PDA

Arată versiune întreagă : Echipa nationala de fotbal a Romaniei – antrenori, jucatori, meciuri



sorin
21.04.2009, 16:37
Dupa dezastrul in care ne-a bagat barbugiul de Piturca, lasandu-ne pe penultimul loc in grupa CM 2010 (doar Insulele Feroe sunt mai jos ca noi), s-au gandit si “competentii” de la FRF ca le trebuie alt antrenor, care in culmea nesimtirii la care ajunsese se mai tinea si de scaun, cersind inca 50000 de euro pentru a se lasa dat afara, pe langa cei 250000 oferiti de federatie.

Prima tinta a FRF a fost ‘nea Mircea Lucescu, acesta refuzand fara sa stea prea mult la discutii, dupa ce venirea lui Lupescu in Franta pentru a negocia scaunul de selectioner, i-a ridicat automat salariul pe care i l-a oferit Ahmetov pentru inca doi ani la Sahtior. Hai bre ‘nea Mircea, stim ca esti cel mai bun, ca te vrea aproape toata lumea la nationala, da nu umbla bre cu chestii de astea ca ti-a fost jena sa-i spui din prima lui Lupescu, da’ jena a trecut subit dupa ce ai batut palma cu al tau patron pe mai multi euroi decat ti-ar fi dat daca stia ca deja ai refuzat nationala Romaniei ;)

Acestea fiind spuse, din ceilalti candidati, s-ar parea ca azi a fost “uns” Hagi ca selectioner, numai in cazul in care acesta va refuza, fiind numit altcineva. Parerea mea este ca am cazut din lac in put. Toata stima si respectul pentru marele jucator Hagi si jos cu palaria pentru ce a facut pentru noi microbistii, dar cu antrenoriatul nu m-a convins inca. Acestea fiind spuse, nu prea ma vad nici la Euro 2012, ceea ce va fi foarte dureros. Hagi, daca accepta aceasta provocare (nu vad de ce nu, mai ales ca e liber), va avea ocazia ori sa schimbe in bine impresia pe care o are lumea despre el ca antrenor, ori sa se infunde si mai tare in mocirla anonimatului in ale antrenatului la fotbal. Timpul ne va lamuri.

Doamne ocroteste-I pe microbistii romani!

sorin
23.04.2009, 16:11
Ca de obicei, presa romana imprastie zvonuri, inventeaza stiri de dragul popularitii si mai scrie si tampenii de tot felul printre unele articole realiste si bune. Acum, dupa ce am mai “cernut” si alte povesti, aflu ca din cati candidati au fost, au mai ramas trei, adica Hagi, “Bursucul” si Lucescu Jr. Daca ar fi dupa mine, as nominaliza “Bursucul”, dar nu e dupa mine, asa ca …

shogunelu
23.04.2009, 17:07
Sunt zvonuri insistente ca Lucescu jr ar fi cel ales, chit ca el si astazi nega asta. Se pare ca deja s-a discutat si o dispensa pt el de a antrena in paralel Nationala si FC Brasov, pana la incheierea campionatului.

sorin
28.04.2009, 11:10
Presedintele FRF Mircea Sandu a declarat, marti, ca Razvan Lucescu va fi validat miercuri in functia de antrenor al echipei nationale. Obiectivul tehnicianului va fi calificarea la turneul final al Campionatului European din 2012.

"Obiectivul lui Razvan Lucescu va fi calificarea la Campionatul European din Ucraina si Polonia. De ce trebuia sa joace Razvan Lucescu la nationala? Au fost jurnalisti la nationala Braziliei care au si castigat Campionatul Mondial (n.r. - Joao Alves Jobin Saldanha in 1970). Pasiunea, relatia foarte buna pe care o creeaza cu jucatorii, planurile tactice pe care le-am vazut la echipele pe care le-a antrenat, performanta sportiva in plan international, ma refer la sfertul de finala in cupele europene, castigarea unui trofeu si clasarea pe locul doi in campionatul Romaniei, promovarea cu FC Brasov, o echipa care a intrat in optiunile pentru un loc in cupele europene, relatia buna cu presa, cam astea ar fi atuurile lui Razvan la prima strigare. Sper ca maine sa avem un nou selectioner. Chiar daca data limita e 10 mai, daca e maine cu atat mai bine pentru echipa nationala", a afirmat Mircea Sandu la postul Telesport.

