PDA

Arată versiune întreagă : Romani celebri-Istorie



christianT
29.12.2005, 23:36
Nicolae Iorga (1871 - 1940)


http://www.filosofieonline.com/graphics/filosofi/iorga.jpg


Adevarat geniu monumental al romanilor Iorga a fost considerat inca de foarte tanar un geniu. Cateva exemple: In 1889 (deci la 18 ani!!)termina Universitatea din Iasi intr-un singur an!! cu mentiunea "Magna cum laudae", iar apoi face studii stralucite in Franta si Germania iar in 1893 isi sustine un doctorat stralucit la Leipzig.
La 23 de ani (sic!!)devine membru corespondent al Academiei Romane (uimitor, nu?) iar tot la aceeasi varsta devine profesor la Universitatea de Istorie din Bucuresti!!
Este cel mai mare poligraf al neamului nostru, a scris peste 1250 de volume publicate si peste 25.000 de articole!! Mare istoric, filozof, umanist, ziarist, politician, scriitor, dramaturg, orator Iorga cunostea CAM TOATE LIMBILE MODERNE, in multe din ele a si scris. Cunostea limbi moarte, cum ar fi latina si greaca veche. Se spune ca inca din studentie cunostea 14 limbi. Genial! Am citit de mult, cand eram prin liceu, despre un fapt real cu privire la Iorga. Pe vremea cand era prim ministru trebuia la un moment dat sa-l intampine pe ministrul de externe al Turciei. Ce a facut Iorga...dupa o audienta la Carol al II-lea la Sinaia s-a imbarcat in tren ptr Bucuresti seara la 10, a doua zi urmand sa-l intampine pe turc. Pe vremea aceea, deci prin anii '30 trenului ii lua o noapte intreaga pe distanta Sinaia-Bucuresti. Ce s-a gandit Iorga,ce-ar fi sa-l intampin pe acest ministru in limba lui materna turca..uzantele erau ca limba vorbita sa fie franceza si...cu un Coran in limba turca si un dictionar turco-roman a invatat turceste tot timpul drumului pana la Bucuresti in asa fel incat sa sustina o conversatie fara nici o problema cu ministrul turc. Bineinteles ca turcului nu i-a venit sa creada candmarele savanti-a spus de cat timp studiaza limba turca.
Apoi alta intamplare..contemporanii erau cu totii uimiti de personalitatea marelui savant roman; si la un moment dat intr-o discutie la Palatul Regal, nu-stiu-ce ambasador ar fi intrebat..."Bine domne...dar cum poate un om sa stie atat de multe lucruri?", la care Regina Maria, mama lui Mihai I,ar fi spus,"Va spun eu secretul domnule ambasador..Iorga nu doarme.
Aceasta ar putea fi o alta explicatie dragi forumisti ale performantelor intelectuale alelui Iorga. Am mai citit ca marele nostru savant ar fi avut o metoda originara de a citi, de a discerne informatia dintr-o carte, asa zisul citit pe diagonala.
Mare iubitor de popor si tara Iorgaa fost omorat miseleste de niste criminali de legionari, ploiesteni de-ai mei din pacate,(niste cacaturi, baligi lase si scarboase) in noiembrie 1940. L-au batjocorit, l-au batut, au defecat pe el; iar in final i-au sfaramat capul cu o ranga si l-au ciuruit cu gloante. A murit cu degetele mainii drepte impreunate ca ptr o ultima rugaciune. Mai jos va transcriu ultima lui poezie, scrisa cu o zi inainte de a fi omorat :

Brad batran

Au fost taind un brad batran
Fiindca facea prea multa umbra
Si-atuncea din padurea sumbra
Se auzi un glas pagan:

"O, voi, ce-n soare cald traiti
Si ati rapus stramosul nostru,
Sa nu va strice rostul vostru,
De ce sunteti asa grabiti?

In anii multi cat el a fost,
De-a lungul ceasurilor grele,
Supt paza cracilor rebele
Multi si-au aflat un adapost.

Mosneagul stand pe culme drept
A fost la drum o calauza
Si-n vremea aspra si hursuza
El cu furtunile-a dat piept.

Folos aduse cat fu viu,
Ci mort acuma cand se duce,
Ce alta poate-a va aduce,
Decat doar inca un sicriu?!..."

Nicolae Iorga

sorin
29.01.2009, 12:49
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/Dimitrie_Cantemir.jpg
Dimitrie Cantemir (nascut la 26 octombrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/26_octombrie) 1673 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1673) – decedat la 1723 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1723)), domn al Moldovei (http://ro.wikipedia.org/wiki/Moldova) (1693 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1693) şi 1710 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1710) - 1711 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1711)), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor român.

Viaţa şi cariera politică

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/26_octombrie) 1673 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1673), în localitatea Silişteni din comuna Fălciu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Vaslui), azi comuna Dimitrie Cantemir (http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Dimitrie_Cantemir,_Vaslui) din judeţul Vaslui (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Vaslui), în partea de sud a oraşului Huşi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Hu%C5%9Fi). A fost fiul lui Constantin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Cantemir) şi al Anei (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ana_Cantemir&action=edit&redlink=1). La 15 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantinopol) (1688-1690), unde a stat 17 ani, ca zălog (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Z%C4%83log&action=edit&redlink=1) al tatălui său pe lângă Înalta Poartă (http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Otoman), înlocuindu-l pe Antioh (http://ro.wikipedia.org/wiki/Antioh_Cantemir), devenit ulterior domn al Moldovei.

În perioada martie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Martie) - aprilie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Aprilie) 1693 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1693) , după moartea tatălui său, a fost domn al Moldovei (http://ro.wikipedia.org/wiki/Moldova), dar Înalta Poarta (http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Otoman) nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile. Cu prilejul unui război turco (http://ro.wikipedia.org/wiki/Turcia)-austriac (http://ro.wikipedia.org/wiki/Austria), a efectuat o călătorie în Europa Centrală (http://ro.wikipedia.org/wiki/Europa_Central%C4%83), ajungând şi în Banat (http://ro.wikipedia.org/wiki/Banat), la Timişoara (http://ro.wikipedia.org/wiki/Timi%C5%9Foara). A avut astfel ocazia să se convingă de unitatea lingvistică a poporului român (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia). Antioh, fratele mai mare, şi-a însuşit întreaga moştenire, lăsându-l într-o situaţie precară. Din 1695 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1695) a fost capuchehaie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Capuchehaie) la Constantinopol (http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantinopol), al fratelui său Antioh, acesta fiind ales domn.
S-a căsătorit cu fiica lui Şerban Cantacuzino (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Eerban_Cantacuzino), Casandra (http://ro.wikipedia.org/wiki/Casandra_Cantacuzino), care i-a dăruit doi copii, Maria şi Antioh (viitorul poet, scriitor şi diplomat rus Antioh Dimitrievici Cantemir (http://ro.wikipedia.org/wiki/Antioh_Dimitrievici_Cantemir) (1709 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1709) - 1744 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1744)).)

Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iaşi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ia%C5%9Fi) în 1710 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1710), având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luţk în Rusia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rusia), în 2 aprilie (http://ro.wikipedia.org/wiki/2_aprilie)-13 aprilie (http://ro.wikipedia.org/wiki/13_aprilie) 1711 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1711), un tratat secret de alianţă cu Petru cel Mare (http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_cel_Mare), în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă. În politica externă s-a orientat spre Rusia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rusia). În subsidiar, s-a afirmat chiar faptul că ar fi încercat alipirea Moldovei la Imperiul Rus, aşa cum făcuse şi Ucraina (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ucraina). A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi.

După numai un an de domnie (1710 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1710) - 1711 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1711)), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc şi a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce au fost înfrânţi de turci în Lupta de la Stănileşti (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lupta_de_la_St%C4%83nile%C5%9Fti&action=edit&redlink=1) - ţinutul Fălciu (http://ro.wikipedia.org/wiki/F%C4%83lciu,_Vaslui) pe Prut (http://ro.wikipedia.org/wiki/Prut), neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rusia), unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un întins domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august (http://ro.wikipedia.org/wiki/1_august) 1711 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1711).
A murit pe moşia sa Dimitrievka la Harkov (http://ro.wikipedia.org/wiki/Harkov) în 1723 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1723) şi a fost înmormântat în Rusia. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Dimitrie Cantemir – cărturar

A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1714). În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul (http://ro.wikipedia.org/wiki/Umanism) Renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea.

sorin
29.01.2009, 12:50
Opere principale


Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Divanul_sau_G%C3%A2lceava_%C3%AEn% C5%A3eleptului_cu_lumea_sau_Giude%C5%A3ul_sufletul ui_cu_trupul&action=edit&redlink=1), scrisă în română şi tipărită la Iaşi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ia%C5%9Fi) în 1698 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1698). Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conştiinţă. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stăpân al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filosofice şi să alcătuiască o terminologie filosofică.



Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Imaginea_tainic%C4%83_a_%C5%9Ftiin %C5%A3ei_sacrosante&action=edit&redlink=1) 1700 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1700), lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Astrologie) şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rena%C5%9Fterea).



Istoria ieroglifică (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Istoria_ieroglific%C4%83&action=edit&redlink=1), scrisă la Constantinopol în română (1703 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1703) - 1705 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1705)). Este considerată prima încercare de roman politic-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boiereşti din ţările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog şi Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe şi versuri care reflectă influenţa poeziei populare.



Istoria Imperiului Otoman (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Istoria_Imperiului_Otoman&action=edit&redlink=1) (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Historia_incrementorum_atque_decre mentorum_Aulae_Othomanicae&action=edit&redlink=1)) între 1714 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1714) şi 1716 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1716). În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limbile engleză, franceză şi germană.



Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hronicul_vechimei_a_romano-moldo-vlahilor&action=edit&redlink=1), scris mai întâi în latină dar tradus apoi de autor în română[1] (http://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Cantemir#cite_note-0) (1719 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1719) - 1722 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1722)), cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare. Susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor românilor. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.

Descriptio Moldaviae (http://ro.wikipedia.org/wiki/Descriptio_Moldaviae) (Descrierea Moldovei (http://ro.wikipedia.org/wiki/Descrierea_Moldovei)), scrisă în latină (http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_latin%C4%83) (1714 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1714) - 1716 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1716)), când trăia în Rusia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rusia), la cererea Academiei din Berlin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Berlin).
Descriptio Moldaviae cuprinde trei părţi:


Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, a apelor şi a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului.



În partea a doua a lucrării este înfăţişată organizarea politică şi administrativă a ţării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări.



