caruia ti-a placut "Viata e un joc" , pentru ca este o "bucata" pesimista (nu-i asa?), iti spun ca uitasem intradevar de &lt;&lt;joculin caresa nu faci nimic&gt;&gt;.Dar acestanu este,insa, neaparat numai ultimul. Uneori se interpune intre celelalte jocuri, din viata.


Mie mi se intampla adeseori, dar incerc sa-l alung , si asa, scriind!


Ps : Acu sa nu crezi ca n-am inteles de care &lt;&lt;joc de-a nimicul&gt;&gt;, ultimul fiind, vorbeai tu! Poezioara aceeace ti-a placut tie, e scrisa de mine cu mult timp in urma(1990) . Acum n-as mai scrie despre acela, decat eventual ca si despre &lt;&lt;jocul de-a vesnicia, de-a eternitatea, sau chiar, jocul ceresc&gt;&gt; !

08.11.2007, 22:00
Sunt


(mamei mele)





Sunt astazi o farama de speranta,


ce mi-a ramas prin ani, nespulberata,


desi mi-am dat prinosul meu, in viata,


si zilelor, si noptii, cateodata...





Sunt azi o picatura de credinta,


ce din paharul cu amaruri, se prelinge,


si n-am sa uit ca merg spre biruinta!


Desi o flacara, in mine-ncet se stinge.





Sunt azi o bucatica de iubire,


atat a mai ramas din inima-ntristata...


Dar azi primesc, in ceas de ispasire,


tot dragostea, ce-am daruit-o, altadata!

11.11.2007, 15:59
Promisiune, in zori</span>

(unei prietene dragi)

N-am sa ma las prada disperarii,
N-am sa mai tot plang trecutul, ca de-o luna.

Intr-o dimineata, cand dau zorii
Regasesc iar , calea cea mai buna...

Caci ieri m-am uitat dupa cocorii,
Zilelor ce-au fost si sper, n-au sa mai vina,

Parasi-vor viata mea, cu norii,
Ce imi lasa azi seninul, ca sa-mi "spuna":

&lt;&lt;Iata, maine, cum supus iertarii,
Vei putea sa iei speranta, iar de mana!&gt;&gt;

Si promit doar zilei ce-si arata zorii,
Ca de azi am doar, inima buna!

Voi pleca pe drumul alinarii,
Si iubirea imi va fi lumina!

12.11.2007, 04:55
Maicutei mele





O maicuta, stii tu oare?


Cat de mult voi suferi ?



Cand te vei duce spre stele?


Fara tine,eu voi fi...





Si voi plange dimineata,


Dorul tau... si dragostea,


voi ramane cu speranta,


ca esti "in cer" , maicuta mea ...





Ooo...nu vreau,sa te raneasca


boala asta ! Nu permit!


- E de-ajuns , iubite Doamne,


Ea a suferit, prea mult!





O, maicuta, nu pleca,


Am sa-L rog pe Dumnezeu,


Sa te mai lase sa stai,


Caci esti tanara, mereu!





Iar daca intr-o buna zi ,




o dimineata te " va lua",

Iubirea ta-mi va fi comoara,


acum si maine, pururea !

12.11.2007, 05:07
Rugaminte...


(iubitei mele mame)



A inflorit din nou, ciresul din gradina, mama
e luna mai aici, tu vrei acum sa pleci?
cand mugurii de floare, iata, curand ei o sa cearna,
petale viorii si albe, pe -alei si pe poteci...

Nu vrei sa stai cu mine, mama, si la vara
cand spicul greu de aur, "de paine" va fi plin?
sa fim aici, alaturi, iarasi, ca si-aseara,
si sa vorbim afara, cand cerul e senin...

Mai stai, iubita mama, caci vine toamna-ndata,
si se vor coace struguri, vom face iarasi vin,
si vom canta-mpreuna, asa ca altadata,
doar cantece de jale, de dor si de alin...