Referitor la sansele pe care le-a avut Gheorghe Hagi de a prelua functia de selectioner al Romaniei, oficialul FRF a afirmat: "Domnul Lupescu a fost mandatat de Comitetul Executiv, a avut o lista de 7-8 nume, a cantarit si aduce in fata Comitetului Executiv aceasta propunere. Optiunea pe care Lupescu o va aduce este Razvan Lucescu. Contractul este facut de o casa de avocatura si va fi sustinut maine de Ionut Lupescu si aprobat de Comitetul Executiv. Celelalte date privind clauzele financiare si celelalte lucruri vor fi prezentate verbal de Ionut Lupescu".

Mircea Sandu considera ca Razvan Lucescu are un mare avantaj prin faptul ca are 15 luni si 10 partide pentru a pregati preliminariile pentru EURO 2012. "Este problema antrenorului daca aduce tineri sau nu la nationala. El are responsabilitatea sa califice echipa. Cum o face, cum nu, este problema lui si a stafului tehnic pe care il va conduce. Acest antrenor va avea un mare avantaj, in sensul ca va avea 15 luni la dispozitie pana la startul preliminariilor EURO 2012. Adica pana in septembrie 2010, iar asta e un mare avantaj. Are zece meciuri la dispozitie, cinci oficiale si cinci amicale. Plus probabil alte actiuni pe care el le va comanda in plan intern, anumite zile ale lunii in care sa poata face o actiune cu jucatorii din tara, pe cat posibil. Deci ca timp de pregatire ar fi suficient", a adaugat Sandu.

Directorul general Ioan Angelo Lupescu a declarat, marti, agentiei MEDIAFAX, ca membrii Comitetului Executiv al FRF vor supune la vot in sedinta de miercuri numirea antrenorului formatiei FC Brasov, Razvan Lucescu, in functia de selectioner al echipei nationale a Romaniei. "Propunerea mea pentru postul de selectioner este Razvan Lucescu. Comitetul Executiv va supune la vot maine numirea lui in functia de selectioner. Dupa analizele pe care le-am facut, eu consider ca Razvan Lucescu este o alegere buna pentru aceasta functie", a spus Lupescu.

Oficialul FRF a explicat ca a discutat cu Razvan Lucescu o parte din conditiile contractului cu FRF. "Eu am discutat cu el o parte din detaliile contractuale si am ajuns la un acord. Dar negocierile vor continua dupa votul de maine al Comitetului Executiv", a mentionat directorul general al FRF.

Comitetul Executiv al FRF a decis rezilierea contractului selectionerului Victor Piturca dupa ce prima reprezentativa a pierdut aproape toate sansele de calificare la Cupa Mondiala din 2010. FRF ii va achita lui Piturca o clauza de reziliere de 300.000 de euro.

Insarcinat de Comitetul Executiv cu gasirea unui nou antrenor al echipei nationale, Ioan Angelo Lupescu i-a mai propus pana acum functia de selectioner lui Mircea Lucescu, dar acesta a refuzat preferand prelungirea cu doi ani a contractul cu actuala sa echipa, Sahtior Donetk. Pe lista posibililor inlocuitori ai lui Victor Piturca s-au mai aflat tehnicienii Gheorghe Hagi si Dan Petrescu.

Mediafax
---------------------------------------------------


S-ar parea ca s-a ales o vreme. L-as fi preferat pe Dan Petrescu, dar e mai bine asa decat cu Hagi. Parerea mea ca cei de la federatie sunt smecheri si daca nu l-au putut adduce direct pe ‘nea Mircea, l-au adus pe junior, pt ca mai mult ca sigur isi va baga indirect coada si … babacu’

Raven
28.04.2009, 11:42
Comitetul Executiv al FRF a decis rezilierea contractului selectionerului Victor Piturca dupa ce prima reprezentativa a pierdut aproape toate sansele de calificare la Cupa Mondiala din 2010. FRF ii va achita lui Piturca o clauza de reziliere de 300.000 de euro.
Deci incompetenta se rasplateste gras.

Individul nu-si indeplineste menirea de antrenor, ci de gropar si pt. asta e rasplatit din plin. Trebuiau sa-l amendeze cu 300 000 de Euro nu sa-i acorde clauze, but again cine sa-l amendeze? Mircea Sandu SRL?

shogunelu
28.04.2009, 12:17
Erau legati de maini si de picioare, nu aveau ce sa-i faca.
Termenii contractului erau simpli: daca pleca el inainte de incheierea contractului, renunta la bani, daca il demiteau ei, trebuiau sa-l plateasca.

Cred ca Razvan e cea mai buna solutie la ora asta, desi pt noi, pt FC Brasov, e cam nasol ca pleaca.