În ultima parte a lucrării există informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul (http://ro.wikipedia.org/wiki/Folclor).

Sursa: Wikipedia

sorin
01.02.2009, 17:10
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/nicolae_balcescu.jpg
Nicolae Bălcescu (nascut la 29 iunie (http://ro.wikipedia.org/wiki/29_iunie) 1819 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1819) – decedat la 29 noiembrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/29_noiembrie) 1852 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1852)) a fost un istoric, scriitor şi revoluţionar român.

Viaţa şi activitatea
Născut în Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti), într-o familie de mici boieri, era fiului pitarului Barbu sin Petre şi al "serdăresei" Zinca Petreasca-Bălcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originară din Bălceşti, Vâlcea (http://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83lce%C5%9Fti,_V%C3%A2lcea), în locul celui al tatălui, Petrescu. Tatăl lui Nicolae Bălcescu a murit în anul 1824 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1824). Nicolae Bălcescu avea doi fraţi: Costache şi Barbu, precum şi două surori: Sevasta şi Marghioala. Într-un alt document se mai pomeneşte şi de o altă soră: Eleni.
Studiază la Colegiul Sfântul Sava (http://ro.wikipedia.org/wiki/Colegiul_Sf%C3%A2ntul_Sava), începând cu 1832, fiind pasionat de istorie, avându-l coleg pe Ion Ghica (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ghica), iar ca profesori, între alţii, pe Ion Heliade Rădulescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Heliade_R%C4%83dulescu). La 19 ani ajunge în armată, iar în 1840 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1840) participă, alături de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu Naţionalul, la conspiraţia Filipescu, care este descoperită, şi este închis la Mănăstirea Mărgineni, unde va rămâne doi ani, până la 21 februarie (http://ro.wikipedia.org/wiki/21_februarie) 1843 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1843), la plecarea domnitorului Ghica şi venirea lui Bibescu. Mitiţă Filipescu este ţinut doi ani, cu picioarele în apă.
După ce este eliberat înfiinţează împreună cu Ion Ghica (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ghica) şi Christian Tell (http://ro.wikipedia.org/wiki/Christian_Tell) o altă organizaţie secretă denumită Frăţia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fr%C4%83%C5%A3ia), călătoreşte prin toate teritoriile locuite de români: Ţara Românească (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%A2ara_Rom%C3%A2neasc%C4%83), Moldova (http://ro.wikipedia.org/wiki/Moldova), Transilvania (http://ro.wikipedia.org/wiki/Transilvania), Bucovina (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucovina), precum şi prin Franţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a) şi Italia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia) şi studiază istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian (http://ro.wikipedia.org/wiki/August_Treboniu_Laurian), la o revistă istorică numită Magazin istoric pentru Dacia, care a apărut începând cu 1844 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1844). În Franţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a) se va implica în revoluţia din februarie 1848 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1848), dar inspirat de această revoluţie se întoarce la Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti) pentru a participa la revoluţia din 11 iunie (http://ro.wikipedia.org/wiki/11_iunie), fiind timp de două zile ministru de externe şi secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluţionari. Va fi de partea liberalilor (http://ro.wikipedia.org/wiki/Liberalism), dorind împroprietărirea ţăranilor şi vot universal.
Fiind arestat pe 13 septembrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/13_septembrie) de autorităţile Imperiului Otoman (http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Otoman) care au înăbuşit revoluţia, reuşeşte să evadeze, plecând în Transilvania (http://ro.wikipedia.org/wiki/Transilvania), de unde a fost expulzat apoi de autorităţile habsburgice. În primele luni ale anului 1849 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1849), trece prin Trieste (http://ro.wikipedia.org/wiki/Trieste), Atena (http://ro.wikipedia.org/wiki/Atena) şi ajunge în Constantinopol (http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantinopol). Apoi, la Debreţin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Debre%C5%A3in), se întâlneşte cu Lajos Kossuth (http://ro.wikipedia.org/wiki/Lajos_Kossuth), conducătorul revoluţiei maghiare, pentru un aranjament între revoluţionarii români şi maghiari. Lajos Kossuth (http://ro.wikipedia.org/wiki/Lajos_Kossuth) îi face lui Bălcescu o impresie bună. În 1849 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1849) se găseşte la Pesta (http://ro.wikipedia.org/wiki/Budapesta), încercând să negocieze un acord româno-maghiar cu revoluţionarii unguri, dar după ce acesta este semnat, revoluţia maghiară este înfrîntă.
Ca istoric, marea sa operă a fost "Românii supt Mihai-Voievod Viteazul", pe care a scris-o în exil, începând cu 1849 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1849), rămasă manuscris şi publicată de Alexandru Odobescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Odobescu). Se exilează la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), unde încearcă să coaguleze forţele revoluţionare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederaţii europene. Cu un paşaport eliberat la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), la 27 septembrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/27_septembrie) 1850 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1850), "au nom de Sa Majesté l'Empreur des Ottomans", în primăvara lui 1852 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1852), pleacă la Constantinopol (http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantinopol), de aici, la Galaţi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gala%C5%A3i) şi încearcă să pătrundă în Ţara Românească (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%A2ara_Rom%C3%A2neasc%C4%83), însă autorităţile nu-i permit, deşi era bolnav şi voia să o vadă pe mama sa, care era în vârstă şi bolnavă. Medicii îi sfătuiesc să se stabilească în Italia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia), unde clima e mult mai blândă. Trece prin Malta (http://ro.wikipedia.org/wiki/Malta), Napoli (http://ro.wikipedia.org/wiki/Napoli) şi se stabileşte la Palermo (http://ro.wikipedia.org/wiki/Palermo), în Sicilia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sicilia), la hotelul "Alla Trinacria". Moare la Palermo (http://ro.wikipedia.org/wiki/Palermo) de tuberculoză (http://ro.wikipedia.org/wiki/Tuberculoz%C4%83) la vârsta de 33 de ani. În anul 1977 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1977), Cantemir Riscutia a facut parte dintr-o delegaţie romana plecată la Palermo pentru a descoperi locul in care se spunea ca ar fi inmormântat Bălcescu. Totul pornise de la mărturia unui marinar, care credea ca trupul românului mort in exil se afla in galeria de mumii a călugărilor capuccini. Riscuţia a analizat 2.000 de schelete, dar nici unul nu se potrivea trăsăturilor lui Nicolae Bălcescu. Într-un final, au aflat că românul fusese înmormântat intr-un osuar de onoare al capuccinilor, loc sigilat în urma unei epidemii de holeră. Trupul lui Nicolae Bălcescu nu a mai fost scos la lumină.
Ideologia comunistă românească, sprijinindu-se pe unele lucrări ale lui Karl Marx (http://ro.wikipedia.org/wiki/Karl_Marx)[2] (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_B%C4%83lcescu#cite_note-1), îl considera pe Nicolae Bălcescu drept un înaintaş al acesteia. De aceea, pe biletele bancare româneşti, de 100 de lei, ediţiile 1952 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1952) şi 1966 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1966), a fost gravată imaginea lui Nicolae Bălcescu. Peste 10 localităţi rurale, precum şi străzi din România comunistă (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia_comunist%C4%83) au primit numele lui Nicolae Bălcescu, în memoria revoluţionarului paşoptist.
Iată un exemplu de caracterizare făcută de către ideologia comunistă lui Nicolae Bălcescu: „Nicolae Bălcescu este figura cea mai luminoasă a revoluţiei de la 1848 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1848). E tipul revoluţionarului care, înţelegând mersul istoriei, şi-a dat seama că adevărata revoluţie trebuie să se sprijine pe forţa poporului, să-i exprime năzuinţele şi drepturile. Bolnav de ftizie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Tuberculoz%C4%83), având de îndurat lipsurile şi greutăţile exilului, în preajma ultimei sale călătorii spre ţărmurile cu climă blândă ale Mediteranei, unde îşi va da sfârşitul, Nicolae Bălcescu ne apare în acest portret[3] (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_B%C4%83lcescu#cite_note-2) cu fruntea vastă de gânditor, dominată de focul privirii, cu ochii mari, pătrunzători, care exprimă o adâncă viaţă interioară.
Acest portret[4] (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_B%C4%83lcescu#cite_note-3), de o mare sobrietate, nu ne transmite numai imaginea personajului, ci şi admiraţia pictorului pentru adevăratul conducător al revoluţiei de la 1848 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1848). Lucrat cu măiestrie, portretul exprimă personalitatea vastă de gânditor şi de luptător al lui Nicolae Bălcescu şi se înscrie în galeria portretelor psihologice de seamă din istoria picturii noastre.”[5] (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_B%C4%83lcescu#cite_note-4)

sorin
01.02.2009, 17:16
Cronologie


29 iunie (http://ro.wikipedia.org/wiki/29_iunie) 1819 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1819) - Se naşte la Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti) Nicolae Bălcescu, fiul pitarului (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pitar) Barbu sin Petre (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Barbu_sin_Petre&action=edit&redlink=1) căpitanul şi al Zincăi Bălcescu (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Zinca_B%C4%83lcescu&action=edit&redlink=1). Fiul ia numele mamei, tatăl murind de timpuriu. Urmează Colegiul de la Sf. Sava (http://ro.wikipedia.org/wiki/Colegiul_Sf%C3%A2ntul_Sava), având profesori pe Florin Aaron (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Florin_Aaron&action=edit&redlink=1) şi pe Heliade Rădulescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Heliade_R%C4%83dulescu); portretul lui Bălcescu la adolescenţă i-l face Ion Ghica (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ghica) într-una din Scrisorile sale.
1838 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1838) - După colegiul Sf. Sava este iuncher (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Iuncher&action=edit&redlink=1) în oştirea română.
1840 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1840) - Împreună cu Bolliac (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar_Bolliac) şi Eftimie Murgu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Eftimie_Murgu), participă la conspiraţia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Conspira%C5%A3ie) lui D. Filipescu (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=D._Filipescu&action=edit&redlink=1), dar aceasta eşuând, urmează o detenţie la mănăstirea Mărgineni (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=M%C4%83n%C4%83stirea_M%C4%83rginen i&action=edit&redlink=1), unde sănătatea i se zdruncină.
1843 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1843) - Împreună cu Ion Ghica şi cu Cristian Tell (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_Tell) întemeiază societatea secretă Frăţia (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fr%C4%83%C5%A3ia_%28societate%29&action=edit&redlink=1), care avea în vedere pregătirea mişcărilor revoluţionare de la 1848 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1848).