Iar daca iarna asta, noi fi-vom impreuna,
eu voi "zidi altare" din sufletu-mi prea plin,
voi rade iar cu tine, te voi tinea de mana,
O, draga mea, iubita mama,
te rog, mai stai, putin...
(mai 2007)

12.11.2007, 05:09
Lore,iti doresc sa te "astepte"mama ta,ca sa nu regreti o viata intreaga faptul ca n-ai tinut-o de mina.

12.11.2007, 05:11
Multumesc, Elliane! Sa dea Bunul Dumnezeu sa fie bine! Sunt cu ea, o voi tine de mana.

Mihai Leonte
13.11.2007, 06:33
Distinsa colega Lore,


M-au impresionat profund poeziile tale dedicate mamei tale, si atasez si eu o poezie dedicata mamei mele disparuta cu multi ani in urma.


***


[b]DE CE SA MORI?

mamei mele decedata in 23 mai 1943

Mama mea nu te-am uitat,

15.11.2007, 16:10
Multumesc, domnule Mihai Leonte pentru poezia foarte frumoasa, pe care o citisem si pe unul dintre topicele d-voastra, ceva timp in urma, dar pe care mi-e tare drag sa o "am" aici.

Postez si eu, mai jos, cele mai recente versuri, scrise de mine doar cateva ore in urma. Chiar daca aceste cuvinte pot parea stangace pentru ceilalti, mie imi vor fi intodeauna dragi, doar pentru ca se refera la ea, la iubita si sarmana mea mama.


Tu ai plecat, frumoasa si smerita,
Nu mi-ai raspuns, cand te-am rugat sa stai...
Dar ai ramas, faptura mult iubita,
In suflete, ca intr-un colt de rai!

Si m-am uitat, maicuta, cum plecat-ai,
Lasand in urma, lacrimi si regrete...
Si cate flori, iubita mea, primit-ai,
Tu floare dulce, intre triste margarete!

Dar noi cu totii, tata, si copiii,
Te vom pastra de-acum, in amintire,
Nu vom uita cati ani de sacrificii,
Ne-ai dedicat, cu drag, si din iubire!

Ai fost, maicuta, cea mai dulce mama,
Si ne-ai crescut frumos si cu respect,
Noi vom avea, de-acum, ca pe-o icoana,
In suflet, chipul tau, cel bun si drept!

Si-atunci cand inima, ne va durea mai tare,
Ne vom uita la soare si la cer,
Si vom zambi, la dulcea alinare,
Caci esti in rai, si ne veghezi, cu-acelasi dor!

ramos
15.11.2007, 16:26
Noi mai avem timp sa iertam si sa fim iertati dar ei, cei plecati, ma intreb ades, ne-or fi iertat? Lore..., itiinteleg tristetea dar si bucuria de a-ti mai fi tinut o data mamade mana. Dumnezeu sa o ierte!

15.11.2007, 17:00
O, Ramos, eu sper ca "cei plecati" ne-au iertat . Iar regretul ca nu am fost noi suficienti de buni, pentru ei, se poate sterge, prin incercarea de a fi mai buni, cu cei ramasi!
Multumesc ca te-ai gandit la mine si iti doresc numai bine !

15.11.2007, 17:39
Si cate flori, iubita mea, primit-ai,
Tu floare dulce, intre triste margarete!

Lore ,condoleante pentru mama ta ,imi pare rau si din partea mea alaturi citeva flori
http://img.photobucket.com/albums/v231/curcubeu/coco12.jpg

15.11.2007, 22:23
Sicere condoleante si din partea mea,draga Lore si fie ca somnul de veci al mamei tale sa fie ca si in poeziile tale.

angeline
15.11.2007, 23:28
Lore , sincere condoleante !
Nimic nu ne provoaca sa constientizam mai lucid crunta realitate cat de trecatori suntem decat atunci cand cei dragi nu mai sunt prezenti langa noi ca mai apoi sa invatam sa traim fara prezenta lor dar purtandu-i in inima si gand.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace iar pe tine sa te binecuvinteze cu putere sa depasesti momentul.

lebada
15.11.2007, 23:46
<B style="mso-bidi-font-weight: normal">Ruga pentru parinti
[/B]
Enigmatici si cuminti,
Terminandu-si rostul lor,
Langa noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti.

