PDA

Arată versiune întreagă : Pentru si despre colegul nostru de forum, Aconi



Pisoi
02.08.2011, 17:45
Mi-au parvenit niste stiri recente socante despre colegul nostru virtual (si pt unii prieten) de Forum ...Aconi, senior forumist dar care ar fi putut fi considerat foarte bine veteran, avand in vedere ca activeaza pe acest Forum din Ianuarie 2005, chiar daca numarul de postari nu arata asta.

Pe data de 9 August Aconi implineste venerabila varsta de 85 ani ...varsta care cred ca nimeni de p-aici nu ar fi anticipat-o.

Din pacate Aconi este internat in spital in stare avansata de cancer.

Nu am deschis acest topic pentru speculatii si comentarii de prost gust ci doar de a tine la curent cu situatia sanatatii lui pe cei care l-au cunoscut virtual sau chiar real ...dar si pe cei cu care Aconi a avut schimburi de comentarii amicale sau contradictorii in subiectele lui (majoritatea politice) sau ale altora.

Cu siguranta ca cei din RO vor posta mai multe amanunte despre starea sanatatii lui Aconi.

Ii doresc numai bine!

sorin
02.08.2011, 18:50
Tot ce-i pot dori in clipele acestea lui Aconi este sa aiba o viata cat mai lunga si sper sa mai apara si pe forum cat mai repede!

elliane
03.08.2011, 00:44
Este trist,chiar daca sintem doar niste nick-uri,cand aflam astfel de vesti..
Numai bine iti doresc Aconi.

christianT
03.08.2011, 13:51
Am citit cu tulburare, marturisesc sincer, randurile scrise de Pisoi. Gandul m-a dus imediat spre o minunata poezie scrisa de Zaharia Stancu. Nu stiu daca Aconi va mai citi aceste randuri... m-as bucura s-o faca.



Un om in amurg

de Zaharia Stancu

Acum sunt un om in amurg,
Fugi in muntii tai, caprioara,
Nu mai ravnesc sa-ti sarut buzele
A doua oara, a treia oara.

Acum sunt un om in amurg
Piei din juru-mi, viclean bancher,
N-am ce sa mai fac cu aurul tau,
Aurul n-are trecere in cer.

Fiece zi are amurg
Fiece zi are si zori
Toamna via e plina de struguri,
Primavara numai de flori.

Acum sunt un om in amurg,
Ora amiezii a fost dulce, dulce.
In cuibul ei din fulgi de zapada,
Luna s-a dus sa se culce.

http://www.youtube.com/watch?v=9H-EbXhEems

Loniia
03.08.2011, 14:35
Mi-as dori sa citeasca Aconi randurile scrise de forumisti ,fiind bolnav de catva timp nu s-a lasat infrant de boala usor,cu ultimele puteri avea activitate.
Omul Aconi ,un aradean cunoascut ,un profesor bun ....cu ani in urma mi-a predat la scoala de soferi,avea un sarm aparte,daca erai prezent la ore nu mai trebuia invatat din carte,doar parcursa materia ,iar chestionarele le faceai la punctaj maxim.

Gandindu-ma la boala si suferinta ...
"Pe om il poti distruge dar nu il poti invinge!"

angeline
04.08.2011, 15:40
Aconi, Angeline,…
Suntem mai mult decât nişte nick-uri. Nu suntem doar nişte nick-uri, şi ne pasă…
Ne pasă pentru că doare…

Am sunat în repetate rânduri la Aconi. Până mai ieri am vorbit personal cu el.
Vorbea şoptit dar îmi vorbea, iar vorbele lui erau însoţite de o răguşeală de parcă cu puţin timp în urmă s-ar fi luptat cu balaurii întunericului. Îmi spunea că nu poate mânca. Îmi repeta neâmpăcat cu situaţia de fapt în care era ţintuit. Ascultându-l vedeam în faţa mea un copil inocent, dureros de sincer, dispus să-mi împărtăşească secretele lui iar eu eram de-opotrivă dispusă să îi îndeplinesc orice dorinţă. M-a convins în două vorbe doar că, situaţia nemulţumitoare trebuie rezolvată imediat şi irevocabil.
I-am promis un deliciu pe măsură, un deliciu care nu mi-l putea refuza nici în ruptul capului.