Ia fiinţă la Bucureşti Societatea literară (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Societatea_literar%C4%83&action=edit&redlink=1) care avea legături directe cu Frăţia.


1844 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1844) - Apare în Propăşirea (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Prop%C4%83%C5%9Firea_%28revist%C4% 83%29&action=edit&redlink=1), revista lui Kogălniceanu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Kog%C4%83lniceanu) şi a lui Alecsandri (http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Alecsandri), prima scriere istorică, Puterea armată şi arta militară de la întemeierea Prinţipatului Valahiei şi până acum (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Puterea_armat%C4%83_%C5%9Fi_arta_m ilitar%C4%83_de_la_%C3%AEntemeierea_Prin%C5%A3ipat ului_Valahiei_%C5%9Fi_p%C3%A2n%C4%83_acum&action=edit&redlink=1), pe care Iorga (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga) o consideră „un minunat capitol de istorie, care n-ar sta tocmai rău nici sub condeiul unui istoric de azi“. În Propăşirea apare studiul lui Bălcescu Comentarii asupra bătăliei de la Câmpia Rigăi sau Coşovo (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Comentarii_asupra_b%C4%83t%C4%83li ei_de_la_C%C3%A2mpia_Rig%C4%83i_sau_Co%C5%9Fovo&action=edit&redlink=1).
1845 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1845) - 1847 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1847) - Îşi desfăşoară activitatea Asociaţia literară (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Asocia%C5%A3ia_literar%C4%83&action=edit&redlink=1), al cărei comitet era alcătuit din C.G. Filipescu (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=C.G._Filipescu&action=edit&redlink=1), Şt. Golescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Etefan_Golescu), Iancu Văcărescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Iancu_V%C4%83c%C4%83rescu) şi I. Voinescu II (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ion_Voinescu_II&action=edit&redlink=1), între membrii căreia se afla şi Nicolae Bălcescu.

Se înfiinţează la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris) Societatea studenţilor români (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Societatea_studen%C5%A3ilor_rom%C3 %A2ni&action=edit&redlink=1) al cărei preşedinte era Ion Ghica; Bălcescu a fost membru al acesteia.


1845 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1845) - Împreună cu August Treboniu Laurian (http://ro.wikipedia.org/wiki/August_Treboniu_Laurian) editează revista Magazin istoric pentru Dacia (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Magazin_istoric_pentru_Dacia&action=edit&redlink=1), unde apar tipărite pentru prima oară cronici munteneşti şi moldoveneşti. Aici Bălcescu publică biografii istorice: Ioan Tăutu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_T%C4%83utu), Miron Costin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Miron_Costin), Spătarul Ioan Cantacuzino (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Sp%C4%83tarul_Ioan_Cantacuzino&action=edit&redlink=1), Postelnicul Constantin Cantacuzino (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Postelnicul_Constantin_Cantacuzino&action=edit&redlink=1).

Sub îngrijirea lui Bălcescu şi a lui Laurian apare primul volum din Cronicarii Ţării Româneşti (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cronicarii_%C5%A2%C4%83rii_Rom%C3% A2ne%C5%9Fti&action=edit&redlink=1).


1846 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1846) - Tot în Magazin... Bălcescu publică Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Despre_starea_social%C4%83_a_munci torilor_plugari_%C3%AEn_Principatele_Rom%C3%A2ne_% C3%AEn_deosebite_timpuri&action=edit&redlink=1).

N. Bălcescu începe redactarea operei sale capitale, Românii supt Mihai Voievod Viteazul (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Rom%C3%A2nii_supt_Mihai_Voievod_Vi teazul&action=edit&redlink=1).


1847 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1847) - Face o călătorie de studii în Franţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a) şi în Italia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia).
1848 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1848), februarie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Februarie) - Participă la revoluţia din Paris (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Revolu%C5%A3ia_din_Paris&action=edit&redlink=1).

Apare Poporul suveran (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Poporul_suveran_%28revist%C4%83%29&action=edit&redlink=1), revistă condusă de Dimitrie Bolintineanu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Bolintineanu), prin care se promovau ideile mişcării revoluţionae de la 1848 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1848). Aici, Bălcescu publică articolele Despre împroprietărirea ţăranilor (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Despre_%C3%AEmpropriet%C4%83rirea_ %C5%A3%C4%83ranilor&action=edit&redlink=1) şi Drepturile românilor către Înalta Poartă (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Drepturile_rom%C3%A2nilor_c%C4%83t re_%C3%8Enalta_Poart%C4%83&action=edit&redlink=1).
iunie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Iunie) - septembrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Septembrie) - Nicolae Bălcescu este fruntaşul mişcării revoluţionare din Ţara Românească (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%A2ara_Rom%C3%A2neasc%C4%83); aceasta fiind înfrântă, Bălcescu este exilat la Paris; apoi, agravându-i-se boala de plămâni, se stabileşte pe mici perioade de timp în diverse localităţi din Franţa şi Italia.



1849 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1849) - Împreună cu Ştefan Golescu şi cu Ion Brătianu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Br%C4%83tianu), Nicolae Bălcescu face parte din comitetul periodicului La Tribune des Peuples (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=La_Tribune_des_Peuples&action=edit&redlink=1), editat de scriitorul polonez Adam Mickiewicz (http://ro.wikipedia.org/wiki/Adam_Mickiewicz)

sorin
01.02.2009, 17:17
1850 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1850) - Apare la Paris studiul Question economique des Principautes Danubiennes (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Question_economique_des_Principaut es_Danubiennes&action=edit&redlink=1)




Tot la Paris, sub conducerea lui Bălcescu şi a mai multor exilaţi, apare România viitoare (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Rom%C3%A2nia_viitoare&action=edit&redlink=1), într-un singur număr; aici, au fost publicate câteva opere importante ale literaturii române Cântarea României (http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2ntarea_Rom%C3%A2niei), de Alecu Russo (http://ro.wikipedia.org/wiki/Alecu_Russo) (versiune franceză), Mersul revoluţiei în istoria românilor (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mersul_revolu%C5%A3iei_%C3%AEn_ist oria_rom%C3%A2nilor&action=edit&redlink=1), de Nicolae Bălcescu şi La o pasere trecătoare (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=La_o_pasere_trec%C4%83toare&action=edit&redlink=1), de D. Bolintineanu.

1851 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1851) - Se înfiinţează la Paris, sub îndrumarea lui Bălcescu, Junimea română (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Junimea_rom%C3%A2n%C4%83&action=edit&redlink=1), societate politică şi culturală a tinerilor; printre aceştia se numără şi Al. I. Odobescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Odobescu), un împătimit admirator al lui Bălcescu.
1852 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1852) - Moare la Palermo (http://ro.wikipedia.org/wiki/Palermo) Nicolae Bălcescu, întemeietor al istoriografiei (http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoriografie) moderne, principalul animator al revoluţiei de la 1848 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_de_la_1848), un patriot ardent, martir al neamului.

A murit la Palermo, dar nu a fost îngropat la groapa săracilor cum s-a scris, ci transportat la mânăstirea Capucinilor, specializată în mumificări. Mumia lui se poate vedea şi astăzi în galeria acelei mânăstiri, cu menţiunea: "Nicolae Bălcescu, prim ministru al Valachiei".


1861 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1861) - 1863 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1863) - Apare postum, în Revista română (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Revista_rom%C3%A2n%C4%83&action=edit&redlink=1) a lui Odobescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul.
1877 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1877) - Al. I. Odobescu îngrijeşte editarea în volum a celei mai importante scrieri a lui Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul.

Sursa: Wikipedia

divo
03.02.2009, 21:21
Vasile Goldiş - fiu al satului Om politic care a slujit cu credinţă idealurile de libertate şi unitate naţională a românilor, Vasile Goldiş se numără printre inspiratorii şi organizatorii măreţului act al Unirii din 1918, cu tot se a însemnat el pentru făurirea satului unitar român, printre gânditorii progresişti ai vremii care au promovat ideile generoase ale emancipării maselor populare şi ale înţelegerii între toate popoarele lumii.

Vasile Goldiş s-a născut la 12 noiembrie 1872 în casa bunicului său Teodor Goldiş, în satul Mocirla, din părinţii Isaia şi Floarea. Familia tatălui îşi are origine pe meleagurile bihorene în localitatea Chişcău de lângă Băiţa - Bihor unde până astăzi Goldişeştii formează o bună parte din populaţia ocupată cu băieşitul la minele de aur din Munţii Apuseni. Pe la 1740, Teodor Goldiş, unul dintre strămoşii viitorului cărturar şi om politic, se mută la Mocirla de unde familia este constant menţionată în perioada ulterioară. Teodor, bunicul lui Vasile Goldiş este preot în acest sat. Cei doi copii ai săi Isaia şi Petru îmbrăţişează şi ei cariera tatălui lor, preoţi primul în Mocirla, Seleuş, şi Cermei, cel de al doilea în satul natal. Mama lui Vasile Goldiş este fiica preotului Ioan Cornea din Răpsig - Arad ce se trage dintr-o veche familie de români din ţinutul Făgăraşului.

Primii ani ai copilăriei, Vasile Goldiş şi-i petrece la Mocirla, Seleuş şi Cermei în casa părinţilor şi în cea, a bunicilor. Începe şcoala primară la Cermei în 1869 unde învaţă primele două clase în româneşte cu dascălul Nicolae Albu pe care cu dragoste îl evocă mai târziu ca pe unul dintre numeroşii învăţători umili care însă ştiau să plămădească în sufletul copiilor sentimentul de mândrie naţională. Clasa a III-a o urmează la şcoala generală din Padanul Nou, azi Horea - judetul Arad, iar clasa a IV-a la o şcoală primară cu limba de predare română din Arad. Între anii 1873-1881, Vasile Goldiş este elev al Liceului Teoretic din Arad pe care îl absolvă ca şef de promoţie. În timpul studiilor liceale se remarcă prin aptitudini deosebite pentru istorie, literatură şi filozofie, discipline pe care le va aprofunda cu mult interes mai târziu.

