PDA

Arată versiune întreagă : Romani celebri - Muzica



sorin
29.01.2009, 12:20
Pe acest topic vor fi postate mesaje despre romani celebri in domeniul muzicii. Mesajele in afara subiectului sau care nu sunt destul de relevante pentru acest topic, vor fi sterse.

Multumesc celor care vor posta aici!

sorin
29.01.2009, 12:22
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/george_enescu.jpg
George Enescu (nascut la 19 august (http://ro.wikipedia.org/wiki/19_august) 1881 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1881), Liveni, Botoşani (http://ro.wikipedia.org/wiki/Liveni,_Boto%C5%9Fani) – decedat la 4 mai (http://ro.wikipedia.org/wiki/4_mai) 1955 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1955), Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris)) a fost un compozitor (http://ro.wikipedia.org/wiki/Compozitor), violonist (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Violonist&action=edit&redlink=1), pedagog (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pedagog&action=edit&redlink=1), pianist (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pianist&action=edit&redlink=1) şi dirijor (http://ro.wikipedia.org/wiki/Dirijor). Este considerat cel mai important muzician (http://ro.wikipedia.org/wiki/Muzician) român.

Copilăria
Născut la 19 august 1881 în Liveni, judeţul Botoşani, a manifestat încă din copilărie o înclinaţie extraordinară pentru muzică. A început să cânte la vioară (http://ro.wikipedia.org/wiki/Vioar%C4%83) la vârsta de 4 ani, la vârsta de 5 ani apare în primul său concert (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Concert&action=edit&redlink=1) şi începe studii de compoziţie (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Compozi%C5%A3ie&action=edit&redlink=1) sub îndrumarea lui Eduard Caudella (http://ro.wikipedia.org/wiki/Eduard_Caudella).Primele indrumari muzicalele-a primit de la parintii sai si de la un vestit lautar,Niculae Chioru.

Activitate

Debutul ca interpret şi compozitor. Primii ani
Între anii 1888 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1888)-1894 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1894) studiază la Conservatorul din Viena (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Conservatorul_din_Viena&action=edit&redlink=1), având ca profesori printre alţii pe Joseph Hellmesberger (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Joseph_Hellmesberger&action=edit&redlink=1) (vioară) şi Robert Fuchs (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Robert_Fuchs&action=edit&redlink=1) (compoziţie). Se încadrează rapid în viaţa muzicală a Vienei, concertele sale în care interpretează compoziţii de Johannes Brahms (http://ro.wikipedia.org/wiki/Johannes_Brahms), Pablo de Sarasate (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pablo_de_Sarasate&action=edit&redlink=1), Henri Vieuxtemps (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Henri_Vieuxtemps&action=edit&redlink=1), Felix Mendelssohn-Bartholdy (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Felix_Mendelssohn-Bartholdy&action=edit&redlink=1), entuziasmând presa şi publicul, deşi avea doar 12 ani.

După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, îşi continuă studiile la Conservatorul din Paris (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Conservatorul_din_Paris&action=edit&redlink=1) (1895 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1895)-1899 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1899)) sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Martin_Pierre_Joseph_Marsick&action=edit&redlink=1) (vioară), André Gédalge (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Andr%C3%A9_G%C3%A9dalge&action=edit&redlink=1) (contrapunct (http://ro.wikipedia.org/wiki/Contrapunct)), Jules Massenet (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jules_Massenet) şi Gabriel Fauré (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Faur%C3%A9) (compoziţie). În ziua de 6 februarie (http://ro.wikipedia.org/wiki/6_februarie) 1898 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1898) îşi face debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Concertele_Colonne&action=edit&redlink=1) din Paris cu Suita simfonică Poema Română, op. 1.

În acelaşi an începe să dirijeze concerte în Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti) şi să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (http://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_Elisabeta_a_Rom%C3%A2niei) (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva (http://ro.wikipedia.org/wiki/Carmen_Sylva)) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleş (http://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Pele%C5%9F) din Sinaia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sinaia). Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva (http://ro.wikipedia.org/wiki/Carmen_Sylva), dând naştere mai multor lieduri (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lied&action=edit&redlink=1), care alcătuiesc grupul de cântece în limba germană ale compozitorului. Prinţesa Martha Bibescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Martha_Bibescu) şi-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reuşit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palat unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.

Începutul secolului XX. Lucrări semnificative
Din primii ani ai secolului XX datează compoziţiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două [[Rapsodia română|Rapsodii Române]] (1901 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1901)-1902 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1902)), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1903)), prima sa Simfonie (1905 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1905)), Şapte cântece pe versuri de Clément Marot (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cl%C3%A9ment_Marot&action=edit&redlink=1) (1908 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1908)).

Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris, întreprinde turnee în mai multe ţări europene, având parteneri prestigioşi ca Alfredo Casella (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Alfredo_Casella&action=edit&redlink=1), Pablo Casals (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pablo_Casals&action=edit&redlink=1), Louis Fournier (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Louis_Fournier&action=edit&redlink=1).

În timpul Primului război mondial (http://ro.wikipedia.org/wiki/Primului_r%C4%83zboi_mondial) rămâne în Bucureşti. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ludwig_van_Beethoven) (pentru prima dată în audiţie integrală în România), compoziţii de Hector Berlioz (http://ro.wikipedia.org/wiki/Hector_Berlioz), Claude Debussy (http://ro.wikipedia.org/wiki/Claude_Debussy), Richard Wagner (http://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wagner), precum şi creaţiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1913)), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1915)). În acelaşi an are loc prima ediţie a concursului de compoziţie „George Enescu”, în cadrul căruia compozitorul oferea câştigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum şi şansa interpretării acestor piese în concerte.

sorin
29.01.2009, 12:23
Perioada interbelică

După război îşi continuă activitatea împărţită între România (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia) şi Franţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a). De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară şi orchestră de Ernest Chausson (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ernest_Chausson&action=edit&redlink=1) şi ale Sonatelor şi Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach (http://ro.wikipedia.org/wiki/Johann_Sebastian_Bach). Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii (http://ro.wikipedia.org/wiki/Statele_Unite_ale_Americii), unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Philadelphia) (1923 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1923)) şi New York (http://ro.wikipedia.org/wiki/New_York) (1938 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1938)). Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanţă considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniştii Christian Ferras (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Christian_Ferras&action=edit&redlink=1), Ivry Gitlis (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ivry_Gitlis&action=edit&redlink=1), Arthur Grumiaux (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Arthur_Grumiaux&action=edit&redlink=1) şi Yehudi Menuhin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Yehudi_Menuhin). Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult şi o profundă afecţiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual. "Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe." (Yehudi Menuhin)

Premiul de compoziţie "George Enescu"

Încă din anii imediat următori Primului Război Mondial George Enescu a început să acorde un Premiu de compoziţie pentru cei mai talentaţi tineri creatori români, decernat anual în urma analizări partiturilor de către un juriu pe care îl prezida. Se acordau Premiul I, II, III şi menţiuni, din banii proprii ai compozitorului. Multe dintre lucrările premiate au fost interpretate în concertele dirijate de Enescu.

