PDA

Arată versiune întreagă : De ce mamă?



visatorul
12.11.2012, 15:11
1.
Dintr-o dată, un gând ascuns îmi dă târcoale, făcându-mă să transpir de zor.
- Ce s-a intâmplat cu mama, de ce nu-mi răspunde la telefon?
Sunt întrebări pe care mi le pun încă de dimineață, după ce în ziua precedentă am sunat continuu, atât pe telefonul fix aflat pe masuța din hol, cât și la mobilul dăruit mamei de Paul, nepotul mai mare al acesteia. Dar, din păcate, apelurile mele nu primesc nici-un răspuns!
Căci mama, are acum aproape 84 de ani și vrea cu încăpățânare să stea singură în apartamentul din Drobeta, după moartea tatei în urmă cu 4 ani.
- Cum să plec din orașul ăsta? Aici este înmormântat tatăl vostru, aici este casa noastră!
Și gândul imi fuge cu patru luni în urmă, mai clar in septembrie anul trecut, când tot așa mama nu-mi răspundea la telefoanele mele insistente. Atunci, când fără speranță mai sunam odată, la capătul firului un glas pierdut mi-a răspuns abia șoptit:
- Da, mamă! Sunt bine, stați liniștiți....
Dar, parcă un fior de ghiață mi-a străpuns inima și, fără să mai stau pe gânduri, încurajat de familie mi-am făcut un bagaj ușor și am plecat cu una din mașini spre Drobeta. Nu am mai stat să-l anunț nici pe fratele meu Petrișor, mult prea apăsat de grijile unui serviciu presant și cu prea multe responsabilități.
Și am făcut bine, foarte bine, căci am găsit-o fără puteri, zăcând în pat, cu ochii aprinși de durerile bolii, ce o mistuia fără milă.
Dar atunci am putut să fac ceva, să o ajut cu mersul la spitalul din Drobeta, la urgență, unde am găsit niște specialiști minunați, cu care mama a depășit hopul.
Acolo se afla Cristian, fostul meu coleg de liceu, acum un mare doctor cardiolog, care cu dragoste și mare grijă a ajutat-o să depășească criza ce-i apăsa corpul bolnav. Așa că, a doua zi s-a simțit mai bine și a refuzat să mai rămână în spital, acceptând să meargă cu mine la București, pentru internare la clinica Institutului Național Ana Aslan, de la Otopeni. Aici, ca în fiecare an, cu ajutorul bunei îngrijiri și a unor servicii medicale deosebite își încarcă bateriile, în lupta cu anii și bolile ce o macină fără milă.
Amintirile mă cuprind dintr-o dată și o văd cum, după externare din clinică, participă la căsătoria celui de-al patrulea nepot Liviu, adică cel de-al doilea băiat al meu. Aici, mândră nevoie mare, ține morțiș să participe la slujba bisericească de cununie, iar la masa festivă a rămas până dimineața, când ultimii nuntași se despărțeau cu greu de bucatele de pe masă și muzica săltăreață.
- Dar, acum de ce nu răspunzi mamă?
Și dintr-o dată telefonul meu mobil sună, iar pe ecran apare numele vecinului mamei, dl Lică. Cu un mare nod în gât, reușesc să-i răspund:
- Bună seara... s-a întâmplat ceva?
Răspunsul a venit dureros de sec:
- Vecine, căci așa se adresează nouă, trebuie să-ți spun că mama dumitale nu e bine! Nu vrea să mănânce și refuză să-și ia medicamentele.....
Ochii mei se încețoșează, lacrimile țâșnesc involuntar, iar cu vocea tremurândă reușesc să spun:
- Vin cât pot de repede, vă rog să o ajutați!
Deodată, mama smulge telefonul din mâna vecinului și cu un glas ce nu suportă împotrivirea îmi spune:
- Să știți că nu mă internez in spitalul ăsta de aici... ca tatăl vostru, care a murit cu zile!
Dar vremea nu ține cu mine, iarna și-a intrat în drepturi, iar afară ninge încontinuu, formând nămeți uriași. Ca un făcut, au apărut drumuri închise circulației, iar cel spre Drobeta este blocat între Craiova și Strehaia.
Gândul meu este de a merge cu mașina, un Subaru Forester ce aparține băiatului meu mai mare și care are tracțiune integrală. Odată ajuns, vreau să o iau pe mama, după care să pornesc imediat spre capitală. Aici am planificat o internare la Sectia Cardiologie a Spitalului Panduri, prin grija bunului meu prieten Costica, fost coleg de serviciu.
Așa că, cu acordul mamei și sprijinul lui Laur, un fost coleg din breasla bancară, la mama s-a deplasat doctorul cardiolog Cristian, care a examinat-o și i-a stabilit un diagnostic și o medicamentație de urmat până la sosirea mea în localitate.
Chiar în momentul consultației Laur m-a sunat și a făcut astfel încât să ascult întreaga discuție a mamei cu doctorul.
- Așa ne-a fost vorba mamaie? Parcă ai promis că facem Sfintele Paști împreună, așa cum făceam în liceu, când eram un oaspete binevenit alături de băieții dumneavoastră....
Replica mamei, la cele spuse de doctorul Cristian, vine imediat:
- Nu mă las eu cu una cu două, stați să mă întăresc puțin și nu vă mai puteți ține voi de mine!
Chiar pe nevăzute, ascultând mersul și tonul discuției, parcă văd lacrimile din ochii fostului meu coleg de liceu, acum un renumit medic care, privind pe mama și dialogând cu aceasta, își amintește cu mult dor de proprii lui părinți, decedați de ceva timp.
- Doamnă, o să trebuiască să faceți o serie de perfuzii cu glucoză și mai multe vitamine, să vă mai întăriți nițel. și trebuie să mâncați bine și să luați tratamentul medicamentos indicat de mine.
Doctorul continuă pe un ton mai glumeț:
- Parcă știu că vă așteaptă și alte petreceri și bucurii, începând cu nunta celui mai mic nepot și continuând apoi cu botezul celui de-al cincilea strănepot....
Cu lacrimi în ochi, îi mulțumesc lui Laur pentru grija purtată mamei, de care acesta s-a atașat foarte mult în ultima perioadă.