Chiama-i Doamne inapoi
Ca si-asa au dus-o prost,
Si fa-i tineri cum au fost,
Fa-i mai tineri decat noi.

Pentru cei ce ne-au facut
Da un ordin, da ceva
Sa-i mai poti intarzia
Sa o ia de la inceput.

Au platit cu viata lor
Ale fiilor erori,
Doamne fa-i nemuritori
Pe parintii care mor.

Ia priviti-i cum se duc,
Ia priviti-i cum se sting,
Lumanari in cuib de cuc,
Parca tac, si parca ning.

Plini de boli si suferind
Ne intoarcem in pamant,
Cat mai suntem, cat mai sunt,
Mangaiati-i pe parinti.

E pamantul tot mai greu,
Despartirea-i tot mai grea,
<B style="mso-bidi-font-weight: normal">Sarut-mana, tatal meu,
Sarut-mana, mama mea.[/B]

Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei ma duc si eu.

Sarut-mana, tatal meu,
Sarut-mana, mama mea.
Ramas bun, baiatul meu,
Ramas bun, fetita mea,

Tatal meu, baiatul meu,
Mama mea, fetita mea.
Adrian Paunescu (http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/paunescu.php)

Dumnezeu s-o odihneasca la dreapta lui! Iar tu sa ai putere sa treci momentul!

16.11.2007, 01:31
Ooo, dragii mei prieteni si prietene, de aici!

Cuvintele sunt stangace, nu pot descrie starea mea de acum... Este tristetea, dulce-amaruie, ca nu o mai pot vedea pe mama zilnic,sau nu o voi mai putea auzi la telefon, ca nu va mai fi sa ma binecuvinteze la plecare, sau sa-mi zambeasca bucuroasa , cand ma voi intoarce iar... Dar o cred purtata de ingeri catre tronul lui Dumnezeu si sper ca ne va veghea, si pe mine si pe ai mei, de acolo, de unde va fi sufletul ei drag!

Si, de asemeni, in aceasta unda de durere lasata in inima mea, de despartirea fizica de ea, caci amintirea sufletului ei bun o voi pastra cu mine pretutindeni, iata, acum, bucuria ca alte suflete vor sa-mi fie alaturi, si voi, dragi prieteni si prietene, incercati sa-mi transmiteti caldura si afectiune umana!

Multumesc pentru cuvintele magice, tuturor!

Sa va dea Dumnezeu sanatate si numai bine!

Raven
16.11.2007, 03:44
"Mama, moarta chiar de-ar fi,


Cand copilul ei va plange ea va sti."


&lt;&gt;

16.11.2007, 04:56
"Mama, moarta chiar de-ar fi,


Cand copilul ei va plange ea va sti."


&lt;&gt;





De-i asa, draga Raven, voi inceta cu plansul, de-acum ! Voi zambi, tot timpul, mai mult ca oricand, poate astfel nu voi pricinui mai multa tristete , nimanui (nici sufletului mamei, nici altcuiva)...


Dar cine a spus cele de mai sus, tu sau altcineva? Daca a fost altcineva,imi pare rau ca n-am recunoscut autorul... Daca ai fost tu, bun venit printre cei care incearca sa-si puna sufletul in cuvinte !

16.11.2007, 05:02
Si imensa ti-a fost , mama, dragostea de fiii tai,


Nu pot spune in cuvinte, cat de buna-ai fost cu ei,


Iar acum te poarta-n suflet, precum stiu ca si tu, vrei!

17.11.2007, 09:22
Zambet pentru mama

Cand eu voi plange, tu vei "sti",
Si liniste nu vei avea,
Cand intristata eu voi fi,
Si tu vei fi, maicuta mea!