Opera „Oedip”

În anii 1921-31 lucra la opera „Oedip”, monumentală creaţie dramatică şi muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume. O dedică Mariei Tescanu Rosetti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_Tescanu_Rosetti) (fostă Cantacuzino (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cantacuzino)), cu care se va căsători mai târziu. Aceasta a fost una din doamnele de onoare ale Reginei Maria şi, după o căsătorie cu prinţul Cantacuzino şi o pasiune pentru filozoful Nae Ionescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nae_Ionescu), şi-a turnat acid (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Acid&action=edit&redlink=1) pe faţă. La auzul veştii, Enescu s-a întors de la Paris imediat la Bucureşti şi a vegheat la căpătâiul doamnei de care era îndrăgostit. În urma acestui episod, Maruca Rosetti-Cantacuzino va rămâne desfigurată toată viaţa şi va apare in fotografii cu un voal negru pe faţă. Pe 4 decembrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/4_decembrie) 1937 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1937) Enescu se va căsători cu ea. Opera Oedip (http://ro.wikipedia.org/wiki/Oedip) a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani (http://ro.wikipedia.org/wiki/Tescani), într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pământ, chiar în mijlocul pădurii. Premiera operei Oedip a avul loc la Paris pe 13 martie (http://ro.wikipedia.org/wiki/13_martie) 1936 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1936) şi s-a bucurat de un succes imediat. Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Andre_Piernet&action=edit&redlink=1). Opera se inspiră din cele doua piese păstrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sofocle), Oedip la Colona (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Oedip_la_Colona&action=edit&redlink=1) şi Oedip-Rege (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Oedip-Rege&action=edit&redlink=1). Libretistul operei a fost Edmond Fleg (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Edmond_Fleg&action=edit&redlink=1). Cariera internaţională a operei a fost însă întreruptă de declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, când, în 1940 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1940), Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris)-ul a fost ocupat de armata germană.

Opera şi-a păstrat însă popularitatea în România, fiind de mai multe ori montată în timpul Festivalului internaţional „George Enescu” din Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti), premiera românească datând din 1958, când în rolul titular a evoluat David Ohanesian (http://ro.wikipedia.org/wiki/David_Ohanesian), regia aparţinând lui Jean Rânzescu (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jean_R%C3%A2nzescu&action=edit&redlink=1) iar dirijor fiind Constantin Silvestri (http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Silvestri). O spectaculoasă punere în scenă s-a făcut în regia lui Andrei Şerban (http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_%C5%9Eerban) (1995), care a provocat numeroase controverse.

În ultimii 20 de ani se observă un puternic reviriment al operei, prin montări în mai multe ţări ale lumii, printre care Italia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia), Germania (http://ro.wikipedia.org/wiki/Germania), Austria (http://ro.wikipedia.org/wiki/Austria), Marea Britanie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Britanie), Statele Unite ale Americii (http://ro.wikipedia.org/wiki/Statele_Unite_ale_Americii), Portugalia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Portugalia).

Al doilea război mondial şi ultimii ani. Opere de maturitate

În timpul celui de Al doilea război mondial (http://ro.wikipedia.org/wiki/Al_doilea_r%C4%83zboi_mondial), rămas în Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti), are o activitate dirijorală bogată, încurajând şi creaţiile unor muzicieni români ca Mihail Jora (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Jora), Constantin Silvestri (http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Silvestri), Ionel Perlea (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ionel_Perlea), Sabin Drăgoi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sabin_Dr%C4%83goi). După război dă concerte împreună cu David Oistrach (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=David_Oistrach&action=edit&redlink=1), Lev Oborin (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lev_Oborin&action=edit&redlink=1), Emil Ghilels (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Emil_Ghilels&action=edit&redlink=1) şi Yehudi Menuhin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Yehudi_Menuhin), care îl vizitează la Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti) şi Sinaia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sinaia).

În ultimii ani ai vieţii a compus Cvartetul de coarde Nr. 2, Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste, desăvârşeşte Poemul simfonic Vox Maris pentru soprană, tenor, cor şi orchestră, schiţat încă din 1929 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1929), Simfoniile Nr. 4 şi 5 rămase neterminate (au fost orchestrate mai târziu de compozitorul Pascal Bentoiu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pascal_Bentoiu)).
O dată instaurată dictatura comunistă (http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia), se exilează definitiv la Paris, unde se stinge din viaţă în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1955).

Sursa: Wikipedia

elliane
29.01.2009, 12:40
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/a/ab/CiprianPorumbescu.jpg/150px-CiprianPorumbescu.jpg (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:CiprianPorumbescu.jpg) http://ro.wikipedia.org/skins-1.5/common/images/magnify-clip.png (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:CiprianPorumbescu.jpg)
Compozitorul Ciprian Porumbescu.


http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/5/5d/Sala_festiva.jpg/200px-Sala_festiva.jpg (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Sala_festiva.jpg) http://ro.wikipedia.org/skins-1.5/common/images/magnify-clip.png (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Sala_festiva.jpg)
Sala Festiva a Gimnaziului Românesc - sala primei reprezentaţii a operetei „Crai Nou”.