La 1 octombrie 1881 se înscrie şi urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie, ca bursier al Episcopiei Ortodoxe Române din Arad, la Universitatea din Budapesta(1881-1882 şi 1884-1885) şi la Universitatea din Viena(1882-1883 şi 1883-1884). În anii studenţiei la Budapesta şi Viena, Vasile Goldiş activează în cadrul societăţilor studenţilor români „Pentru Maior” şi „România Jună” începând de fapt educaţia sa politică în slujba idealurilor naţionale şi formulându-şi de pe acum crezul de luptător. După absolvire, obţine diploma de licenţiat în litere şi filozofie şi este numit de la 1 septembrie 1885, candidat de profesor la Liceul Eotvos din Budapesta. Din considerente patriotice în anul următor renunţă la acest post şi se stabileşte la Caransebeş ca profesor de istorie şi limba latină, la Institutul Pedagogic-Teologic. În această perioadă începe activitatea publicistică la „Foaia diecezană” organ de presă al Episcopiei Române din Caransebeş; tot în această perioadă îndrumă societatea de lectură a tinerilor români şi foaia acesteia „Progresul”.

Dornic să se afirme în lupta pe care intelecualii români o duceau pentru propăşirea naţiunilor, la 5 martie 1888 îi adresează lui Gheorghe Bariţiu o scrisoare prin care îl roagă să-i înlesnească ocuparea unei catedre la Sibiu. Un an mai târziu de la 1 septembrie 1889 este numit profesor la Braşov unde funcţionează până în anul 1901. Aici desfăşoară o intensă activitate didactică şi culturală. Editează manuale de latină, istorie şi constituţie pentru elevii din liceu, programe şi abecedare pentru şcolile primare. Începând din 1890 devine membru şi apoi secretar al Casinei Române din Braşov unde promovează cu consecvenţă tradiţiile naţionale româneşti. În timpul procesului Memorandiştilor, intentat conducătorilor Partidului Naţional Român de către autorităţile maghiare, la Cluj în 1892, este mobilizată din Braşov, prin activitatea agitatorică a lui Vasile Goldiş şi a altor fruntaşi politici, o delegaţie de 200 de români care participă la proces exprimându-şi solidaritatea cu acuzaţii.
De altfel, un an mai târziu în 1893, devine el însuşi membru al Partidului Naţional Român şi colaborator activ al ziarului „Tribuna” din Sibiu. Între 1895-1901, Goldiş este secretar al „Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român”, sprijină mişcarea teatrală a românilor transilvăneni publicând articole pe această temă, preocupându-se de alcătuirea de repertorii adecvate echipelor de artişti amatori, iniţiind anuarul societăţii şi stimulând permanent strângerea de mijloace băneşti necesare creării fondului propus. Din 1897 devine colaborator permanent al ziarului „Tribuna poporului” din Arad unde semnează articolul redacţional, susţinând alături de Vasile Lucaciu şi Ioan Rusu-Sirianu noua orientare politică a românilor, bazată pe activismul parlamentar. Legăturile cu acest cerc îl determină ca la 1 iulie 1901 să părăsească definitiv Braşovul şi să stabilească la Arad unde devine secretar al Episcopiei Ortodoxe Române iar mai târziu profesor şi director al Şcolii Superioare de Fete din localitate.

Începând cu anul 1905, Vasile Goldiş se consacră mai ales activităţii politice. La 10 ianuarie 1905, în cadrul conferinţei Partidului Naţional Român, cere cu insistenţă alături de alţi membri să fie ambandonată tactica rezistenţei pasive faţă de politică oficială promovată de guvernele de la Budapesta şi Viena faţă de români şi să fie înlocuită cu o tactică activă, elastică, care să ţină cont de conjunctura actuală şi de sarcinile imediate ce stau în faţa poporului român din Transilvania. Această tactică cunoscută sub denumirea de „noul activism” deşi nu a fost adoptată principial la conferinţă a fost însă urmată de aproape toţi conducătorii şi activiştii P.N.R. Goldiş însăşi în calitate de deputat în parlamentul maghiar pentru circumscripţia Radna, între anii 1906-1910 a intervenit de numeroase ori(22 discursuri) împotriva diverselor legi asupritoare de naţionalităţi. Redactează împreună cu Emanoil Ungureanu şi Ioan Mihu un memoriu pe care acesta din urmă îl înaitează guvernului la 13 septembrie 1910 din partea Partidului Naţional Român ca răspuns la propunerile de tratative ale acestuia.

Memoriul cuprinde revendicările româneşti: recunoaşterea legală a P.N.R., legiferarea votului universal, introducerea limbii române în administraţie şi justiţie, autonomia bisericii româneşti, abrogarea legii Apponyi. Toate aceste cereri îndreptăţite sunt respinse, oferindu-se în schimb dizolvarea P.N.R. şi contopirea cu alte partide politice oficiale din Ungaria. În legătură cu poziţia adoptată de guvernul maghiar, Vasile Goldiş îi scrie lui Ioan Mihu „Fără recunoaşterea Partidului Naţional Român ca partid constituţional şi fără admiterea validităţii politice a poporului român în conformitate cu însemnătatea sa numerică, economică şi culturală în statul ungar, niciodată nu voi primi nici un fel de tranzacţiune nici cu guvernul ţării nici cu vreun partid”, dovedindu-se încă odată militant consecvent, situat pe poziţie fermă în mişcarea naţională românească.
Diferenţele de opinii faţă de tratativele cu guvernul maghiar crează în jurul anilor 1910-1911 greve disensiuni în cadrul Partidului Naţional Român având ca rezultat conturarea a două orientări diferite în problema formelor pe care este necesar să le îmbrace lupta de emancipare naţională : orientarea radicală susţinută în general de membrii tineri ai partidului grupaţi în jurul ziarului Tribuna, în frunte cu Octavian Goga, Ilarie Chendi, Onisofor Ghibu, Vasile Bocu etc. şi cea moderată reprezentată de membrii mai vârstnici ai partidului. Vasile Goldiş face parte mai întâi din grupul intransigenţilor, apoi dându-şi seama că un conflict ar putea avea consecinţe ireparabile asupra activităţii partidului, adoptă o atitudine de compromis între cele două orientări încercând alături de Aurel Lazăr, Ioan Suciu, Vasile Lucaciu şi Ştefan Cicio-Pop să menţină unitatea de acţiune a românilor ardeleni.

În aceste condiţii primeşte să conducă ziarul „Românul” fondat la Arad de la 1 ianuarie 1911, care după încetarea apariţiei în martie 1912 a ziarului „Tribuna” a devenit cartierul general al luptei politice româneşti, pregătind Unirea cea mare, anunţând pe orice cale prăbuşirea iminentă a Imperiului Austro-ungar. În calitate de director al ziarului, Vasile Goldiş refuză semnarea declaraţiei de fidelitate faţă de guvernul contelui Tisza în condiţiile intrării României în război împotriva Austro-Ungariei. Acest act de curaj, calificat de autorităţile maghiare drept atitudine duplicitată şi lipsită de patriotism a determinat suspendarea, în martie 1916, a ziarului „Românul” care va reapare abia în preajma evenimentelor de la Alba Iulia. În perioada Primului Război Mondial, Vasile Goldiş continuă să combată politica oficială care urmărea cu şi mai mare asiduitate desnaţionalizarea românilor din Transilvania.

divo
03.02.2009, 21:22
El protestează împotriva abuzurilor faţă de populaţia românească, împotriva internării în lagăre a unor români consideraţi suspecţi de către guvern, împotriva gravelor prejudicii aduce învăţământului prin ocuparea şcolilor de către armată sau prin restrângerea autonomiei şcolilor româneşti. În condiţiile înfrângerii monarhiei austro-ungare pe toate fronturile, lupta de eliberare a popoarelor din Imperiu şi în mod firesc şi a poporului român lua amploare deosebită, afirmându-se în mod categoric prinpiul autodeterminării naţionale. Membii comitetului executiv al Partidului Naţional Român se întrunesc din iniţiativa lui Aurel Lazăr la Oradea şi în urma examinării situaţiei politice hotărăsc redactarea unei declaraţii care urma să fie prezentată în parlamentul maghiar. Declaraţia redactată de Vasile Goldiş invocă dreptul firesc al naţiunilor de a dispune singure de soarta lor şi reclamă şi pentru naţiunea română dreptul „ca liberă de orice înrâurire străină să hotărască singură aşezarea ei printre naţiunile libere”.

Conducerea P.N.R. respinge autonomia administrativă oferită de guvernul Karoly prin Iaszi şi nu recunoaşte pretenţiile parlamentului şi a guvernului maghiar de a reprezenta naţiunea română din Transilvania la Congresul de pace „căci apărarea intereselor ei, naţiunea română o poate încredinţa numai unor factori designaţi de propria ei adunare naţională”. Evenimentele precipându-se, are loc la Budapesta la 29 octombrie 1918, constituirea Consiliului Naţional Român Central, însărcinat cu puterea în practică a măsurilor ce decurgeau din Declaraţia de la Oradea. Printre cei şase reprezentanţi ai P.N.R. în acest Consiliu se numără şi Vasile Goldiş. Consiliul Naţional Român Central îşi stabileşte sediul la Arad unde începe din 7 noiembrie 1918 reapariţia ziarului „Românul”. Din îndemnul Consiliului, exprimat în manifestul „Către naţiunea română” se constituie în Transilvania gărzile şi consiliile naţionale române locale, gata să asigure preluarea puterii în condiţii de deplină ordine.

Consiliul Noţional Român Central adresează la 18 noiembrie 1918 un alt manifest intitulat „Către popoarele lumii” redactat în limba română şi franceză prin care se exprimă hotărârea nestrămutată a naţiunii române din Transilvania de a se uni cu România, indiferent de ceea ce s-ar decide la Conferinţa de pace. În cursul lunii noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central numit acum Marele Sfat al Naţiunii Române desfăşoară intense pregătiri în vederea convocării unei adunări a reprezentanţilor tuturor categoriilor sociale din Transilvania. Textul convocării, ca de altfel şi al celor două manifeste ale CNRC a fost redactat de Vasile Goldiş, care a conceput această adunare ca un forum al întregii ţări a cărei voinţă avea să fie legitimată aici.

La 1 decembrie 1918 Vasile Goldiş rosteşte la Marea Adunare de la Alba Iulia celebrul său discurs în care relevă asuprirea naţională şi socială exercitată de-a lungul veacurilor asupra românilor din Transilvania şi Banat, subliniind perenitatea acestora în condiţii vitrege, inevitabilitatea dezmembrării monarhiei austro-ungare, a eliberării popoarelor asuprite şi a constituirii pe ruinele acesteie a unor noi state naţionale. Libertatea naţiunii române din Transilvania nu poate fi concepută în afara unirii ei cu România între hotarele fireşti moştenite de la strămoşi. În concluzie, arată Vasile Goldiş „unirea tuturor românilor într-un singur stat este cea mai firească pretenţiune a civilizaţiunii” şi astăzi, în 1918 după atâtea veacuri de luptă şi suferinţă „poporul român nu mai revendică faţă de nimeni dreptul său la autodeterminare, nu-l cere nimănui ci-l decretează ca pe un drept natural, sacru al său”.