Aconi este supravegheat şi îngrijit ireproşabil într-o clinică privată. Acum câteva zile ştiam că starea sănătăţii lui se depreciază de la o zi la alta. Începând de azi, incertitudinea vieţii pândeşte mişeleşte momentul ingrat, capitularea trupului. De la o ora la alta îi dă târcoale insistente fără menajamente.
Clipe de conştienţă sunt succedate de momente de somn, dureri şi semi-comă.
Ziua şi Noaptea complotând s-au contopit şi-au ritmul unui dans ademenitor de-ameţitor.

Galopul nestingherit al bolii nemernice spulberă impertinent încremenind prin prezenţa sa mireasma suavă a vieţii din încăperea salonului, tot mai mult insistând şi limitând momentele palide contemplative cu o nonşalanţă uimitoare, de-o insurmontabilă încăpăţânare diavolească în a mai permite reconcilirea vreunui capitol sau macar vreunui aliniat, fie el şi minor, în favoarea lui Aconi.

-Prietene Aconi, dacă vei pleca, nu mai am cu Cine, De Ce şi Ce anume reconcilia.

Reconcialiatorul expert în dialoguri foru mistice pledează pentru o linişte sfâşietoare, nesuferit de apăsătoare.

-Te-aş fi servit regeşte de ziua ta, Aconi.
Pe o tavă argintată am gravat locul întâlnirii noastre, Romanian-portal. Am pregătit deliciul tău preferat kürtős kalács, şi-un vin de soi din renumitele pivniţe de Tokaji. Am ales şi-un buchet de trandafiri iar parfumul inefabil al rozelor mi-a învăluit şi mintea, şi fiinţa.
Aconi, am şi eu o dorinţă.
Te rog, atunci când vei ajunge dincolo de nori, să-i spui lui Rossa că îmi lipseşte enorm şi că abia aştept să ne reântâlnim.
Oricând, Oriunde în Univers...

Negreşit, prea mult nu voi zăbovi pe-aici, şi-atunci, cu siguranţă ne vom continua conciliantele dialoguri şi vom presăra subtil din când în când, opinii diverse în culori şi forme controverse, dar numai şi numai, de dragul reconcilierii forumistice agasant de apetisante.

Eşti un român cu o personalitate deosebită, vivace, curios, original, ingenios, maleabil, un gentleman forumistic în a cărui companie indiferenţa era incomodă, iar ştiinţa tacticilor în retrageri şi armistiţiile declarate erau atât de atent căutate şi-nvăluite în delicateţe, francheţe de bun augur, încât ţi-era mai mare dragul să te tachineze omul. Mărturie sunt scrierile foru mistice ce poartă inegalabila semnătură, Aconi.

Reţin cel mai haios topic iniţiat de tine, în care ai avut ideea formării UFR.
http://forum.romanian-portal.com/showthread.php?1921-UNIUNEA-FORUMISTILOR-ROMANI

Cu bine, prietene, Aconi !
Pe curând !

Melina
05.08.2011, 12:29
pentru că doare…


Despre viata nu se poate scrie decat cu un toc inmuiat in lacrimi. – Emil Cioran

Din pacate nu se poate fara suferinta. Angeline , imi pare rau pentru aconi si cei apropiati lui.

tonita
06.08.2011, 10:01
Nu stiu daca vreo prognoza despre viata sau moarte are consistenta dar stiu ca un spirit viu e mereu prezent, aici în spatiul romanian-portalului.

Salut aconi!

Ben
07.08.2011, 04:53
"Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte"

Azi noapte colegul nostru de forum a plecat dintre noi dupa o lupta continua cu boala.

Chiar daca interactiunea mea cu Aconi se rezuma la doar cateva intrebari si sfaturi cu privire la scoala de soferi ce am facut-o anul trecut, va avea mereu un loc in gandurile mele.

