dysw91
03-01-2010, 08:53 AM
Vrei să câştigi bani uşor stând degeaba?Eu am facut nişte bani şi sunt mulţumit de
această metodă deoarece şi mie mi-a fost spusă tot de cineva care la rândul sau a câştigat bani prin intermediul acestui mod.Nu este nici o glumă, credeţi-mă! Depinde numai de tine dacă vrei sa citeşti pagina aceasta sau nu, eu nu pot spune decât că 10 minute de citit îţi pot schimba viaţa (şi portofelul), depinde numai de tine. "POŢI FACE BANI UŞOR ŞI REPEDE!"
Credeţi-mă: am încercat multe metode. Aceasta este cea mai uşoara şi mai rapidă cale. Merge: e testat (nu-i o păcăleală)! Tot ce trebuie să faci deocamdată este să citeşti cu atenţie textul până la final. În urmă cu ceva timp, navigam aiurea pe Internet, cum faci şi tu acum, când am descoperit un anunţ asemănător. Imediat m-am gândit: chestia asta trebuie să fie vreo escrocherie. Dar, curios fiind am continuat să citesc. Articolul spunea că trebuie sa trimiţi câte 1 RON la 6 adrese. Apoi trebuie să-ţi treci numele şi adresa în lista pe care o vei găsi mai jos la poziţia a 6-a şi să publici articolul pe 200 de pagini web cu anunţuri pe Internet sau chiar în ziare dacă buzunarul îţi permite (este o cheltuială în plus,dar dă roade). După ce-am analizat puţin şi am discutat cu câţiva prieteni m-am hotarât să încerc. La urma urmei ce-aveam de pierdut în afară de 6 RON şi 6 timbre? Din acest motiv merită să încerci! Ce înseamna 6 RON? O bere într- un club de lux? La început eram îngrijorat în privinţa aspectului legal. Aşa că m-am interesat la poşta şi mi s-a confirmat că într- adevar e legal! Deci am făcut o infimă investiţie de 6 RON. Ghiciţi ce s-a petrecut! Am început să primesc plicuri cu bani în cutia poştală. Eram uimit! M-am gândit că probabil se va opri curând, dar banii tot veneau! În prima săptămână am primit 18 RON. La sfârşitul celei de-a doua aveam 54 RON. În a treia săptămână strânsesem 1 .273 RON! Şi banii continuau să vină cu repeziciune. În mod cert a meritat să investesc cei 6 RON şi cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!) pe care de altfel i-aş fi cheltuit cu siguranţa într-un mod mult mai puţin productiv.
-Instrucţiuni cum să faci bani. În continuare vă voi explica ce aveţi de făcut şi veţi înţelege cum funcţionează. În primul rând vă sfătuiesc să salvaţi pe hard sau să printaţi materialul ca să-l aveţi la îndemână.
PASUL1: -I. Ia 6 coli de hârtie şi scrie pe fiecare din ele "M-am adaugat la lista ta", apoi împatureşte fiecare coală ca să intre în plic;
................................................
editat de sorin: astfel de mesaje tip spam si castiguri piramidale nu se admit pe acest forum.