Hotărârea adunării de la Alba Iulia, act de o deosebită importanţă politică şi juridică, prevede unirea definitivă a Transilvaniei şi Banatului cu România, şi stipula principiile fundamentale ce ar urma să stea la baza noului stat român: deplina egalitate în drepturi a tuturor cetăţenilor fără deosebire de naţionalitate şi religie, înfăptuirea unui regim democratic, libertatea presei, reforma agrară, colaborarea cu toate naţiunile lumii. Hotărârea a fost întâmpinată cu un entuziasm de nedescris atât de cei peste 100 000 de participanţi la adunarea de pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia, cât şi de întregul popor român de pe ambele versante ale Carpaţilor. În Consiliul Dirigent ales la 2 decembrie 1918, care avea să conducă treburile Transilvaniei până la 2 aprilie 1920, Vasile Goldiş a deţinut funcţia de ministru al instrucţiunii şi naţionalităţilor. El a fost preşedinte al delegaţiei care a prezentat la Bucureşti actul Unirii.

Cu ocazia primirii delegaţiei în sala tronului a rostit o vibrantă cuvântare în care făcea bilanţul luptelor de secole a poporului român pentru unitatea naţională. După Unire, Vasile Goldiş a făcut parte din guvernele de la Bucureşti conduse de I.C. Brătianu (1918-1919), A. Văitosanu (1919-1920), A. Averescu (1920-1926), a fost ales deputat al Partidului Naţional Român în circumscripţiile Radna(1919), Pecica şi Ineu(1922). În 1919 este ales membru al Academiei Române. Continuă să militeze cu intransigenţă pentru respectarea de către toate guvernele şi partidele a principiilor democratice exprimate în Declaraţia Adunării de la Alba Iulia preocupat ca la procesul desăvârşirii idealului de stat naţional unitar şi democratic să ia parte activă toate clasele sociale. Denunţă în repetate rânduri îndepărtarea claselor avute de programul de democratizare a vieţii publice româneşti, fapt care determină scăderea treptată a rolului său politic.

În 2 mai 1926, congresul Partidului Naţional Român convocat la Sibiu din iniţiativa lui Vasile Goldiş, îl alege pe acesta ca preşedinte şi declară rupte relaţiile cu Iuliu Maniu. După scurt timp însă, Vasile Goldiş preferă să se retragă din viaţa politică mâhnit de nedreptăţile sociale, de corupţia şi ambiţiile oamenilor politici şi să se dedice mai ales activităţii culturale. Între anii 1923-1932, Vasile Goldiş deţine funcţia de preşedinte al societăţii Astra a cărei activitate o orientează spre emanciparea socială şi culturală a maselor. Organizează sărbătorirea cu fast a unor personalităţi ardelene cum sunt Gheorghe Lazăr şi Avram Iancu, cu care ocazie elogiază în discursuri memoriale viaţa şi activitatea acestora, închinată naţiunii române. Vasile Goldiş şi-a trăit ultimii ani la Arad, ducând o viaţă modestă, austeră. Sărbătorit cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani i s-a dus un cald omagiu pentru neobosita sa activitate de îndrumător, dascăl, de ideolog şi conducător politic.

Peste puţină vreme marele om politic înceta din viaţă la 10 februarie 1934, după o viaţă închinată marelui ideal de făurire al României. I s-au organizat funerariile naţionale şi în ziua înmormântării s-a instituit doliu naţional. Pentru vasta activitate pusă în slujba idealurilor naţionale, Vasile Goldiş s-a bucurat de o binemeritată cinstire din partea contemporanilor şi a urmaşilor. În articolul pe care ziarul „Tribuna poporului” din Arad i-l închină în 1903 sunt scoase în evidenţă trăsăturile luptătorului intransigent şi clarvăzător, în cel din „Patria” se descifrează portretul moral al omului „care a ţinut a fi un îndreptător al vieţii noastre publice, prin francheţea şi realismul atitudinii sale".

Al. Lapedatu îl numea „spiritul rector al acestor epocale evenimente trăite de România în primele decenii ale secolului al XX-lea” subliniind ţinuta sa de înaltă conştiinţă şi demnitate naţională. Istoricul S. Dragomir. vedea în el imaginea proletismului transilvănean care „scormoneşte trecutul, caută taina obârşiei noastre şi admiră misiunea persistenţei neamului românesc”, iar acad. Şt. Pascu îl consideră „unul din cei mai vrednici bărbaţi ai neamului, din cei mai talentaţi şi fertili publicişti români, din cei mai înaintaţi gânditori social-politici pentru vremea sa”.

Sursa:http://vasilegoldis.sapte.ro

divo
04.02.2009, 14:28
Avram Iancu (n. 1824 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1824), Vidra de Sus (http://ro.wikipedia.org/wiki/Avram_Iancu,_Alba) - d. 10 septembrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/10_septembrie) 1872 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1872), Ţebea (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%A2ebea,_Hunedoara)) a fost un avocat român transilvănean care a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_de_la_1848) din Transilvania (http://ro.wikipedia.org/wiki/Transilvania). A fost conducătorul de fapt al Ţării Moţilor (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%A2ara_Mo%C5%A3ilor) în anul 1849 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1849), calitate în care a comandat armata românilor transilvăneni, cu ajutor austriac, împotriva trupelor revoluţionare maghiare ale lui Lajos Kossuth (http://ro.wikipedia.org/wiki/Lajos_Kossuth).
Cuprins
Originea şi studiile

S-a născut în Munţii Apuseni (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mun%C5%A3ii_Apuseni) într-o familie de moţi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mo%C5%A3i) înstăriţi. Tatăl său, Alexandru Iancu, a fost pădurar, apoi jude domenial. Având o situaţie materială bună, a urmat clasele elementare la Poiana Vadului (http://ro.wikipedia.org/wiki/Poiana_Vadului) şi Abrud (http://ro.wikipedia.org/wiki/Abrud), gimnaziul inferior la Zlatna (http://ro.wikipedia.org/wiki/Zlatna), iar gimnaziul superior la Liceul Piarist din Cluj (http://ro.wikipedia.org/wiki/Convictus_Nobilium_din_Cluj). Începând cu anul 1844 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1844) a urmat Facultatea de Drept la Cluj (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cluj). Din anul 1846 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1846) a devenit cancelarist la Târgu Mureş (http://ro.wikipedia.org/wiki/T%C3%A2rgu_Mure%C5%9F). Îşi ia examenul de avocat în anul 1848 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1848).

Activitatea politică

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/37/Avram_Iancu.jpg/180px-Avram_Iancu.jpg (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Avram_Iancu.jpg) http://ro.wikipedia.org/skins-1.5/common/images/magnify-clip.png (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Avram_Iancu.jpg)
Avram Iancu

În preajma izbucnirii revoluţiei făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene, luptătoare pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj (http://ro.wikipedia.org/wiki/Blaj) din 30 aprilie (http://ro.wikipedia.org/wiki/30_aprilie), 15 (http://ro.wikipedia.org/wiki/15_mai)-17 mai (http://ro.wikipedia.org/wiki/17_mai) şi 15 (http://ro.wikipedia.org/wiki/15_septembrie)-23 septembrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/23_septembrie) 1848 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1848) şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare popularitate.
Punerea greoaie în practică a legii privitoare la desfiinţarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ungaria) la Dieta din Cluj (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cluj), au dus la dezbinarea forţelor revoluţionare române şi ungare şi la ridicarea ţărănimii la lupta pentru rezolvarea problemei sociale şi a celei naţionale. Avram Iancu a devenit conducătorul oştii ţărăneşti antirevoluţionare. În fruntea acestei oşti şi în colaborare cu autorităţile militare austriece a organizat apărarea în Munţii Apuseni şi a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluţionare maghiare, superioare ca număr şi ca armament, câştigându-şi renumele de "craiul munţilor".
Pe 4 mai (http://ro.wikipedia.org/wiki/4_mai) 1849 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1849) a dat o nouă organizare civilă Munţilor Apuseni. În vara anului 1849 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1849) a efectuat o şedere de 10 luni la Viena (http://ro.wikipedia.org/wiki/Viena), unde a ţinut legătura cu autorităţile imperiale austriece.
Luptele din Munţii Apuseni slăbiseră atât forţele revoluţionare ale maghiarilor cât şi pe cele ale românilor. Armata ţaristă, chemată în ajutor de împăratul Austriei, Franz Joseph (http://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Joseph), a înfrânt armata revoluţionară maghiară la Sighişoara (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sighi%C5%9Foara). Copleşite de armatele austriece şi de cele ruseşti, trădate de unii generali, trupele revoluţionare maghiare au capitulat la Şiria (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Eiria,_Arad) pe 13 august (http://ro.wikipedia.org/wiki/13_august) 1849 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1849).