Ciprian Porumbescu (n. 14 octombrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/14_octombrie) 1853 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1853), Şipotele Sucevei (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=%C5%9Eipotele_Sucevei&action=edit&redlink=1) - d. 6 iulie (http://ro.wikipedia.org/wiki/6_iulie) 1883 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1883), Stupca (http://ro.wikipedia.org/wiki/Stupca), azi Ciprian Porumbescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ciprian_Porumbescu,_Suceava), judeţul Suceava (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Suceava)) a fost un compozitor român.
Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Iraclie_Porumbescu&action=edit&redlink=1). Născut Iraclie Gołęmbiowski, acesta din urmă îşi schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1881), cu doi ani înainte de moartea lui Ciprian, atunci când ajunge stareţ al Mănăstirii Putna (http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Putna) ("gołąb" - pronunţat "gouomb" - înseamnă în poloneză "porumbel").
A început studiul muzicii la Suceava (http://ro.wikipedia.org/wiki/Suceava) şi Cernăuţi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cern%C4%83u%C5%A3i), apoi a continuat la "Konservatorium für Musik und darstellende Kunst" în Viena (http://ro.wikipedia.org/wiki/Viena), cu Anton Bruckner (http://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_Bruckner) şi Franz Krenn (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Franz_Krenn&action=edit&redlink=1). În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebie Mandicevschi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Eusebie_Mandicevschi), compozitor bucovinean, cu care se perfecţionează, în particular, la teoria muzicii. [1] (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ciprian_Porumbescu#cite_note-0) Între 1873 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1873) şi 1877 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1877) a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi.
A fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: "Balada pentru vioară si orchestră" op.29, opereta "Crai nou (http://ro.wikipedia.org/wiki/Crai)" pusă în scenă pentru prima data în sala festiva a Gimaziului Românesc din Braşov (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bra%C5%9Fov) (astazi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1881)-1883 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1883)).
În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic, „Pe-al nostru steag e scris Unire (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pe-al_nostru_steag_e_scris_Unire)”, muzică ce este folosită astăzi şi de către Albania (http://ro.wikipedia.org/wiki/Albania), pentru imnul naţional „Hymni i Flamurit (http://ro.wikipedia.org/wiki/Hymni_i_Flamurit)”. De asemeni a scris şi melodia fostului imn Trei culori (http://ro.wikipedia.org/wiki/Trei_culori).
A fost arestat pentru activitatea sa politică, iar în timpul detenţiei şi-a scris cele mai bune piese. A murit la 29 de ani în Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa "Ciprian Porumbescu.Ciprian Porumbescu se naşte la 14 octombrie 1853 (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=14_octombrie_1853&action=edit&redlink=1), la Sipotele Sucevei (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Sipotele_Sucevei&action=edit&redlink=1), într-o casă modestă de ţară, ca fiu al Emiliei şi al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu şi mai apoi, Porumbescu.
Din cauza sărăciei nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă şi completă. A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, unde conduce corul Societăţii Culturale "Arboroasa". În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivităţi, alături de Mihai Eminescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu), Ioan Slavici (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Slavici), A.D. Xenopol (http://ro.wikipedia.org/wiki/A.D._Xenopol), Nicolae Teclu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Teclu) şi alţii, participă şi tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistenta cu minunatul său cântec de vioară.
Apoi, cu ocazia unei burse, îşi continuă studiile la "Konservatorium fur Musik" din Viena, unde dirijează corul Societăţii Studenţeşti "România Jună". Aici va scoate, în anul 1880, colecţia de douăzeci de piese corale şi cântece la unison, reunite în "Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români" ( "Cântecul gintei latine", "Cântecul tricolorului", "Imnul unirii - Pe-al nostru steag"), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.
După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieţii sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale "Crai nou", piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 şi 23 martie, pe aceeaşi scenă. În acelaşi an, opereta este montată şi la Oravita.
Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris cele mai bune piese. Printre lucrările sale se numără "Rapsodia română pentru orchestră", "Serenadă", "la malurile Prutului", "Altarul Mănăstirii Putna", "Inimă de român", "Gaudeamus Igitur", "Odă ostaşilor români" şi altele.
Mult prea devreme, la doar 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză (http://ro.wikipedia.org/wiki/Tuberculoz%C4%83), Ciprian Porumbescu, se stinge din viaţă, în casa de la Stupca (http://ro.wikipedia.org/wiki/Stupca), sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său şi ai surorii sale, Marioara, la 6 iulie (http://ro.wikipedia.org/wiki/6_iulie) 1883 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1883).

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/4c/Wikisource-logo.svg/30px-Wikisource-logo.svg.png (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Wikisource-logo.svg)

La Wikisursă (http://ro.wikipedia.org/wiki/Wikisurs%C4%83) există texte originale legate de Ciprian Porumbescu (http://ro.wikisource.org/wiki/Ciprian_Porumbescu)

Sursa:Wikipedia

nicoletamihaela
29.01.2009, 15:00
http://i118.photobucket.com/albums/o108/nicoletamihaela/220px-Maria_tanase1.jpg

S-a nascut la Bucuresti, in strada Livada cu Duzi din cartierul Caramidarii de Jos, pe 25 septembrie 1913. Era al treilea copil al Anei Munteanu, originara din comuna Carta (Fagaras) si al lui Ion Coanda Tanase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei.


Prima oara a cintat in public in 1921, pe scena Caminului Cultural `Caramidarii de Jos` din Calea Piscului, la serbarea de sfirsit de an a Scolii primare nr. 11 Tabacari. Anul 1934 a marcat admiterea ei, prin concurs, la Teatrul de Vara `Carabus` din strada Academiei, condus de marele actor Constantin Tanase.

A fost distribuita intr-un grup vocal, alaturi de Lia Bogdan, Marcel Emilian, Milica Milian si Stefan Glodariu. Prin toamna anului 1934, prezentata lui Constantin Brailoiu, intemeietorul `Arhivei Internationale de Folclor de la Geneva` de mai tirziu, i s-a recunoscut talentul si i s-a recomandat sa-si aleaga repertoriul direct de la izvoare.


Inregistrarea de proba s-a produs la Studioul `Tomis` din Calea Calarasilor. Piesa intitulata `Romanta mansardei`, imprimata sub indrumarea directorului muzical compozitorul Misu Iancu, s-a bucurat de un succes extraordinar.


Inceputul carierei artistice propriu-zise a coincis insa cu debutul radiofonic din 20 februarie 1938, cind a prezentat un program de piese folclorice: `M-am jurat de mii de ori`, `Ce-i mai dulce ca alvita`, `Cine iubeste si lasa`, `Geaba ma mai duc acasa`, `Marie si Marioara`, `Cind o fi la moartea mea`.


Data de 28 septembrie 1938 marcheaza debutul Mariei Tanase in arta cupletului, dar si lansarea cintecelor romanesti precum: `Mi-am pus busuioc in par`, pe versurile lui Nicolae Vladoianu si `Habar n-ai tu`, pe un text de Eugen Mirea, ambele compuse de Ion Vasilescu.