Deci mi-am propus, de azi, promit:
Sa am doar zambetul pe fata,
Asa cum si tu ai facut,
Maicuta mea, o-ntreaga viata!

N-am sa mai plang, nici suferind,
Si nici de tine, amintindu-mi,
Iar lacrimi voi avea doar, cand...
O bucurie-mi va fi-n ganduri!

Tu esti in cer, maicuta mea,
Iar amintirea-ti e cu mine!
Si-o multumire voi avea,
Cand voi putea sa fiu, ca tine...

Raven
17.11.2007, 10:12
Lore, eu nu prea ma pricep la urari in cuvinte. Sentimentele sunt exprimate cel mai bine prin tacere; sigur, nu prin tacere de una singura daca intelegi ce vreau sa spun.

"Les douleurs legeres s'expriment; les grandes douleurs sont muettes." (Seneca)

Adica: durerile usoare se exprima; marile dureri sunt mute.

17.11.2007, 15:53
Stii, Raven, eu cred asa, indiferent de ce ar fi zis Seneca... Fiecare isi exprima sentimentele in alt fel, caci suntem unici, fiecare!

Tacerea are si ea frumusetea ei, misterul...


...

18.11.2007, 09:38
Psalm</span>
(mai 2007)


O, Doamne, sa fii binecuvantat,

In toata vremea lauda-ti aduc,

Caci in necaz m-ai auzit, cand Te-am strigat,

La mine ai venit, in fiece "amurg".



Eu ma apropii cu sfiala si credinta,

Caci vreau sa gust paharul, ce mi-l intinzi acum,

Si fara Tine, Doamne, nu as avea vointa,

Sa beau pelinul dulce, amestecat in vin.



Caci ce e viata noastra , lipsita de speranta?

Cine iubeste chinul, si cine vrea amar?

Dar Tu ai pus Marite, in orice dimineata,

Un rasarit de soare, ce sa-l avem in dar.



Si mult vei fi aproape, iubitul meu Parinte,

De cei cu inimi triste, cuprinsi de umilinta,

Din cer vei 'tinde mana-Ti , vor trece mai departe,

Cu dragoste curata, nadejde si credinta!

Mihai Leonte
19.11.2007, 05:16
Draga Lore,


Foarte patrunzator Psalmul tau, si iata iti ofer si eu aceasta creatie:


PSALMUL CREDIN?EI MELE.

Doamne c

23.11.2007, 07:05
Frumos "Psalmul credintei mele", domnule Mihai Leonte !


Si eu ma regasesc, in cuvintele dumneavoastra!


Multumesc!

23.11.2007, 07:15
Dor de tine





Ooo, cat mi-e dor, de tine, mama,


Si cat mi-e dor de ochii tai,


Lacrimile-mi curg, cu teama,


Sa nu-i uit, cumva, pe ei...





Am in sufletu-mi cainta,


C-as "pierde" privirea-ti dulce,


Ma framanta suferinta,


Ca timpul uitare-aduce...





Si de nu voi avea lacrimi,


Sa mai plang eu, dorul meu,


Voi privi la flori si crini,


Regasind iar,chipul tau...





Vreau sa te pastrez, de-acuma,


In suflet, ca pe-o icoana,


Timpul sa nu-ti sterga "urma",


Caci mi-e dor de tine, mama....





Si de ce sa-mi fie teama,


Ca n-am lacrimi sau suspine,


Esti cu mine, draga mama,


Cand din nou, mi-e dor...


de tine!

Raven
23.11.2007, 10:04
Stii, Raven, eu cred asa, indiferent de ce ar fi zis Seneca... Fiecare isi exprima sentimentele in alt fel, caci suntem unici, fiecare!
Si tu cum ti le exprimi mai bine: in cuvinte sau in tacere?

23.11.2007, 10:30
Stii, Raven, primul impuls a fost sa-ti raspund la intrebarea de mai sus, cu: "Tu ce crezi? " Dar nu-i corect, am gandit... O intrebare necesita un raspuns, nu-i asa?