Odihneste-te in pace, Aconi!

sorin
07.08.2011, 08:52
Azi noapte colegul nostru de forum a plecat dintre noi dupa o lupta continua cu boala.
Deja? Asa repede? : (
Macar se va intalni acolo unde s-a dus cu vechiul lui coleg de forum Rossa si vor continua acolo ce au lasat neterminat acum cativa ani.

Sa-i fie tarana usoara!

elliane
07.08.2011, 10:14
Odihneasca-se in pace.

manolica1
07.08.2011, 10:38
D-zeu sa-l ierte. Odihneascase in pace.

livia
08.08.2011, 10:08
Odihneasca-se in pace !

Pisoi
08.08.2011, 14:27
Inevitabilul s-a intamplat, din nefericire prea repede decat ne-am fi asteptat sau sperat :thatsit:
...odihneasca-se in pace! :peace:

Loniia
08.08.2011, 15:06
Odihna sa-i fie in pace!

Raven
08.08.2011, 15:47
Pe data de 9 August Aconi implineste venerabila varsta de 85 ani ...varsta care cred ca nimeni de p-aici nu ar fi anticipat-o.

Din pacate Aconi este internat in spital in stare avansata de cancer.

Azi noapte colegul nostru de forum a plecat dintre noi dupa o lupta continua cu boala.
1-2 zile inainte de 85. 75, 85, 95 tot aia e.

Odihneasca-se in pace.

Nimeni niciodata n-a fost pregatit pt. moarte in avans.
Chestia asta, pregatirea pt. moarte, se-ntampla fix in clipa cand mori. Regretele si aprecierile pt. cineva apar mai mult dupa ce acel cineva nu mai este.

Viata e mai regretabila ca moartea. In fond moartea e singura garantie in viata, o inevitabilitate.
Daca e ceva pt. care plangem continuu e lumea noastra de iluzii pe care ne-am construit-o in complet dispret fatza de realitate (cu cata sila ne privim originea si destinatia - praful de pe jos, noroiul ex. "ce sa faci pe praful asta?!").

Pisoi
08.08.2011, 17:07
Raven,
...un sumar "odihneasca-se in pace" cred ca era mai onorabil si suficient din partea ta ...analiza dintre viata si moarte puteai foarte bine sa o faci pe unde filozofezi tu.

p.s. Condoleante si pareri de rau sunt indicate in aceste momente pe acest topic! ...sau comentarii sumare din partea celor care l-au cunoscut personal sau care au avut "texte" cu el pe acest Forum.
p.s.2 Personajul principal al acestui topic este acel ce a fost Aconi.

FidelKatzo
09.08.2011, 01:01
Odihneasca-se in pace.

ModestMouse
09.08.2011, 15:57
Sincere condoleante familiei indoliate!

ornella
09.08.2011, 16:01
Odihneasca-se in pace.

christianT
09.08.2011, 16:49
O viata lunga si plina alaturi de familie, asa cum multi dintre noi poate isi doresc. Eu cred ca a fost un norocos, destinul i-a zambit. Sa-i fie amintirea cat mai lunga in inima celor care l-au iubit.

Pisoi
09.08.2011, 18:27
Azi ar fi trebuit sa uram colegului nostru Aconi un calduros La Multi Ani!
Din nefericire soarta lui nu ne-a dat aceasta sansa, iar tot ce putem face este sa ne exprimam in consecinta.

p.s. tin sa mentionez ca Ben a avut o initiativa de laudat, sa-l viziteze la spital, vizita care a si facut-o si care din pacate ...si datorita circumstantelor a fost prea tarzie.
Ben, este un adolescet de exceptie, istet, educat, modest, dar si sentimental! ...personal, tin sa-l felicit pentru initiativa, integrare si implicarea lui in "familia noastra virtuala" de pe acest Forum.

Maximus
10.08.2011, 00:59
Odihneasca-se in pace!


Cred ca si eu pe undeva aici mi-am incrucisat ideile cu maestrul Aconi... Sincer imi pare rau ca a plecat dintre noi, dar sper si cred ca "dincolo" e mai bine !

Ps - Pentru Ben... nota 10, nu vreau sa sune aiurea, dar la fel cum a spus si Pisoi, pentru un tinar adolescent din ziua de azi, Bravo !, inseamna ca inca mai avem sperante....