După 1848

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/2/26/AvramIancuTebeaMormant.jpg/130px-AvramIancuTebeaMormant.jpg (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:AvramIancuTebeaMormant.jpg) http://ro.wikipedia.org/skins-1.5/common/images/magnify-clip.png (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:AvramIancuTebeaMormant.jpg)
Mormântul lui Avram Iancu de la Ţebea, jud. Hunedoara

În anul 1852 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1852) tânărul împărat Franz Joseph (http://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Joseph) a întreprins o vizită în Transilvania (http://ro.wikipedia.org/wiki/Transilvania), agenda călătoriei fiind stabilită de Felix Schwarzenberg (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Felix_Schwarzenberg&action=edit&redlink=1), guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei. La cererea lui Avram Iancu împăratul a modificat traseul vizitei, a mers în Munţii Apuseni, a prânzit la Găina, a trecut prin Vidra (http://ro.wikipedia.org/wiki/Vidra,_Alba) şi a înnoptat pe 21 iunie (http://ro.wikipedia.org/wiki/21_iunie) 1852 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1852) la Câmpeni (http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2mpeni). Avram Iancu s-a prezentat seara târziu la cartierul împăratului, după ce acesta se culcase, obosit de călătorie. Nemulţumit că nu este primit pe loc în audienţă, Avram Iancu a iscat o altercaţie cu şeful de cabinet al împăratului, motiv pentru care a fost dat afară de jandarmi. Ulterior a refuzat să primească decoraţia acordată de împărat pentru meritele sale din timpul luptelor contra revoluţionarilor maghiari.

divo
04.02.2009, 14:29
Avram Iancu-continuare

Viaţa privată

Iubita cu care a avut cea mai îndelungată relaţie a fost Johanna Farkas, cunoscută ca Háni, o tânără maghiară din Abrud (http://ro.wikipedia.org/wiki/Abrud).[1] (http://ro.wikipedia.org/wiki/Avram_Iancu#cite_note-0) Tatăl Johannei Farkas locuia în Abrud, unde activa fie ca preot[2] (http://ro.wikipedia.org/wiki/Avram_Iancu#cite_note-1), fie ca avocat[3] (http://ro.wikipedia.org/wiki/Avram_Iancu#cite_note-2). Se numea Tamás Farkas şi era protestant de confesiune unitariană (http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Unitarian%C4%83_din_Transilvania). Mama Johannei era de religie romano-catolică. Potrivit datinii, Háni a fost botezată în confesiunea mamei. Tânăra se născuse în 1834 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1834) şi era cu zece ani mai tânără decât Iancu. O mărturie orală consemnată de Ioan Lupaş[4] (http://ro.wikipedia.org/wiki/Avram_Iancu#cite_note-3) menţionează că Háni l-a salvat pe iubitul ei în cea mai periculoasă clipă din viaţa acestuia, în luna mai a anului 1848 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1848), când maiorul Hatvani intra pe neaşteptate în Abrud pentru a-l surprinde pe Iancu, care se afla în casa avocatului Tamás Farkas, tatăl Johannei. Aflând că trupele revoluţionare maghiare se apropie de oraş, Háni l-a înştiinţat pe Iancu, l-a rugat să plece numaidecât pentru a-şi salva viaţa şi l-a condus prin grădina din spatele casei. Astfel Iancu a părăsit Abrudul în ultima clipă şi s-a îndreptat spre Câmpeni (http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2mpeni), unde a organizat contraofensiva împotriva lui Hatvani.

Sfârşitul

În ultimele două decenii ale vieţii sale a suferit de o boală psihică. A rămas în memoria colectivă ca umblând din sat în sat şi cântând din fluier. S-a stins din viaţă la 10 septembrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/10_septembrie) 1872 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1872) la Baia de Criş (http://ro.wikipedia.org/wiki/Baia_de_Cri%C5%9F,_Hunedoara). A fost îngropat la Ţebea (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%A2ebea,_Hunedoara), jud. Hunedoara, lângă "Gorunul lui Horea".

Sursa:Wikipedia

divo
06.02.2009, 13:55
20 mai 1914
Se naste la Bobota, în judetul Salaj. Fiul protopopului greco-catolic, Valentin Coposu si al Aureliei, nascuta Anceanu Bunicul patern, Grigore Coposu, era preot, colaborator al lui Gheorghe Pop de Basesti. Bunicul matern, Gavril Vaida de Glod era preot, var primar cu Alexandru Vaida Voievod Creste si este educat într-o familie care desfasura o intensa activitate politica pentru recunoasterea drepturilor românilor în Imperiul Austro - Ungar, prin intermediul Partidului National Român
Tatal, Valentin Coposu, vajnic militant pentru afirmarea clauzei românesti în Transilvania, a suferit numeroase persecutii: a fost închis la Vac, Szegedin, Budapesta sub acuzatia de înalta tradare. A fost pus în libertate personal de generalul Mosoiu, cu ocazia eliberarii Budapestei dupa intrarea armatei române în capitala maghiara. Valentin Coposu a fost deputat în Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918 si a votat Unirea.
Mama, Aurelia, fiica protopopului unit Iulian Anceanu si a Corneliei, nascuta Vaida, era descendenta unei vechi familii ce reunea traditiile politico-culturale si religioase ale mediului românesc ardelean. Aurelia Coposu i-a educat pe cei cinci copii ai sai: Cornel, Cornelia, Doina, Flavia si Rodica, în spiritul moralei crestine si patriotismului românesc autentic
1919-1923 Scoala primara în comuna Bobota
1923-1930 Liceul Sfântul Sava din Blaj Rolul cel mai important în evolutia sa ulterioara îl joaca apropierea si influenta marelui artizan al Unirii din 1918, Iuliu Maniu, care devine mentorul si modelul sau de-a lungul întregii sale existente
1930-1934 Studii juridice si economice la Universitatea din Cluj
1935-1937 Presedinte al Organizatiei de Tineret PNT din Cluj, colaborator la ziarul "România Noua", condus de Zaharia Boila, "Mesajul" (Zalau), "Unirea" (Blaj), etc.
1937-1940 Secretar personal permanent al lui Iuliu Maniu, pe care îl însoteste în toate misiunile si negocierile politice importante
1940 Primeste titlul de secretar politic al lui Iuliu Maniu, îndeplinind aceasta functie pâna la arestarea sa si a lui Maniu, la 14 iulie 1947. În aceasta calitate l-a însotit în toate negocierile si tratativele purtate cu negociatorii occidentali si cu liderii partidelor politice din coalitia antihitlerista. I s-a încredintat cifrul secret al corespondentei diplomatice prin care Opozitia negocia iesirea României din Axa si întoarcerea ei catre aliatii traditionali. Avea misiunea de a întretine relatii confidentiale cu reprezentantii guvernului englez la Liverpool, cu delegatii opozitiei române care duceau tratative la Cairo, cu emisarii români de la Stockholm si cu comandamentul militar aliat din Italia (Foggia). Se muta la Bucuresti dupa cedarea Ardealului de Nord. Colaboreaza la saptamânalul "Ardealul", publicatia refugiatilor transilvaneni. Scrie de asemenea în publicatiile "Zorile", "Dacia", "Saniter", "Curentul", "Cuvantul Liber", "Dreptatea" si altele. Semneaza ocazional cu pseudonimul dr. C. Salajeanul
1941 O cunoaste pe viitoarea sa sotie, Arlette, fiica generalului Marcovici si a Jeannei Husser. Generalul facuse parte din cabinetul Maniu, la prima sa guvernare. S-au cunoscut la Constanta, unde Maniu mergea la odihna la hotelul francez tinut de bunica lui Arlette
24.X.1942 Casatoria cu Arlette Marcovici ( va fi arestata în 1950 si implicata împreuna cu sora ei France într-un proces înscenat de spionaj; dupa ispasirea a 14 ani de pedeapsa, iese bolnava grav din închisoare si moare în 1965)
1945 Presedinte al filialei PNT Salaj. Este ales secretar general adjunct al PNT. Delegat al PNT la reinstalarea activitatii autoritatii românesti în Transilvania de nord
1946 Este promovat secretar al Delegatiei Permanente, forul conducator al partidului
1947-1956 :14 iulie 1947 - este arestat împreuna cu întreaga conducere PNT, dupa înscenarea de la Tamadau, desi nu facuse parte din grupul arestat acolo Ramâne timp de 9 ani în arest preventiv, fara sa fie judecat. S-a încercat implicarea lui în numeroase procese politice, dar nu a putut fi condamnat din lipsa de probe
1956 I se intenteaza un proces de înalta tradare. Este condamnat conform practicilor comuniste la munca silnica pe viata pentru "înalta tradare a clasei muncitoare si crima contra reformelor sociale"
1954-1962 8 ani de regim sever de izolare la Râmnicu Sarat
1962 Se îmbolnaveste grav ca urmare a tratamentului de exterminare aplicat detinutilor politici
1962 - 1964 Domiciliul fortat în Baragan la Valea Calmatui în comuna Rubla
aprilie 1964 Pus în libertate dupa 17 ani de detentie în penitenciarele de la Vacaresti, Jilava, Pitesti, Malmaison, Craiova, Aiud, Râmnicu Sarat, Poarta Alba, Capul Midia, Canalul Dunare- Marea Neagra, Gherla, Sighetul Marmatiei etc
dupa 1964 Lucreaza ca muncitor necalificat pe santierele de constructii, fiind angajat la Întreprinderea de Constructii Montaj Bucuresti, atelierul de tâmplarie mecanica. Este permanent urmarit si convocat periodic la Securitate
1987 I se fac 27 de perchezitii între 1964-1989, i se confisca dulapuri întregi de documente si manuscrise
Afiliaza Partidul National Taranesc, aflat în clandestinitate, la Internationala Crestin Democrata, adresând o cerere lui Jean -Marie Daillet, vicepresedintele organizatiei
22 - 23 decembrie 1989 Anunta printr-un mesaj- manifest reintrarea în viata publica a Partidului National Taranesc, devenit ulterior Crestin si Democrat - PNTCD Dupa 1989 a fost solicitat, cu ocazia fiecarui eveniment politic major în România, sa-si exprime opiniile în interviurile luate de posturile internationale de Radio: Europa Libera, BBC, Deutche Welle, Vocea Americii si posturile de radio interne. A acordat numeroase interviuri aparute în presa româneasca si straina
28 - 29 ianuarie 1990 Devine practic liderul opozitiei împotriva Frontului Salvarii Nationale, care cauta sa monopolizeze puterea executiva si legislativa, confiscând Revolutia din decembrie 1989. Întelegând ca Revolutia a fost furata de noua putere "emanata", înzestrata cu vechi reflexe totalitare, Corneliu Coposu va prelua misiunea grea de a conduce Opozitia în România post comunista. Începând cu data de 29 ianuarie 1990, devine tinta unei virulente campanii de presa prin care se lanseaza zvonuri pentru compromiterea lui. Campania avea sa continue cu aceeasi intensitate pâna dupa alegerile legislative din aprilie 1992
iulie 1991 Face o vizita Regelui Mihai I la Versoix în Elvetia, fidel crezului sau monarhic. Legaturile lui cu suveranul si familia regala au continuat pâna la sfârsitul existentei sale
27.IX. 1991 Este reales presedinte al PNTCD la primul Congres al partidului1991-1993 Presedinte a Conventiei Democrate Române. Ideea formarii Conventiei îi apartinuse si o propusese înca din 1990
aprilie 1992 Alaturi de alti lideri ai partidelor de Opozitie, oameni de arta si cultura, îl întâlneste pe Majestatea Sa, Regele Mihai I de România, cu ocazia memorabilei vizite regale în România, cu ocazia Sfintelor Pasti din 1992
27.IX.1992În urma alegerilor devine senator de Bucuresti
1992 Activeaza pe plan international, printre altele în calitate de membru în Consiliul Uniunii Europene Crestin Democrate si în Internationala Crestin Democrata; efectueaza calatorii si participa la diverse congrese ale partidelor crestin democrate fratesti (Marea Britanie, Luxemburg, Suedia, Grecia, Franta, Elvetia) Efectueaza un turneu de prezentare al candidatului Conventiei Democrate Române, Emil Constantinescu, în Belgia, Olanda, Luxemburg, Franta, Germania si Anglia
februarie - martie 1995 Efectueaza o vizita în SUA, la invitatia Congresului Americanmai
1995 Numit Ofiter al Legiunii de Onoare, cea mai înalta decoratie a Republicii Franceze
6.X. 1995 Ceremonia acordarii Legiuni de Onoare cu grad de ofiter de catre Ambasadorul Frantei la Bucuresti, Bernard Boyer, la sediul Ambasadei Frantei la Bucuresti, în numele Presedintelui Jacques Chirac
11.XI. 1995 Înceteaza din viata la Spitalul Universitar din Bucuresti, ca urmare a neoplasmului pulmonar operat în 1994
14.XI. 1995 Este înmormântat la Cimitirul Belu Catolic, fara funerarii nationale, dar sute de mii de români vin sa-l conduca pe ultimul drum
Sursa:http://romania-on-line.net

Edit:In anii in care a fost intemnitat,pentru a nu uita sa vorbeasca,recita poezii cu voce tare!

divo
06.02.2009, 14:40
Serial-Sfintii inchisorilor: "Au venit, maica, nenorocitii astia de comunisti la putere si ne-au luat tot: parul din cap, pamantul, caruta. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul."


