PDA

Arată versiune întreagă : Promisiunea



christianT
02.04.2010, 12:05
Promisiunea




"Heureux ceux qui n'ont pas vu, et qui ont cru!" Jean 20, 29






Ploua…. Stropii de ploaie, mici si reci, il loveau fara incetare peste fata facandu-l sa se retraga si mai mult in el insusi. Cu mainile adanc infundate in buzunare inainta fara nici o tinta pe strazile acelui oras strain. Se implineau deja cateva ore bune de cand tot ratacea fara nici o tinta si tot nu reusea sa-si aminteasca ce cauta acolo si prin ce accident nefericit al sortii nimerise pe acele strazi, ce serpuiau obositor printre case de culori cenusii. Cu priviri tacute, cauta un raspuns inspre oamenii care treceau tacuti pe langa el, incercase sa-i abordeze, sa le vorbeasca, sa inteleaga unde se gasea, dar fiecare incercare a lui era sortita esecului, dintr-un motiv care nu-l putea intelege nimeni nu parea sa-l bage in seama.
Era istovit, buzele il ardeau intr-o sete cumplita, era infometat si foarte trist… insa suferinta cea mai atroce era ca nu-si amintea cine este, cum se numea si de unde vine, de parca un magician printr-o cruda joaca ii stersese totul din memorie.
Incercase de multe ori sa-si aminteasca cine este, de unde vine, insa fiecare incercare fu un esec ce-l chinuia in permanenta marindu-i tot mai mult angoasa ce-i chinuia sufletul.
Singurul lucru de care era constient nu era decat acest prezent bizar sub o ploaie marunta, intr-un oras care nu-i amintea de nimic, cu strazi pline de mazga, lungi si obositoare si cu oameni tacuti ce se grabeau Dumnezeu stie spre ce directie.
De la un timp observa insa ca pasii, impotriva vointei lui, pareau ca-l duc spre o anumita destinatie, atunci cand ajungea la o rascruce alegea o anumita directie, fara sa piarda nici macar o secunda pe ganduri.
Ajunsese pe o strada pe care se afla o biserica, cand simti un miros de pamant reavan amestecat cu parfumul florilor de toamna din gradinile caselor frumos aliniate pe langa care trecea.
Mirosul ii aminti de ceva, insa nu putu sti exact ce anume, era ca un sentiment straniu de deja-vu ce-i izvorea dintr-o data din vidul rece ce-i acopera memoria.
Incercand sa-si aminteasca de unde-i venea aceasta ciudata amintire, ceva ca o forta nevazuta, il facu sa se opreasca in fata unei case.
Era o casa mare boiereasca cu acoperis de tigla si cu pereti ruginii, ce fusese candva de un galben pal, geamurile erau prafuite iar draperiile trase ca si cum nimeni nu mai locuia acolo.
Scartaitul portii ruginite il facu sa tresara din nou... “ Ce ciudat… imi pare foarte cunoscut acest zgomot ” isi spuse inaintand incet prin curte cu putina teama.
Vazu apoi usa, o usa masiva de stejar, iar cand se apropie de ea, aceasta se deschise usor, fara zgomot, ca si cand cineva il astepta tacut dupa usa.
“ Ciudat, sunt asteptat “ isi spuse si intra mirat inauntru.
Vazu un hol intunecos din care porneau usi, totul era cufundat intr-un semiintuneric. Incepu sa deschida fiecare usa cu teama si curiozitate, stia, simtea ca are ceva de cautat. Tot mobilierul era acoperit de panza alba semn ca deocamdata nimeni nu mai statea acolo.
Se pregatea sa plece dezamagit ca nu a gasit nimic cand deodata vazu undeva in dreapta o ultima usa... pe masura ce se apropia simtea ca o prezenta tot mai puternica ce venea dinauntru.
Deschise usa. La o masa asezata o prezenta luminoasa il astepta.
“Bine ai venit C. “
Privi uimit neindraznind sa creada ce vede.
“ Bunico…dumneata?? Dar e imposibil!!! Cum se poate asa ceva? Dumneata esti…. “
Si atunci ca intr-o strafulgerare de memorie isi aminti perfect cine este, cum se numeste si de unde vine.
Plecase cu multi ani in urma intr-o tara departe, peste un ocean numai cu patru bagaje. Acolo incepuse o alta viata, luase totul de la zero muncind foarte mult. Anii trecura peste el cu zecile, incepuse sa imbatraneasca si o oboseala i se strecura in el, resimtea asta mereu dureros in ultimii ani. Apoi isi aminti si dimineata aia, dormise prost noaptea zvarcolindu-se in pat pana spre dimineata iar de la munca plecase devreme spunand colegilor ca nu se simte prea bine.
Cand ajunse acasa nu manca nimic, era foarte trist si se aseza in fotoliu obosit cand fu strafulgerat de o durere groaznica in piept, ca si cum o mana neagra patrundea spre inima, nemiloasa ca un pumnal ascutit, adanc, tot mai adanc.
Singurul lucru pe care si-l mai putea aminti erau tipetele ingrozite ale celor dragi iar de undeva departe sirenele ambulantei ce se apropiau…