In lunile octombrie si noiembrie ale aceluiasi an, a aparut pe estrada Restaurantului `Neptun` din Piata Buzesti, unde cinta acompaniata de taraful Vasile Julea. Acolo au venit s-o asculte si scriitorii Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Ion Pillat. In urma auditiei de la `Hanul Ancutei`, a fost aleasa sa reprezinte cintecul popular romanesc pe continentul american, in cadrul Expozitiei Internationale de la New York (1939). A cintat in fata fostului presedinte american Hoover, a lui André Gide, Yehudi Menuhin, Constantin Brancusi, George Enescu, Jascha Heifetz s.a.


In octombrie 1940, a oferit un recital de muzica populara romaneasca publicului din orasul Focsani, dupa care regimul legionar i-a interzis orice activitate artistica, distrugindu-i-se toate placile de gramofon de la Radio, ba chiar si matritele de la casele de discuri. Dupa citeva luni de `absenta artistica`, vocea ei s-a facut din nou auzita la posturile de radio. Si nu numai. A fost inclusa in turneul de propaganda romaneasca din Turcia din martie 1941, organizat de Nicolae Kiritescu impreuna cu Ion Aurel Maican.
La Istanbul a fost ovationata pe scena Teatrului Taxim. A sustinut recitaluri la Radiodifuziunea din Ankara, in urma carora, presedintele Turciei i-a oferit un post de cercetatoare la `Institutul Etnografic` din Istanbul si chiar cetatenia de onoare a Turciei.


In decembrie 1943, a fost invitata sa participe la serbarea Pomului de Craciun de la `Regimentul de Garda Calare`, cintind piese folclorice si un program de colinde, la care au fost prezenti Majestatile Lor: Regele Mihai I si Regina Mama Elena, Maresalul Ion Antonescu, profesorul Mihai Antonescu, toti membrii guvernului.


In aprilie 1945 i se incredinteaza, la Teatrul Municipal, rolul eroinei Masa din drama tolstoiana `Cadavrul viu`, avind ca partener pe maestrul Ion Manolescu, a carui discipola era la Conservatorul Regal de Muzica si Arta Dramatica, la clasa de tragedie.


Pentru meritele sale artistice deosebite, la 20 decembrie 1955 primeste `Premiul de Stat`, iar in octombrie 1957 i se acorda titlul de `Artista Emerita`. In decembrie 1957 este distribuita in coproductia romano-franceza `Ciulinii Baraganului`, turnata dupa romanul cu acelasi nume al lui Panait Istrati; interpreteaza rolul principal Anica, alaturi de actorii Marcel Anghelescu, Mihai Berechet si Florin Piersic.


Maria Tanase dorea ca restul vietii sa-l inchine invatamantului pedagogic de factura folclorica. La cererea sa, a fost transferata in functia de folclorist la orchestra `Taraful Gorjului` din Tg. Jiu, unde prezenta concerte si spectacole apartinind filonului folcloric oltenesc. Concomitent, este distribuita la Teatrul Municipal din Bucuresti in `Opera de trei parale` a lui Brecht, in rolul Jeny Spelunca. Dar rapusa de boala, moare la 22 iunie 1963. Nu implinise inca 50 de ani, dar lumea nu o va uita prea usor.
(sursa-bestmusic.ro)

sorin
04.02.2009, 13:07
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/DinuLipatti.jpg
Dinu Lipatti (nascut la 19 martie (http://ro.wikipedia.org/wiki/19_martie) 1917 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1917), Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti); decedat la 2 decembrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/2_decembrie) 1950 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1950), Geneva (http://ro.wikipedia.org/wiki/Geneva)), a fost un celebru pianist, compozitor şi pedagog român. A fost ales postum membru al Academiei Române (http://ro.wikipedia.org/wiki/Academiei_Rom%C3%A2ne).
Crescut într-o familie cu tradiţie muzicală - tatăl său era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo Sarasate (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pablo_Sarasate&action=edit&redlink=1), mama o excelentă pianistă, iar naş la botez i-a fost George Enescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu) - i s-au recunoscut şi cultivat din fragedă copilărie înclinaţiile muzicale. A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Florica_Musicescu), care l-a ferit de mentalitatea unui "copil minune", dându-i în schimb o educaţie artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.
Între timp este admis la Conservatorul din Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Conservatorul_din_Bucure%C5%9Fti), pentru ca în 1934 să participe la concursul internaţional de pian din Viena (http://ro.wikipedia.org/wiki/Viena). Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot (http://ro.wikipedia.org/wiki/Alfred_Cortot) să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris) să-şi continuie sub conducerea sa studiile de pian la Ecole Nationale de Musique (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ecole_Nationale_de_Musique&action=edit&redlink=1). Aici ia şi lecţii de compoziţie cu Paul Dukas (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Dukas) şi Nadia Boulanger (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Nadia_Boulanger&action=edit&redlink=1) şi de artă dirijorală cu Charles Munch (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Charles_Munch&action=edit&redlink=1).
În 1936 îşi începe cariera de pianist concertist în diverse oraşe europene, reputaţia sa continuând să crească cu fiecare apariţie în public. La începutul celui de Al Doilea Război Mondial (http://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Doilea_R%C4%83zboi_Mondial) revine la Bucureşti unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniându-l pe George Enescu.
În 1943 pleacă în Elveţia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Elve%C5%A3ia) unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva (http://ro.wikipedia.org/wiki/Geneva). Îşi continuă cariera concertistică în recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan (http://ro.wikipedia.org/wiki/Herbert_von_Karajan) sau Alceo Galliera (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Alceo_Galliera&action=edit&redlink=1), realizează în studio imprimări pe discuri.
În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America (http://ro.wikipedia.org/wiki/America) se descoperă că suferă de leucemie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Leucemie). Se puneau mari speranţe în efectele curative ale Cortizonului (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortizonului&action=edit&redlink=1), de curând descoperit, şi cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Yehudi_Menuhin), Igor Strawinski (http://ro.wikipedia.org/wiki/Igor_Strawinski), Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutăţească. La 16 septembrie 1950, deşi slăbit fizic, are loc ultimul său concert public la Besançon (http://ro.wikipedia.org/wiki/Besan%C3%A7on) (Franţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a)). În partea doua a recitalului intenţiona să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fr%C3%A9d%C3%A9ric_Chopin). Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se aşează la pian şi interpretează motivul "Jesus bleibt meine Freude" din cantata "Herz und Mund und Tat und Leben" de Johann Sebastian Bach (http://ro.wikipedia.org/wiki/Johann_Sebastian_Bach). Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai nobile, mai bogate şi scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă.
Două luni şi jumătate mai târziu, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viaţă în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ludwig_van_Beethoven) în mână. Ultimile sale cuvinte au fost: "Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu". La vestea morţii sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus (http://ro.wikipedia.org/wiki/Wilhelm_Backhaus) exclamă: "Nouă ne rămâne amintirea frumuseţilor pe care ni le-a dăruit şi o profundă întristare".
Înregistrările pe discuri, cu toate imperfecţiunile tehnice de atunci, au rămas documente vii asupra artei pianistice a lui Dinu Lipatti, interpretări pline de căldură umană şi înaltă desăvârşire stilistică, de fineţe şi nobleţe spirituală, de poezie şi graţie. Multe din aceste imprimări au fost incluse de casa de discuri EMI în colecţia "Unvergänglich - Unvergessen" (Nepieritoare - De neuitat). "Un artist de o spiritualitate divină", cum l-a numit Francis Poulenc (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Francis_Poulenc&action=edit&redlink=1), Dinu Lipatti prefera pentru înregistrări - înaintea lui Glenn Gould (http://ro.wikipedia.org/wiki/Glenn_Gould) - singurătatea studioului în care se putea concentra pentru a duce arta sa la perfecţiune. În repertoriul său prevalau operele unor compozitori ca Johann Sebastian Bach (http://ro.wikipedia.org/wiki/Johann_Sebastian_Bach), Wolfgang Amadeus Mozart (http://ro.wikipedia.org/wiki/Wolfgang_Amadeus_Mozart), Frédéric Chopin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fr%C3%A9d%C3%A9ric_Chopin), Béla Bartók (http://ro.wikipedia.org/wiki/B%C3%A9la_Bart%C3%B3k), dar şi Robert Schumann (http://ro.wikipedia.org/wiki/Robert_Schumann), Edvard Grieg (http://ro.wikipedia.org/wiki/Edvard_Grieg), Maurice Ravel (http://ro.wikipedia.org/wiki/Maurice_Ravel), Domenico Scarlatti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Domenico_Scarlatti). Era foarte exigent cu sine însuşi şi de o profundă modestie. Cum spunea pianista Clara Haskil (http://ro.wikipedia.org/wiki/Clara_Haskil): "Dinu Lipatti dă impresia că se jenează cu propriul său geniu".
Compoziţiile sale, printre care Fantezie pentru pian, vioară şi violoncel Op. 1 (1933), Şătrarii, suită pentru orchestră Op. 2 (1934), Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră Op. 3 (1936), Simfonie concertantă pentru două piane şi orchestră de coarde Op. 5 (1938), Sonatină pentru mâna stângă (1941) au rămas în cea mai mare parte inedite.
Casa memorială Dinu Lipatti se află în satul Ciolceşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ciolce%C5%9Fti,_Arge%C5%9F) din comuna Leordeni (http://ro.wikipedia.org/wiki/Leordeni,_Arge%C5%9F), judeţul Argeş (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Arge%C5%9F). Sunt expuse obiecte care ilustrează viaţa şi activitatea marelui pianist şi compozitor român. Printre exponate se află un pian Bechstein şi un bust al artistului, realizat de sculptorul Ion Irimescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Irimescu).
Sursa: Wikipedia