Mama Elisabeta Rizea

de Ionut Baias (http://www.hotnews.ro/articole_autor/Ionut%20Baias) HotNews.ro



http://www.hotnews.ro/pageCount.htm?type=read&articleId=1047174 http://arhivamedia.hotnews.ro/images/articole/img_81274.jpg (http://javascript<b></b>: newWindow = window.open('/zoom.html?desc=&imgUrl=http://arhivamedia.hotnews.ro/images/articole/imgzoom_81274.jpg', 'ZOOM', 'width='+(236+phbzoomofsx())+',height='+(287+phbzo omofsy())+',scrollbars=auto,left=200,top=200,resiz able=1,toolbar=0,location=0,directories=0,status=0 ,menubar=0,copyhistory=0' ); if (document.images) newWindow.focus())Mama Rizea: "Trei zile daca mai traiesc, da'vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea"


Sfintii inchisorilor: Pr. Ilie Lacatusu (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1048510-parintele-ilie-lacatusu-rugaciunea-lui-era-profunda-neincetata.htm) (1) ; Valeriu Gafencu (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1047491-valeriu-gafencu-dumnezeu-revarsase-asupra-lui-harul-frumusetii-sub-toate-aspectele.htm) (2); Elisabeta Rizea (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1047174-mama-elisabeta-rizea.htm) (3); Nicolae Ciolacu (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1046103-haiducul-ciolacu-parintele-nectarie.htm) (4); Mircea Vulcanescu (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1045085-serial-sfintii-inchisorilor-mircea-vulcanescu-nu-razbunati.htm) (5); Pr. Gherasim Iscu (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1044142-serial-sfintii-inchisorilor-parintele-gherasim-iscu-duhovnicul-care-spovedit-calaul.htm) (6); Pr Ioan Negrutiu (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1043334-serial-sfintii-inchisorilor-ioan-negrutiu-detinutul-care-refuzat-fie-scos-din-lagar.htm) (7); Dumitru Bordeianu (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1042740-serial-sfintii-inchisorilor-dumitru-bordeianu-lepadarea-dumnezeu-inviere.htm) (8); Costache Oprisan (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1041923-serial-sfintii-inchisorilor-costache-oprisan-sau-pledoaria-filozofului-pentru-dragoste.htm) (9); Ep. Ioan Suciu (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1041805-serial-sfintii-inchisorilor-episcopul-ioan-suciu-apostolul-tinerilor.htm) (10); Marieta Iordache (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1040421-serial-sfintii-inchisorilor-maica-mihaela-martirii-din-nicoresti.htm) (11); Monseniorul Ghika (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1039692-serial-sfintii-inchisorilor-monseniorul-ghika-marele-vagabond-apostolic.htm) (12); Andrei Ciurunga (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1030532-serial-sfintii-inchisorilor-andrei-ciurunga-poetul-schimbul-caruia-inviat-hristos.htm)(13); Traian Trifan (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1029063-serial-sfintii-inchisorilor-traian-trifan-avva-erou-demnitatii-crestine-romanesti.htm) (14); Cardinalul Alexandru Todea (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1027831-serial-sfintii-inchisorilor-cardinalul-alexandru-todea-strigat-lumina-pustiu.htm) (15); Gheorghe Jimboiu (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1025939-serial-sfintii-inchisorilor-gheorghe-jimboiu-inger-trup.htm) (16); Monahul Pimen Barbieru (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1023633-monahul-pimen-barbieru-staret-haiduc-banda-lui-arsenescu.htm) (17); Spiru Blanaru (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1020150-serial-sfintii-inchisorilor-spiru-blanaru-erou-martir-rezistentei-anticomuniste.htm) (18); Ion Flueras (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1017022-serial-sfintii-inchisorilor-ion-flueras-drumul-unui-militant-stanga-catre-dumnezeu.htm) (19); pr. Dumitru Iliescu Palanca (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1009656-serial-sfintii-inchisorilor-preotul-dumitru-iliescu-palanca-organizatia-vlad-tepes.htm) (20); Radu Gyr (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1005966-serial-sfintii-inchisorilor-radu-gyr-poetul-care-coborat-iisus-celula.htm)(21); Vasile Militaru (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1002130-serial-sfintii-inchisorilor-vasile-militaru-poeziile-mele-nu-rima-poporul-tractorul.htm) (22); Virgil Maxim (http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-2045885-virgil-maxim-nuntasul-cerului.htm) (23); Traian Braileanu (http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-2436028-traian-braileanu-teoreticianul-fundamentarii-metafizice-sociologiei.htm) (24); Pr Evghenie Hulea (http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-2471063-parintele-evghenie-hulea-calugarul-partizan-din-grupul-paragina.htm) (25)


Elisabeta Rizea s-a nascut intr-o familie de tarani, in apropiere de Curtea de Arges. A fost nepoata fruntasului taranist Gheorghe Suta, ucis de Securitate in 1948. A ispasit 13 ani de temnita grea pentru ca a sprijinit activ «Banda Terorista» Arsenescu-Arnautoiu. «Banditii» sunt de fapt eroii rezistentei anticomuniste din Muntii Fagarasului.

A fost o femeie simpla de la tara, cu o bucata mica de pamant, o casuta modesta din lemn, acoperita cu sindrila si in curte cateva animale. Imbracamintea ei de toate zilele era portul national, brodat cu modele complicate in culorile alb-negru. A abandonat scoala la varsta de 14 ani pentru a-si urma destinul, si anume, acela de a-si duce existenta din munca pamantului.

Comunistii au venit la putere in 1945. Ca raspuns, Rizea s-a alaturat rezistentei si i-a aprovizionat timp de 4 ani pe luptatorii din munti cu mancare si bani. Opozitia ei fata de exproprierea comunista si faptul ca sotul ei, Gheorghe, s-a alaturat luptatorilor rezistentei din munti au dus la torturi si ani buni de inchisoare.

A fost numita “dusman al poporului”, iar gospodaria etichetata drept “casa de banditi”, apelative ce constituiau cele mai grave acuzatii intr-un stat comunist. A fost in cele din urma prinsa de militie, condamnata la 7 ani de inchisoare. In faimoasa inchisoare de la Pitesti, Elisabeta Rizea a fost pusa in lanturi si inchisa in celula de maxima securitate.

Eliberata in primavara anului 1958, Elisabeta continua sa ia legatura cu ofiterii din Rezistenta prin intermediul unei „casute postale" din scorbura unui copac din Valea Morii. Cand conducatorul rezistentei anti-comuniste, Gheorghe Arsenescu a fost arestat in 1961, Elisabeta Rizea este arestata din nou si sentinta ii este prelungita cu inca 25 de ani.

A fost transferata la inchisoarea Mislea, inchisoarea centrala a femeilor detinut politic, unde a stat inchisa alaturi de doamna Ion Mihalache si de zeci de femei legionare.

In timpul incarcerarii, a fost torturata pentru ideile ei. A fost atarnata cu parul de un carlig si batuta pana la pierderea cunostintei. "Dupa ce mi-au tras masa de sub picioare, au inceput sa ma bata cu un bat pana la sange. Mi-au rupt cateva coaste si am lesinat. Imi faceam cruce cu limba in cerul gurii si ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic".

In termenii amnistiei generale, Rizea a fost eliberata din inchisoare in 1964. Timp de aproape 30 de ani a fost tinuta sub supravegherea stricta a organelor de ancheta. Era chemata permanent la interogatorii si impreuna cu sotul sau erau considerati ?dusmani ai poporului".

35 de ani mai tarziu, povestea ei a fost publicata in ziarele romanesti si prezentata in documentarele despre perioada comunista.

La alegerile din mai 1990, indemna taranii Romaniei libere „sa nu aleaga un singur partid". In replica, autoritatile au internat-o in spitalul din Pitesti pentru „diagnosticare", dar a reusit sa fuga.

Primul interviu a aparut in serialul pentru televiziune Memorialul durerii. Acest prim interviu a fost facut in 1992, cand o mare parte din sat era impotriva ridicarii unei troite in memoria fratilor ei din munti. Dupa difuzarea interviului, au inceput sa vina oamenii la Elisabeta Rizea au inceput sa i se ia interviuri.

Imaginea si discursul ei au fost folosite la maximum de Conventia Democrata, de stuff-ul de campanie al lui Emil Constantinescu - credibilitatea CDR se datoreaza in mare parte Elisabetei Rizea. Din pacate promisiunile facute de CDR-isti in campanie au fost uitate dupa castigarea alegerilor...

Mama Rizea a fost folosita ca o simpla imagine politica, o carte buna de jucat in fata alegatorilor.

In mai 2001, mama Rizea a fost vizitata de Regele Mihai I, pe care il cunoscuse in copilarie. „Spunea ghicitori, iar eu rideam. Odata, am copt impreuna porumb, dar mie mi-a dat partea cu boabele mai mari", povesteste Rizea. "Pina oi muri il iubesc ca pe ochii din cap. Doresc sa fie regele Romaniei, sa fie mereu in tara".