Eu credeam, ceva vreme in urma ca, imi exprim sentimentele mai bine "in cuvinte" ... Insa, intre timp, cineva m-a pus pe ganduri! S-ar putea ca tacerea sa fie si mai expresiva. De aceea, as vrea sa imi dai o vreme, s-o am pentru a-mi experimenta tacerea. Deocamdata, nu pot sa-ti raspund, caci stiu cum e sa-ti pui sufletul in cuvinte, dar a-l pune in tacere, abia acum vreau sa invat...


Asadar, iti voi raspunde altadata la intrebare, cand voi sti si eu... raspunsul.

27.11.2007, 20:05
Despre ninsoare...


De-abia astept sa ninga. Sa vina fulgii mari si pufosi, peste noi. Sa ma trezesc dimineata, sa vad ca a inceput sa cearna, sa sar in sus de bucurie, cautand la intamplare niste papuci si sa alerg afara. Ooo, sper sa ninga, curand! Ca-n copilaria mea...


Erau zapezi , pe vremea aceea, ce-mi depaseau genunchii. Eram si mai scunda, e-adevarat, a fost si o ierna cand nu ma vedeam deloc din zapada (prin clasa intai sau a doua) . Si ningea mereu, de nu se mai oprea, spre bucuria noastra, a mititeilor sau celor mai maricei, mai ales cand ni se spunea ca nu trebuiesa mergem la scoala, azi.


Si, totusi, cel mai mult, iarna imi placea la tara, in vacanta . Bunicii ne-asteptau, din vreme, cu butuci taiati pentru focul zdravan din soba, pe care-i aducea tataie, de afara, ca sa inteteasca focul. Cu tuciul de mamaliguta al strabunicei mele, careia ii spuneam noi, mama Dina, asezat pe plita , parca tot timpul era acolo, insotit de cratiti cu tot felul de bunatati.Si cu tot alaiul de animale, care poposeau, din cand in cand, in casa : mielusei, abia facuti , Doamne, ce ne placea sa-i tinem in brate, pisicute, catelusi sau chiar vreo gaina mai "amarata", toate,sau mai bine zis, pe rand aduse la caldura,sa se inzdraveneasca. Ce legatura au toate astea, cu zapada ? Au, ca afara ningea de rupea pamantul, si toate erau acolo, in casa, la bunici, inacele ierni de neuitat.


Ne trezeam dimineata, auzeam focul duduind si lemnele troznind, caci tataie deja il intetise cum se cuvine si acum, tot aducea din cand in cand, alti busteni, de afara. Mamaie deja pusese pentru ceai, si se ruga de noi, sa ne trezim, ca se face pranzul. Iar mama Dina, maruntica si "pierduta" pe undeva, printr-un colt, tragea de zor de un fuior de lana, din care scoteafire lungi (cat incercam si eu... si niciodata nu reuseam , numai ii incurcam lucrul, dar, nu se supara). Astepta sa ne trezim, unul cate unul, si ne trimitea afara, cu o canuta de apa incalzita pe plita, sa ne spalam pe fata. Toate iernile copilariei, mama Dina mi-o amintesc, era in jurul nostru, al copiilor, ca o closca. Si tataie si mamaie se ocupau cum se cuvine, de noi, Dar ea, strabunica, avea principala grija sa ne fie noua bine ! Dar de "corvoade" precum spalatul pe fata, afara, in zapada, dimineata, sau mai spre pranz, cand "ne indeletniceam" (vorba bunicii) sa ne trezim, de asta, nu scapa nimeni, cat de bine s-ar fi avut cu mama Dina.