sorin
04.02.2009, 13:16
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/SergiuCelibidache.jpg
Sergiu Celibidache (nascut la 28 iunie (http://ro.wikipedia.org/wiki/28_iunie) 1912 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1912), Roman (http://ro.wikipedia.org/wiki/Roman_%28ora%C5%9F%29), județul Neamț (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Neam%C8%9B), România (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia); decedat la 14 august (http://ro.wikipedia.org/wiki/14_august) 1996 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1996), La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (http://ro.wikipedia.org/wiki/Loiret), Franța (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C8%9Ba)) a fost un dirijor (http://ro.wikipedia.org/wiki/Dirijor) şi compozitor (http://ro.wikipedia.org/wiki/Compozitor) român (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2ni), membru de onoare al Academiei Române (http://ro.wikipedia.org/wiki/Academiei_Rom%C3%A2ne).

Biografie
S-a născut la Roman (http://ro.wikipedia.org/wiki/Roman_%28ora%C5%9F%29), în Moldova (http://ro.wikipedia.org/wiki/Moldova). Primii ani după liceul absolvit în orașul natal şi i-a petrecut la Iaşi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ia%C5%9Fi), unde ia lecţii de pian (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pian) şi compoziţie, apoi se înscrie la cursurile de filozofie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Filozofie) şi matematică (http://ro.wikipedia.org/wiki/Matematic%C4%83) ale Universităţii din Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Universitatea_din_Bucure%C5%9Fti).

În 1936 pleacă la Berlin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Berlin) unde studiază la Academia de Muzică, având ca profesori pe Walter Gmeindl (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Walter_Gmeindl&action=edit&redlink=1) şi Heinz Tiessen (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Heinz_Tiessen&action=edit&redlink=1) (compoziţie), Fritz Stein (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fritz_Stein&action=edit&redlink=1) (arta dirijatului). În acelaşi timp audiază cursurile de filozofie ale lui Eduard Spranger (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Eduard_Spranger&action=edit&redlink=1) (psihologie (http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie)) şi Nicolai Hartmann (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolai_Hartmann) (metafizică (http://ro.wikipedia.org/wiki/Metafizic%C4%83)).

Abia sfârşite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Orchestra_Filarmonic%C4%83_din_Ber lin&action=edit&redlink=1), întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Wilhelm_Furtw%C3%A4ngler&action=edit&redlink=1), fusese suspendat din funcţie, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist. Până în 1952 când Furtwängler, reabilitat, redevine şef al orchestrei, Celibidache dirijează peste 400 de concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepţională exigenţă artistică, nu totdeauna comodă pentru componenţii unei orchestre. Suferă o mare deziluzie când aceştia, în 1954 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1954), îl aleg pe Herbert von Karajan (http://ro.wikipedia.org/wiki/Herbert_von_Karajan) ca dirijor pe viață succesor al lui Furtwängler.

Începând de la această dată, pentru un timp, nu mai are o funcţie permanentă, fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice europene: Orchestra Radio din Stuttgart (http://ro.wikipedia.org/wiki/Stuttgart) (Germania (http://ro.wikipedia.org/wiki/Germania)), Orchestra Naţională din Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris) (Franţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a)), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (http://ro.wikipedia.org/wiki/Stockholm) (Suedia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Suedia)). Între 1960 şi 1962 ţine cursuri de perfecţionare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Accademia_Musicale_Chigiana&action=edit&redlink=1) din Siena (http://ro.wikipedia.org/wiki/Siena) (Italia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia)), iar mai târziu la Fontainebleau (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fontainebleau) (Franţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a)) şi la München (http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C3%BCnchen) (Germania (http://ro.wikipedia.org/wiki/Germania)) pentru tineri dirijori selecţionaţi cu multă severitate.