Raven
28.04.2009, 12:54
Erau legati de maini si de picioare, nu aveau ce sa-i faca.
Termenii contractului erau simpli: daca pleca el inainte de incheierea contractului, renunta la bani, daca il demiteau ei, trebuiau sa-l plateasca.
Deci nicio clauza pt. performanta, doar pt. actul de prezenta si-atat. S-au legat singuri de maini si picioare, desi sunt convins ca stiau ei bine ce semneaza.

Simt enorm si vaz monstruos, cam asa e cu FRF asta.


PS: Aia 300 000 de euro banii cui sunt? Ca FRF-ul ii are de undeva, nu i-au picat din cer.

MichelleP
28.04.2009, 12:57
l-as prefera ca antrenor pe Boloni si in acelasi timp o FRF fara Mircea Sandu.

shogunelu
28.04.2009, 14:20
Deci nicio clauza pt. performanta, doar pt. actul de prezenta si-atat. S-au legat singuri de maini si picioare, desi sunt convins ca stiau ei bine ce semneaza.

Simt enorm si vaz monstruos, cam asa e cu FRF asta.


PS: Aia 300 000 de euro banii cui sunt? Ca FRF-ul ii are de undeva, nu i-au picat din cer.

Asa e, nexam clauza de performanta.
Banii FRF vin, printre altele, din drepturile de televiziune. Si nu-s tocmai putini, de ordinul milioanelor.

Stati asa, ca nu s-a terminat cu Piturca: http://www.gsp.ro/fotbal/nationala/victor-piturca-contractul-de-reziliere-primit-de-la-frf-nu-e-valabil-pentru-mine-135725.html

Nici astia 300.000 nu-i ajung. Se pare ca Federatia ar fi ridicat oferta la 450.000 de euro, dar Piturca vrea 650.000 pt a nu merge in instanta.
Da-l incolo, n-are nici o rusine. Macar daca era vreun amarat, mai ziceam, dar are cateva zeci de milioane de euro in proprietati. Ce-o mai fi vrand, frate?...

Raven
28.04.2009, 15:59
Stati asa, ca nu s-a terminat cu Piturca: http://www.gsp.ro/fotbal/nationala/victor-piturca-contractul-de-reziliere-primit-de-la-frf-nu-e-valabil-pentru-mine-135725.html

Nici astia 300.000 nu-i ajung. Se pare ca Federatia ar fi ridicat oferta la 450.000 de euro, dar Piturca vrea 650.000 pt a nu merge in instanta.
Da-l incolo, n-are nici o rusine. Macar daca era vreun amarat, mai ziceam, dar are cateva zeci de milioane de euro in proprietati. Ce-o mai fi vrand, frate?...
Stupefiant! Ce federatie! O intreprindere socialista footballistica.

Piturca: "Nu s-a întâmplat nimic, contractul de reziliere primit de la FRF nu e valabil pentru mine. În rest, nu vreau să mai spun nimic pentru că nu mai discut cu presa".

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu: "Nu am primit contractul înapoi semnat. I-am trimis actele de săptămâna trecută şi mai aştept să mă sune să-mi spună dacă e ceva în neregulă".

Observa atitudinea de sluga a directorului gen. FRF. Adica Piturca e dat afara pt. incompetenta crasa si FRF asteapta sa fie sunati de el ca sa etc. etc.

Ce-i aia contract de reziliere? Bai! Fanfaronul a fost dat afara, end of story. Vrea proces? Federatia sa refuze sa-i dea un shfantz, zero centi nene si sa zica merci ca nu e plimbat in fulgi de gaina pe strazi si stadioane sa dea cu rosii stricate toti microbistii si sustinatorii echipei nationale in el.
Desi cel mai bine ar fi fost sa-l pastreze pana la expirarea contractului si intre timp sa se faca o campanie de presa de proportii (ca aia abea asteapta din astea) sa-i fie cautate toate bubele din cap si expuse pe toti peretii blocurilor si pe strazi ca semnele de circulatie.

Cu greu se poate gasi un mai mare incompetent ca individul asta, de fapt si ca jucator a fost supraevaluat mult, un ceausist semianalfabet.

Dar cu conducerea FRF la ce poti sa te-astepti? Mircea Sandu mai are putin si-l depaseste pe Ceausescu, ala 24 de ani secretar general, astalalt in curand douaj de ani in "fruntea" FRF.
De ce s-o numi "romana" federatia asta? Ca e sovietica.

Se merita unii pe altii din plin, federatia pe Piturca si Piturca pe aia din federatie.

MichelleP
29.04.2009, 08:20
Răzvan Lucescu a fost numit oficial în funcţia de antrenor al echipei naţionale de fotbal a României.