PDA

Arată versiune întreagă : Scara Cifrelor



calin
09.05.2010, 10:39
Mergeam la pas asemeni cainilor obiditi, desi, Clujul a avut pentru mine, dintotdeauna, un mesaj al libertatii, al iubirii, al regasirii. Destinatia incerta (mizam pe razgandire) era locul unde oamenii dau de unde nu au si spera sa fi disparut din catastife: Finante. Plata impozitelor a fost si va fi intotdeauna o pedeapsa a faptului ca ai curajul sa traiesti!
Ajung la scara construita sugestiv in forma de spirala: te-nvarti cu pasi molcomi pana dai de domnia sa casierita, stabilita acolo cu nonsalanta si dotata cu binecunoscutul borcan de acreli, indiferenta si plictis .
Sunt pe la 3000 de batai de inima distanta pana la a face plecaciuni in fata orificiului dezumanizant de pe geamul custii.
Oamenii citesc ziare ieftine, barfesc vecini inexistenti, schimba mobilier virtual si se mira de ce, cum si unde! Se aude un sunet greu, dar generos, strecurat prin fanta omeneasca a nevoilor! Mainile se indreapta spre nas, privirile cerceteaza imprejur iar apoi spre tavan cautand, parca, vreo fresca celebra. Dupa ce frezele suferinzilor se vor fi incretit, totul revine la normal.
-Doamne, ce o fi mancat?!
Pe partea descendenta a scarii o batranica se face ca coboara (cum ai putea sa numesti dansantul pas- fata, spate, lateral?). Cheliosul de langa ea o apuca cu hotarare de brat si ii imprima o tara de energie, pentru a intra in gratiile celor din jur. Lansata spre iesire, aceasta isi potriveste cochet proteza, nu pentru a multumi ci pentru a intreba un insotitor imaginar daca stie ceva de portofelul ei.
-Hi, hi, stai, stai ca mi-n mana! Uf, inghesuiala asta!
Mai coboara cateva trepte si, foarte interesata intreaba:
-Ce se da aici?!
Coboara putini. Pe scari sunt multi. Probabil ca din cei intrati, unii sunt invitati la masa sau la vreun cocert pe muzica de Saraceanu!
In usa scorojita apare o doamna cu fata de toamna si ne anunta mai mult pe nas decat pe gura ca-i pauza “conform de program”!
De jos urca un murmur: “imi tineti locul, imi tineti locul, imi…………”. Ca toti s-ar duce la o tigara in cei 23 de ani de pauza! Tot in acest timp, un grup de medici, ingineri, muncitori, profesori, boschetari, au dat o fuga prin Spania, Italia, si alte cafenele sa-si potoleasca sperantele de setea “maibinelui”.
-Io nu renunt ca se da reducere.
-Da cat?
-Nu stiu, da-i la suta!
-Pai daca-i la suta….
-Asa-i?
-Da cum?!
-Pai…
-Da da!
-Asa am zis si io…si i-am spus si lu’ vecinu, ca-i amarat!
…………………………………………………………………………….
Cu ceruta umilinta imi scot portmoneul si dau numaratii. Incerc sa raspund intrebarilor incoerente ale casieritei. Vorbeste incet si agramat. Nu e vina ei. E doar angajata institutiei. Si matusa lui …Escu. Si cea pe care vreau sa o uit timp de o viata.
Cobor scarile alergand. In nari, mi se indeasa mirosul de nemultumire. Ajuns in strada, indrept mana spre portmoneu. Imi aduc aminte ca acolo mai am doar cateva bank-note de speranta, si de-o paine, si de-o bere. Sau numai de bere.
La cativa pasi in fata, cheliosul conchide:
-Mai rau sa nu fie!