În 1979 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1979) primeşte funcţia de director muzical general al oraşului München şi de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraş. Sub conducerea sa, Filarmonica din München (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Filarmonica_din_M%C3%BCnchen&action=edit&redlink=1) devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.

Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner (http://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_Bruckner), precum şi al impresioniştilor (http://ro.wikipedia.org/wiki/Impresionism) francezi, de la Claude Debussy (http://ro.wikipedia.org/wiki/Claude_Debussy) la Maurice Ravel (http://ro.wikipedia.org/wiki/Maurice_Ravel). Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat şi mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.
Printre alte compoziţii, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Requiem&action=edit&redlink=1), a patru simfonii şi al unui Concert pentru pian şi orchestră (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Concert_pentru_pian_%C5%9Fi_orches tr%C4%83&action=edit&redlink=1), rămase în cea mai mare parte inedite.
Sergiu Celibidache cu David Bernard în cursul unei lecţii de dirijat la "The Curtis Institute of Music", Philadelphia (1984). David Bernard este în prezent director muzical al "Lawyers Orchestra", New York

Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincţii, printre care: cetăţean de onoare al oraşului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (http://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Rom%C3%A2n%C4%83) (1992), doctor honoris causa al Universităţii din Iaşi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ia%C5%9Fi) (1992), Ordinul Maximillian pentru Ştiinţă (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Etiin%C5%A3%C4%83) şi Artă (http://ro.wikipedia.org/wiki/Art%C4%83) (Germania, 1993).
A murit la 14 august 1996, la reședința sa din comuna (http://ro.wikipedia.org/wiki/Comunele_Fran%C5%A3ei) La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (http://ro.wikipedia.org/wiki/Loiret) (în apropiere de Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris)).

Sursa: Wikipedia

sorin
05.02.2009, 11:52
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/zeani3.jpg
Virginia Zeani, numele la naştere, Virginia Zehan (nascuta la 21 octombrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/21_octombrie) 1925 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1925) în Solovăstru (http://ro.wikipedia.org/wiki/Solov%C4%83stru), jud. Mureş (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Mure%C5%9F)), este o cântăreaţă de operă (http://ro.wikipedia.org/wiki/Oper%C4%83), una din cele mai prestigioase soprane lirice din anii '50 şi '60 ai secolului XX, timp de 25 de ani "prima donna assoluta" a teatrului de Operă din Roma (http://ro.wikipedia.org/wiki/Roma), cântând împreună cu cei mai renumiţi tenori (http://ro.wikipedia.org/wiki/Tenor), de la Beniamino Gigli (http://ro.wikipedia.org/wiki/Beniamino_Gigli) şi Ferruccio Tagliavini (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ferruccio_Tagliavini&action=edit&redlink=1) până la Luciano Pavarotti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Luciano_Pavarotti) şi Plácido Domingo (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pl%C3%A1cido_Domingo). Virginia Zeani este numele său artistic italienizat.

După ce începuse să studieze literatura (http://ro.wikipedia.org/wiki/Literatur%C4%83) şi filozofia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Filozofie) la Universitatea din Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti), ia lecţii de canto cu Lucia Anghel (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lucia_Anghel&action=edit&redlink=1), continuând apoi cu celebra soprană şi pedagogă Lydia Lipkowska (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lydia_Lipkowska&action=edit&redlink=1). La 19 ani îşi termină studiile formale în Italia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia) cu tenorul Aureliano Pertile (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Aureliano_Pertile&action=edit&redlink=1), solistul preferat al lui Arturo Toscanini (http://ro.wikipedia.org/wiki/Arturo_Toscanini). Graţie acestei baze excelente de educaţie muzicală şi tehnicei vocale superioare, Virginia Zeani a reuşit să menţină un standard de prim rang de-a lungul celor 30 de ani de carieră internaţională, interpretând peste 60 de roluri diferite. Debutul său a avut loc în 1948 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1948) cu un răsunător succes pe scena Teatrului Comunal de Operă din Bologna (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bologna) în rolul Violettei din opera "La Traviata" de Giuseppe Verdi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giuseppe_Verdi), rol cu care urma să se afirme pe marile scene ale lumii, inclusiv Metropolitan Opera din New York (http://ro.wikipedia.org/wiki/New_York), Teatrul Bolşoi din Moscova (http://ro.wikipedia.org/wiki/Moscova) sau Covent Garden din Londra (http://ro.wikipedia.org/wiki/Londra). Printre alte roluri din prima perioadă a carierei sale se numără şi Mimi din Boema de Giacomo Puccini (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giacomo_Puccini), Margareta din Faust de Charles Gounod (http://ro.wikipedia.org/wiki/Charles_Gounod) şi rolul titular din Manon de Jules Massenet (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jules_Massenet), pe care l-a cântat alături de celebrul Beniamino Gigli (http://ro.wikipedia.org/wiki/Beniamino_Gigli). Opere de Gioacchino Rossini (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gioacchino_Rossini), Vincenzo Bellini (http://ro.wikipedia.org/wiki/Vincenzo_Bellini) şi Gaetano Donizetti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gaetano_Donizetti) (Lucia di Lammermoor, L'Elisir d'Amore, I Puritani), arii şi opere celebre în care a cântat prin toată Europa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Europa) i-au stabilit o reputaţie de necontestat în repertoriul de "Bel Canto (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bel_Canto)".

În 1955 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1955), Virginia Zeani debutează la Opera din Roma (http://ro.wikipedia.org/wiki/Roma) unde apare în numeroase roluri, fiind apreciată în termenii cei mai înalţi. Două producţii importante au fost montate acolo special pentru ea: "Alzira" de Verdi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giuseppe_Verdi) şi "Otello" de Rossini (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gioacchino_Rossini), opere care nu fuseseră încă reluate în secolul XX. Unul din marile sale triumfuri a fost interpretarea rolului Desdemonei, triumf repetat când, împreună cu ansamblul Operei din Roma (http://ro.wikipedia.org/wiki/Roma), apare pe scena Operei din Berlin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Berlin) şi la Metropolitan Opera House din New York (http://ro.wikipedia.org/wiki/New_York).