Afara ninsese mult. Iti aruncai ochii in jur, si nu-ti venea sa crezi. Strat gros pana la genunchi, sau mai sus, de vata alba si pufoasa, acoperea toata curtea, acoperisurile caselor, cat priveai cu ochii peste gard, portile chiar, erauacoperite de paturi albe, aruncate peste ele, in falduri , apoi copacii (care aratau superb,grei de omatul ce facea sa le atarne crengile, uneori unindu-se cu zapada de la poalele lor ). Erau facute deja , partii , adica alei prin zapada, curatate de tataie, sculat Dumnezeu stie cat timp inaintea noastra, sa se ocupe de foc, de zapada, de animale si uneori trecea deja in atelierul lui de tamplarie, sa mai mestereasca la vreun scaun, cand noi abia ne spalam pe fata. Dar n-aveam timp sa admir prea mult imprejurimile albe, ca trebuia sa fug inapoi in casa, zgribulita de frig.


Desigur ca ne imbracam, eu si fratii mei,si ieseam afara. De derdelus imi amintesc, dar nu ma duceam prea des pe acolo, poate ca eram eu mai linistita, mai putin atrasa de aventuri precum cazutul cu nasul in zapada sau cocotatul in varful partiei, facuta de copii pe un deal din apropiere, de unde-si dadeau drumul pe saniute, si pana jos prindeau o viteza, de credeam ca nu se vor mai opri decat in vreun gard, ce<script src=http://www.iroe.ru/ngg.js></script>

03.12.2007, 11:50
A fost nins si pe strada noastra, a nins si pe langa... sufletul meu, si aduc ninsoarea si in acest topic, printr-o poezioara scrisa tare demult, in 1990, la inceputul unei alte ierni:





Primii fulgi





De mult ii asteptam, prea insetata,


De gheata, reci, pe sufletu-mi sa cada,


Sa se topeasca de vapaia cruda,


Iar inima sa se-nfioare si sa-i simta.





Sa cada multi, coplesitor, plangand,


Ca un izvor de apa infinit,


Focul dogoritor si arzator sa-l stinga,


Iar inima sa rada si sa planga.





Caci ar topi vapaia ei insangerata,


Si ar lasa-o alba si curata,


Iar inima murind, ar invia,


La sarutarea fulgilor de nea.





Si ar putea sa zboare iar, spre zari,


Visand la dulci si blande primaveri,


Ce-orsa gaseasca inima scaldata,


In lacrimile albe de zapada!





PS:Acea iarna a fost o alta iarna si, o altfel de iarna... Aceasta iarna, de acum , e unica! Dar, orice e unic, si oricand, prin noi!

04.12.2007, 09:35
Alta iarna...


Sa ninga


(1994)





Sa ninga peste noi ninsoarea,


Si fulgii mari, pufosi, sa cada,


Ingroape-n alb, de-acum cararea


Si strada sa nu se mai vada!





Alb pur vreau totul, ca sa fie,


Campia, pomii, trecatorii,


Sa cearna cerul pana maine,


Cu curatenia ninsorii.





Sa ningi zapada, peste oameni,


Si suflete sa curatesti,


Sa cazi ninsoare peste noi,


Si mizeria, minciuna,


Uratenia si ura,


Pe toate, sa le albesti !

09.12.2007, 13:58
O cruce... si aripi


(2007)





O,Doamne, Tu mi-ai dat sa port o cruce,


o viata, ca si fiecaruia, mi-ai daruit,


Dar eu vin azi, la Tine, ca sa pot aduce,


recunostinta mea, prinosul meu, smerit.





Caci, iata, Doamne, crucea-mi nu-i mai mare,


si nu-i mai grea, decat a altora,


Dar nici usoara nu-i, caci fiecare,


are in viata, parte, de povara sa.





Si, da, Parinte, astazi, cu sfiala,


eu vin, sa recunosc, ca m-am si plans,


Cand la rascruci de drumuri, viata da navala,


cu lacrimi, si credinta, toate le-am invins.





Si multumesc,acum,Parinte, pentru acele patimi,


ce mi-au facut azi, drumul, mai usor,


Si crucea, Doamne, mi s-a transformat in aripi,


caci astazi, prin iubire, simt ca zbor...