Apoi ca pe un tobogan prin intuneric fu aruncat in orasul asta. Iar orasul asta era chiar orasul copilariei lui, acum si-l amintea foarte bine, si se afla chiar in camera lui, camera copilariei de unde proveneau cele mai vechi amintiri ale lui.
“ Bunico…ce se-ntampla? Dumneata ai murit!! Cum e posibil? Am murit? ” murmura cuprins de groaza si neintelegere.
“ Dragul meu, sa zicem mai degraba ca un drum se termina, si un altul ce duce spre Lumina incepe acum. Ai o eternitate sa intelegi asta. Nu poti intelege inca pentru ca nu esti pregatit sa intelegi ce se intampla cu tine. Dragostea ce o aveam pentru tine m-a facut sa vin aici, sa te ghidez ca sa gasesti mai usor drumul catre Acolo. E un drum lung si greu iar daca esti singur te poti rataci, provocandu-ti multe suferinti inutile. Sa mergem, suntem asteptati. ”
Nu stia ce sa faca, cum sa reactioneze, in el se amestecau sentimente de frica, uimire si disperare, dar simtea prezenta bunicii lui ca un punct de sprijin si asta-l facu sa nu izbucneasca in plans.
Se simti apoi tras ca un vortex in sus, era o miscare lina insa sigura, nu putea sti cu exactitate unde mergea, isi dadea seama cu uimire ca spatiul spre care se-ndrepta nu semana deloc cu ce mai vazuse pana atunci. Fu cuprins insa de o groaza cum nu o mai simtise pana atunci cand realiza ca materia incepea sa-i fie total straina, putea inca s-o vada pana in cele mai intime structuri infinitezimale subatomice, observa cu uimire cum mana i se strecoara prin materia fara ca aceasta sa i se opuna. Incepu sa strige de deznadejde, lacrimile incepura sa-i curga iar panica il paraliza.
“ Nu-ti fie teama dragul meu, toti trecem prin asta ” ii spuse bunica-sa, “ Cand vom ajunge Acolo ai sa intelegi totul, candva si Materia si Spiritul erau impreuna... ”
“ Lasa-te condus de Lumina si sa nu-ti fie teama! Asta e cel mai important! Sa nu-ti fie teama! Odata ajunsi acolo ne vom bucura o eternitate impreuna contopiti in Lumina. E o promisiune. ”
Cuvintele bunicii lui isi facura efectul ca printr-un farmec... continua sa urce… sus… purtat de acea forta, ce incepea sa-i devina tot mai familiara.
Isi revazu apoi intreaga viata, incepand de la nastere… cadru cu cadru i se arata in fata ochilor toata viata, acolo unde facuse greseli… acolo unde ranise pe cineva… imaginile staruiau mai mult, stia ca nu e cineva care sa-l judece ci el isi era propriul judecator, iar fiecare rau pe care-l facu il regreta enorm si filmul vietii i se termina cand se vazu acolo intins fara miscare pe fotoliu.
Auzi apoi ca o muzica celesta, un gen de muzica cum nu mai auzise pana atunci, era o vibratie profunda ce parea ca nu are o sursa anume, parea ca intregul Univers vibreaza.
“E intreg Universul care canta dragul meu” ii spuse bunica ghicindu-i parca gandurile, “in curand si tu vei fi o nota muzicala pe portativul acestui concert celest, ai sa intelegi totul in curand pentru ca nu mai avem mult pana acolo”.
De undeva de departe observa o lumina alba si clara.
Si atunci avu revelatia dupa care tanjise atat de mult, o cautase peste tot, vizitase biserici si temple, vorbise cu invatati, citise in carti sfinte sau profane, dar tot ce gasise nu erau decat ecouri de adevar, cioburi dintr-un diamant care se gasea atat de aproape de el.
Putea sa inteleaga intreaga lui existenta, toata fiinta lui raportata la intregul Univers o intelegea… era ca o unica si simpla ecuatie.
“Ce simplu e! ” isi spuse “Ne nastem cu acest Adevar si-l cautam peste tot cand de fapt El este atat de aproape”, si zambi.
Spunand acestea se simti inundat de o dragoste fara margini cum nu mai cunoscuse pana atunci.
Acestea au fost ultimele lui ganduri…
Si intocmai cum un izvor ce se transforma apoi in rau, fluviu pentru ca mai apoi sa se verse in mare si el ajunsese la Origini.

FidelKatzo
03.04.2010, 01:35
ai reusit sa ma impresionezi cu povestea ta Cristian..ai un talent la scris de invidiat..
mi s-a intamplat de multe ori sa ma visez in casa parinteasca si cand se intampla ,nu mai eram bun de nimica toata ziua..

calin
27.04.2010, 05:37
Ai reusit sa ne imbratisezi pe toti cu aceste frumoase randuri !!

reallast
28.02.2012, 19:18
Mi-am facut timp pentru citit Christian , si nu l-am pierdut degeaba ... mi-a placut povestea .

Felicitari pentru ea

calin
26.05.2012, 19:17
christianT, mi-a fost dor de sensibilitatea ta, un dor care se poate traduce prin ..sete de adevar, iubire, intelegere existentiala, finete spirituala! Te-am recitit si am reusit sa ajung din nou aproape de mine!