În 1956 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1956) este invitată la Teatro alla Scala din Milano (http://ro.wikipedia.org/wiki/Milano), unde apare într-o producţie nouă a operei "Giulio Cesare" de Haendel (http://ro.wikipedia.org/wiki/Georg_Friedrich_Haendel), alături de basul Nicola Rossi-Lemeni (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Nicola_Rossi-Lemeni&action=edit&redlink=1), cu care se va căsători un an mai târziu, mezzosoprana Giulietta Simionato (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Giulietta_Simionato&action=edit&redlink=1) şi tenorul Franco Corelli (http://ro.wikipedia.org/wiki/Franco_Corelli). În anul următor cântă rolul "Blanche de la Force", creat special pentru ea de compozitorul Francis Poulenc (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Francis_Poulenc&action=edit&redlink=1) în premiera mondială a operei "Dialogues des Carmélites".

Datorită maturităţii şi excelentei calităţi a tehnicii sale vocale, Virginia Zeani a evoluat de la soprana de coloratură, la soprană lirică şi la soprană dramatică, ceea ce i-a permis să-şi lărgească treptat repertoriul cu rolurile de bază din operele "Don Carlos" şi "Otello" de Verdi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giuseppe_Verdi), rolul Tatianei din "Eugen Oneghin" de Ceaikowski (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Piotr_Ceaikowski&action=edit&redlink=1) şi chia două roluri wagneriene (http://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wagner), Senta din "Olandezul zburător" şi Elsa din "Lohengrin".

De-a lungul întregii sale cariere, Virginia Zeani a fost călduros omagiată pentru calităţile sale excepţionale de dinamism teatral, vitalitate şi sensibilitate. Vocea sa demonstrează o mare flexibilitate, emisă cu o remarcabilă competenţă tehnică, extinsă de la notele calde din piept până la înaltele acute. Zeani cântă cu o impecabilă frazare, cu intensitate şi convingere dramatică.

Virginia Zeani a înregistrat pe discuri mai multe albume selective şi versiuni complete ale operelor "La Traviata" de Verdi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giuseppe_Verdi) şi "Tosca" de Puccini (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giacomo_Puccini). Multe din performanţele sale au rămas gravate pe "Legendary Recordings". Virginia Zeani este din 1991 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1991) profesoară de canto (Distinguished Professor) la Indiana University (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Indiana_University&action=edit&redlink=1), School of Music, din Bloomington (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Bloomington,_Indiana&action=edit&redlink=1), Indiana (http://ro.wikipedia.org/wiki/Indiana_%28stat_SUA%29). Una din cele mai bune eleve ale ei este soprana Angela Brown (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Angela_Brown&action=edit&redlink=1), care - în anul 2004 (http://ro.wikipedia.org/wiki/2004) - a debutat cu mult succes pe scena Operei Metropolitan din New York (http://ro.wikipedia.org/wiki/New_York) în rolul titular din opera "Aida" de Verdi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giuseppe_Verdi). În 1991 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1991), Virginia Zeani şi-a pierdut soţul, celebrul bas Nicola Rossi-Lemeni (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Nicola_Rossi-Lemeni&action=edit&redlink=1), după 34 de ani de fericită căsătorie.

Este Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Sursa: Wikipedia

sorin
05.02.2009, 12:12
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/MARIANANICOLESCO.jpg
Mariana Nicolesco, născută Mariana Nicolescu, (n. 1948 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1948), Găujani (http://ro.wikipedia.org/wiki/G%C4%83ujani,_Giurgiu), judeţul Giurgiu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Giurgiu)) este o soprană (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sopran%C4%83) română (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2ni).

Soprana Mariana Nicolesco a cântat pe renumite scene ale lumii, începând cu Teatrul Scala (http://ro.wikipedia.org/wiki/Scala) din Milano (http://ro.wikipedia.org/wiki/Milano), unde a debutat în premiera mondială a operei La Vera Storia (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=La_Vera_Storia&action=edit&redlink=1) de Luciano Berio (http://ro.wikipedia.org/wiki/Luciano_Berio). Ulterior va apare în numeroase noi puneri în scenă, recitaluri şi concerte, atât la Milano cât şi la München (http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C3%BCnchen), Viena (http://ro.wikipedia.org/wiki/Viena), Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), Chicago (http://ro.wikipedia.org/wiki/Chicago), Hamburg (http://ro.wikipedia.org/wiki/Hamburg), San Francisco (http://ro.wikipedia.org/wiki/San_Francisco), Barcelona (http://ro.wikipedia.org/wiki/Barcelona), Roma (http://ro.wikipedia.org/wiki/Roma), Dresda (http://ro.wikipedia.org/wiki/Dresda), Tokyo (http://ro.wikipedia.org/wiki/Tokyo), Berlin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Berlin), la Festivalul de la Salzburg (http://ro.wikipedia.org/wiki/Salzburg) şi la Rossini Opera Festival de la Pesaro (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pesaro).

Mariana Nicolescu a strălucit în spectacole semnate de Giorgio Strehler (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Giorgio_Strehler&action=edit&redlink=1), Patrice Chéreau (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Patrice_Ch%C3%A9reau&action=edit&redlink=1), Luca Ronconi (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Luca_Ronconi&action=edit&redlink=1), Jean-Pierre Ponnelle (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jean-Pierre_Ponnelle&action=edit&redlink=1), Franco Zeffirelli (http://ro.wikipedia.org/wiki/Franco_Zeffirelli), Pier Luigi Pizzi (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pier_Luigi_Pizzi&action=edit&redlink=1), Jonathan Miller (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jonathan_Miller&action=edit&redlink=1), sub bagheta lui Carlo Maria Giulini (http://ro.wikipedia.org/wiki/Carlo_Maria_Giulini), Wolfgang Sawallisch (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Wolfgang_Sawallisch&action=edit&redlink=1), Riccardo Muti (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Riccardo_Muti&action=edit&redlink=1), Seiji Ozawa (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Seiji_Ozawa&action=edit&redlink=1), Lorin Maazel (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lorin_Maazel&action=edit&redlink=1), Peter Maag (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Peter_Maag&action=edit&redlink=1), Filippo Patané (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Filippo_Patan%C3%A9&action=edit&redlink=1), Alberto Zedda (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Alberto_Zedda&action=edit&redlink=1), Colin Davis (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Colin_Davis&action=edit&redlink=1), şi a cucerit publicul marilor săli de concert, Carnegie Hall (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Carnegie_Hall&action=edit&redlink=1) din New York, Royal Festival Hall (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Royal_Festival_Hall&action=edit&redlink=1) la Londra, Accademia Santa Cecilia (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Accademia_Santa_Cecilia&action=edit&redlink=1) de la Roma, Concertgebouw (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Concertgebouw&action=edit&redlink=1) din Amsterdam, Musikverein (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Musikverein&action=edit&redlink=1) la Viena, Marea Sală a Conservatorului (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Marea_Sal%C4%83_a_Conservatorului&action=edit&redlink=1) din Moscova.