Regele Mihai si regina Ana au luat prinzul impreuna cu Elisabeta Rizea, care i-a servit cu oua rosii, cozonac si vin.

O viata intreaga dedicata neamului romanesc si lui Dumnezeu...
Elisabeta Rizea a plecat dintre noi la 4 octombrie 2003, la varsta de 91 ani. „Trei zile daca mai traiesc, da’vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea” - spunea Elisabeta Rizea. Ea a plecat la Domnul si lumea nu s-a limpezit inca, cine stie cat o sa mai dureze.

Cu siguranta Mama Rizea asteapta de acolo de sus sa i se implineasca dorinta pentru care a luptat o viata intreaga si pentru care a platit cu sange si lacrimi.

divo
06.02.2009, 14:40
Elisabeta Rizea:
De cand m-au adus din puscarie, eu am mers taras. Faceam toate draciile contra comunismului. Imi dam drumu’ pe scara in camasa da noapte, sa creada ca intru-n closet. Aveam cuiele scoase la doua uluci si treceam dincolo. Bagam mancarea pentru partizani intr-o gramada mare de craci. Ce auzeam scriam si puneam hartia intr-o scorbura.

Puneam cana pe perete, tineam urechea pe fundu’ canii si auzeam ce vorbeau securistii in camera de-alaturi. <

Capitanu’ Carnu era din Bacau. El m-a schingiuit. Eu traiesc incarligata, cum sunt, si cu genunchii scosi, si el nu mai e! M-a operat Maiestatea (Regele Mihai I) la spitalul de langa Foisorul de Foc. Maiestatea a platit. Mi-au pus carlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am par deloc, uite! Si uite in fotografie ce par bogat am avut, si salba de aur. Mi-au luat tot comunistii.

Ginerele, cuscru, toti au facut puscarie pentru ca eu am dat de mancare la partizani.
Ma aducea lumea cu toala acasa. Ultima data, a venit Carnu cu ala de cauciuc si o curea pe mana. “Spune!” N-am spus. M-a legat de maini cu unu care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. “Iti dam 300 de lei!” “Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti...” M-a trantit pe jos.

M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit si eu traiesc, na! Da’ n-am luat banii lui.
Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coada cu funta. Mi-au aruncat fota si am ramas in iie. Mi-a legat coada sub carligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani... Carnu mi-a tras scaunu’. alalalt mi-a tras si masa.

Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut...”

Sursa:hotnews.ro

sorin
13.04.2009, 12:26
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/VasileParvan.jpg
Vasile Pârvan (nascut la 28 septembrie 1882, Perchiu, Bacău – decedat la 26 iunie 1927, Bucureşti) a fost un important istoric, arheolog, epigrafist şi eseist român.

Biografie
S-a născut la 28 septembrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/28_septembrie) 1882 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1882), în cătunul Perchiu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Perchiu,_Bac%C4%83u) din comuna Huruieşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Huruie%C5%9Fti,_Bac%C4%83u), judeţul Bacău (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bac%C4%83u). A studiat la Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti) (avându-i ca profesori pe Nicolae Iorga (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga) şi Dimitrie Onciul (http://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Onciul)) şi apoi în Germania (http://ro.wikipedia.org/wiki/Germania), unde s-a specializat în istorie antică. A fost profesor la Universitatea din Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Universitatea_din_Bucure%C5%9Fti), membru al Academiei Române (http://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Rom%C3%A2n%C4%83) şi al mai multor academii şi societăţi ştiinţifice din străinătate.
S-a preocupat îndeosebi de arheologie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Arheologie), preistorie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Preistorie) şi istoria civilizaţiei greco-romane. A organizat numeroase şantiere arheologice, dintre care cel mai important este cel de la Histria (http://ro.wikipedia.org/wiki/Histria), şi a publicat numeroase studii, rapoarte arheologice şi monografii, cuprinzând un material documentar vast, valoros şi util.
Şi-a început activitatea de istoric cu lucrarea de doctorat Naţionalitatea negustorilor din Imperiul roman (1909 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1909), în limba germană (http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_german%C4%83)), considerată de specialişti ca unul din cele mai bune studii despre dezvoltarea comerţului în antichitatea clasică. În scopul rezolvării problemelor legate de istoria Daciei (http://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia), a organizat o serie de săpături sistematice, îndeosebi în staţiunile arheologice din a doua epocă a fierului (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=A_doua_epoc%C4%83_a_fierului&action=edit&redlink=1). Pe baza rezultatelor parţiale ale săpăturilor a scris Getica (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Getica&action=edit&redlink=1) (1926 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1926)), cea mai importantă lucrare a sa (datorită destinului său), o vastă sinteză istorico-arheologică, prin care a readus în prim planul cercetării istorice rolul politic şi cultural al daco-geţilor; unele lipsuri şi exagerări (printre care accentuarea rolului sciţilor şi al celţilor în dezvoltarea culturii geto-dace) nu ştirbesc valoarea acestei lucrări. Prin concepţia sa istorică idealistă, expusă în studiul sociologic Ideile fundamentale ale culturii sociale contemporane şi în eseuri (volumele Idei şi forme istorice şi Memoriale) a reuşit să facă o sinteză a neohegelianismului (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Neohegelianism&action=edit&redlink=1) şi neokantianismului (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Neokantianism&action=edit&redlink=1) şi s-a declarat adversar al şovinismului şi al cosmopolitismului.
Vasile Pârvan a avut un rol deosebit în crearea noii şcoli româneşti de arheologie. El a organizat Şcoala română din Roma (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=%C5%9Ecoala_rom%C3%A2n%C4%83_din_R oma&action=edit&redlink=1), instituţie pentru perfecţionarea tinerilor arheologi şi istorici, şi a iniţiat şi condus apariţia anuarelor acesteia „Ephemeris Dacoromana” şi „Diplomatarium Italicum”, precum şi prima serie a revistei „Dacia” (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Revista_%E2%80%9EDacia%22&action=edit&redlink=1). Pasionat în totalitate de munca de pe şantier, Vasile Pârvan ignoră apendicita (http://ro.wikipedia.org/wiki/Apendicit%C4%83) de care suferea. Ajunge într-un final pe masa de operaţie, însă este mult prea târziu pentru a-i salva viaţa. A avut o moarte extrem de regretabilă şi regretată, firul vieţii sale fiind brusc întrerupt, la 26 iunie 1927, la doar 45 de ani, în plină putere creatoare.

Opera


M. Aurelius Versus Caesar şi L. Aurelius Commodus (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=M._Aurelius_Versus_Caesar_%C5%9Fi_ L._Aurelius_Commodus&action=edit&redlink=1) (1909 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1909))
Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Contribu%C5%A3ii_epigrafice_la_ist oria_cre%C5%9Ftinismului_daco-roman&action=edit&redlink=1) (1911 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1911))
Cetatea Tropaeum (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cetatea_Tropaeum&action=edit&redlink=1) (1912 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1912))
Începuturile vieţii romane la gurile Dunării (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=%C3%8Enceputurile_vie%C5%A3ii_roma ne_la_gurile_Dun%C4%83rii&action=edit&redlink=1) (1923 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1923))
Getica (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Getica&action=edit&redlink=1) (1926 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1926))
Dacia. Civilizaţiile antice din regiunile carpato-danubiene (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Dacia._Civiliza%C5%A3iile_antice_d in_regiunile_carpato-danubiene&action=edit&redlink=1) (1928 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1928), în limba engleză, traducere în română 1937 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1937), 1957 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1957), 1958 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1958))

Sursa: Wikipedia

Raven
13.04.2009, 15:38
1947-1956 :14 iulie 1947 - este arestat împreuna cu întreaga conducere PNT, dupa înscenarea de la Tamadau, desi nu facuse parte din grupul arestat acolo Ramâne timp de 9 ani în arest preventiv, fara sa fie judecat. S-a încercat implicarea lui în numeroase procese politice, dar nu a putut fi condamnat din lipsa de probe
1956 I se intenteaza un proces de înalta tradare. Este condamnat conform practicilor comuniste la munca silnica pe viata pentru "înalta tradare a clasei muncitoare si crima contra reformelor sociale"
1954-1962 8 ani de regim sever de izolare la Râmnicu Sarat
1962 Se îmbolnaveste grav ca urmare a tratamentului de exterminare aplicat detinutilor politici
1962 - 1964 Domiciliul fortat în Baragan la Valea Calmatui în comuna Rubla
aprilie 1964 Pus în libertate dupa 17 ani de detentie în penitenciarele de la Vacaresti, Jilava, Pitesti, Malmaison, Craiova, Aiud, Râmnicu Sarat, Poarta Alba, Capul Midia, Canalul Dunare- Marea Neagra, Gherla, Sighetul Marmatiei etc
dupa 1964 Lucreaza ca muncitor necalificat pe santierele de constructii, fiind angajat la Întreprinderea de Constructii Montaj Bucuresti, atelierul de tâmplarie mecanica. Este permanent urmarit si convocat periodic la Securitate
1987 I se fac 27 de perchezitii între 1964-1989, i se confisca dulapuri întregi de documente si manuscrise


11.XI. 1995 Înceteaza din viata la Spitalul Universitar din Bucuresti, ca urmare a neoplasmului pulmonar operat în 1994
14.XI. 1995 Este înmormântat la Cimitirul Belu Catolic, fara funerarii nationale, dar sute de mii de români vin sa-l conduca pe ultimul drum
Sursa:http://romania-on-line.net

Edit:In anii in care a fost intemnitat,pentru a nu uita sa vorbeasca,recita poezii cu voce tare!

Sa-i spunem si pe numele din certificatul de nastere: Corneliu Coposu. Si as adauga eu, de meserie om politic, nationalist si luptator anti-comunist, o elita din alea din care nu se mai fac.

In Noiembrie '95 imediat dupa moartea sa, conducerea PCR in frunte cu secretarul general Jos Iliescu s-a inghesuit sa-si exprime regretele in legatura cu disparitia d-lui Coposu.
Aceleasi personaje care au ordonat si coordonat devastarile de la sediul PNT-CD si locuinta d-lui Coposu in iunie '90 cu ocazia mineriadei III au dat fuguta la un penibil exercitiu de PR si au osanalizat constiincios personalitatea d-lui Coposu de parca ar fi fost vorba de Ceausescu si nu de opusul lui si al lor.

Drept pt. care dupa doar 5 ani Iliescu era reales democratic.

Libertate, eh?


Domnule Coposu, Dumnezeu sa te odihneasca.