PDA

Arată versiune întreagă : Piatra coloanei de foc



ichim
06.11.2011, 20:22
Piatra coloanei de foc


Focul din vatră ne aruncă pereţilor

lăcomire albă de umbră, joc şi scriptură.

Iarba necuratului lângă potirele desenate

după lumina de mână şi noaptea de tipar.



Nălucile heleşteului – dezbrăcare de punte;

Incă puţin şi ora va cade târziului fructă

şi fără de legea şi seama se tropăie

treaptă

cu

treaptă,

ogiva întâia şi vama a doua, dar cine-mi va trece

de-a lungul de umbră,

de-a lungul de foc?



Să cânte de-acum vegetalu-n crispare de rocă;

Măria Sa Domnul sfârşi geografia de lacrimi

şi fruntea şi-o pleacă de-a timpul spre lutul de oală.

(………. va fi din nou roata? Care olar va desprinde

sigiliul de iarbă

spre fire-ar să fie lumină?………………………………..)



Bea din lup şi din fecioară!

Ulciorul cândva fusese schivnic prin pădurile moldave;

iar de cauţi înţelesuri fie-ţi stelele uşoare

ca şi umbrele de vultur, să ajungi către obârşii

unde Mirele te-aşteaptă timpul lui să-ţi împrumute,

moartea lui să-ţi împrumute,

trupul lui să-ţi împrumute.



Dacă ne cunoaştem umbra de ce nu şi focul din vatră

povestindu-ne cenuşă

când prin sălcii când prin aer?

Judecat să-mi fie mersul

după flacăra de-atunci

multe-n una-nchipuite pentru frunza-nscrisă-n tei;

că deşi erau în frică, doar pescarul – altor mări

a plecat ca să destaine taina tot mereu a taină,

focul coborându-şi frunza din Copacul Pogorîrii.







Tot mereu spre alte treceri, tot mereu ne-dor spre umbre

ce la rândul lor sunt ore

din acel ce-şi poartă umbra prin luminile mărunte.

Si de-a pururi… şi de-a pururi….

niciodată… niciodată?

Timpul crud, oh, totuşi muşcă

mărul cercului, dar mugur

a-nflorit din salcie.



Cunoscuţi – înainte de veac – în blestemul de-a nu ne cunoaşte…



Nu-i nimeni să-i bat în poartă? Unde e cugetătorul,

prea iscoditorul eonului acesta? Unde-i sunt porţile?

…că tot ce afirm, pe sub piatră se face-ntrebare

pe drumul lăuntric de sare

curgându-ne dusul spre crucea

înfiptă în patru izvoare.



Toţi au plecat. …şi-n faţa mea – numai pietrele!



Focul în vatră ne toarce a umbră. Ai cui suntem pereţii?

Zidarul ne-a lăsat însemnele şi , vai, cum ne cheamă semnele!

Ce-ar fi să ne însemnăm cu ele spre zidirea de Ană?

Furtul ar fi ca o jertfă de noi pentru noi,

jertfă de cântec şi ardere de tot,

dar totuşi

e‘nainte de solstiţiul gustat euharistic

când sunt aduse toate pentru toate

şi Pasărea e-n chipul limbilor de foc,

când pentru-nvrednicire ne rugăm

cu toate pădurile ce stau mărturie copilului ce-am fost,

cu toate iazurile fiitoare de-a chipuri din unul în altul,

cu toate îndoielilel până la floarea- de- colţ.



Glasul apelor strigă ecouri de foc pentru ziua întâia

a celor trei nopţi şi acelaşi soare,

a celor trei zile gemând după singura Noapte

născând Răsăritul.

Salcie şi tei, apă şi foc – auricularele scrieri

pe unde ne bate în poartă

inima la toate morţile noastre.



Ale cui ne sunt morţile? Ziua Intâia ne ştie

răcoritorul legământ de flăcări, creangă de busuioc

şi-acele miresme din odaia bunicilor înserate sub grindă.

Iar şi mai sus e ziua-a opta – cuibul rândunelelor

dintre spiţele carului mortuar -

pecetea lutului nostru din piatra

Coloanei de Foc.

Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario
www.dumitruichim.com