Roluri celebre
Mariana Nicolesco a captivat publicul de pretutindeni, de la prima sa apariţie în rolul Violettei din La Traviata dirijată de Thomas Schippers (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Thomas_Schippers&action=edit&redlink=1) şi pusă în scenă de Gian Carlo Menotti (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Gian_Carlo_Menotti&action=edit&redlink=1) la Florenţa. Ea avea să interpreteze acest rol de peste două sute de ori. Alte culmi ale repertoriului său verdian sunt Leonora în Il Trovatore, Desdemona în Otello, Amelia în Simon Boccanegra, operă înregistrată de asemenea pe CD.

Alte roluri
Principalele sale roluri mozartiene sunt Donna Elvira în Don Giovanni, cu Sawallisch la München şi cu Muti la Scala, Cinna în Lucio Silla în regia lui Chéreau tot la Scala, Vitellia în La Clemenza di Tito cu Maag, Elettra în Idomeneo cu Ozawa la Tokyo şi Salzburg.

La Teatrul alla Scala, Mariana Nicolesco a participat deopotrivă la renaşterea repertoriului baroc, cu L'Orfeo de Luigi Rossi şi Fetonte de Niccolň Jommelli, în regia lui Luca Ronconi, impunându-se în belcanto ca soprană drammatico d'agilitŕ, cu interpretarea operei Beatrice di Tenda de Bellini la Teatrul La Fenice din Veneţia. înregistrarea pe CD a acestei opere este considerată o piatră de hotar în discografia bellinianî, alîturi de Maria di Rohan de Donizetti, de asemenea înregistrată pe CD, Elizabeta I în Roberto Devereux, Anna Bolena, Maria Stuarda de acelaşi compozitor, şi de recitalurile sale la Teatrul alla Scala, Carnegie Hall sau Marea Sală a Conservatorului din Moscova.

Mariana Nicolesco a interpretat în premieră mondială şi înregistrat pe CD cantatele Gli Amori di Teolinda de Meyerbeer, precum şi Alyssa şi Alcyone de Ravel. Ea a înregistrat de asemenea pe CD Le Nozze di Figaro de Mozart şi La Rondine de Puccini.

La invitaţia Papei Ioan Paul al II-lea, Mariana Nicolesco a cântat în primul Concert de Crăciun în Vatican, transmis în Mondovisione, vechile colinde româneşti ascultate de un miliard de oameni.

Ea a interpretat în premieră mondială, sub bagheta lui Lorin Maazel, Seven Gates of Jerusalem, capodopera lui Krzysztof Penderecki dedicată celor 3000 de ani ai Oraşului Sfânt, partea sopranei fiind compusă pentru vocea sa.
Mariana Nicolesco a terminat Şcoala de Muzică din Braşov cu Concertul pentru vioară de Bruch, s-a înscris la Conservatorul din Cluj şi a dobândit o bursă de studii la Conservatorul Santa Cecilia de la Roma, unde studiază canto cu Jolanda Magnoni, lucrând apoi cu Rodolfo Celletti şi cu Elisabeth Schwarzkopf. Câştigă Concursul Internaţional Voci Rossiniane organizat la Milano de Radioteleviziunea Italiană RAI, începând o remarcabilă carieră internaţională.

Mariana Nicolesco apare în 1991 pentru prima dată în faţa publicului din ţara natală, la Ateneul Român din Bucureşti, şi oferă ulterior, în fiecare an, Concerte Extraordinare cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu, între altele celebrând în 1993 cei 125 de ani şi în 1998 cei 130 de ani ai acesteia.

Concursul Internaţional "Hariclea Darclée"

Revenind în România, Mariana Nicolesco şi-a pus toate eforturile în slujba tinerilor artişti de mare talent. Peste zece mii de persoane o întâmpină la Brăila (http://ro.wikipedia.org/wiki/Br%C4%83ila) la fiecare dintre concertele sale menite să susţină Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée (http://ro.wikipedia.org/wiki/Hariclea_Darcl%C3%A9e) care onorează memoria primei interprete a operei Tosca (http://ro.wikipedia.org/wiki/Tosca) de Puccini, născută în oraşul de la Dunărea de Jos.

În anii dintre o ediţie şi alta a Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, Mariana Nicolesco oferă laureaţilor competiţiei Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes. Preşedinta Fundaţiei Darclée şi a Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, la care au luat parte până acum peste 1200 de tineri artişti din România şi alte 40 de ţări din 5 continente, pe care l-a situat de la bun început la nivelul celor mai importante manifestări de acest gen din lume, ea a izbutit să facă în aşa fel ca publicul său, entuziast şi numeros, să fie nelipsit în prezent şi de la concertele tinerilor artişti, cărora nu ezită să li se alăture, şi care au strălucit în concertele şi reprezentaţiile dedicate muzicii lui Mozart, Rossini, Verdi, Puccini.

sorin
05.02.2009, 12:13
Fundaţii

Mariana Nicolesco a creat la New York (http://ro.wikipedia.org/wiki/New_York) The Romanian Atheneum International Foundation (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=The_Romanian_Atheneum_Internationa l_Foundation&action=edit&redlink=1) şi la Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti) Fundaţia Internaţională Ateneul Român (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Funda%C5%A3ia_Interna%C5%A3ional%C 4%83_Ateneul_Rom%C3%A2n&action=edit&redlink=1). Aceste organizaţii non-profit sunt menite să sprijine perpetuarea vechilor tradiţii culturale ale ţării şi au participat la restaurarea Ateneului Român, construit în 1888 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1888). Fundaţiile au contribuit la restaurarea orgii Ateneului, cu piese comandate la Ludwigsburg (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ludwigsburg) fabricantului acesteia, şi au donat un mare pian de concert Steinway (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Steinway&action=edit&redlink=1).

Distincţii

Mariana Nicolesco obţine titlul ştiinţific de Doctor în Artă din România (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia), cu o teză despre Belcanto (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Belcanto&action=edit&redlink=1).

Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică din Cluj, Profesor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cluj-Napoca), Profesor Universitar şi Doctor Honoris Causa al Universităţii Transilvania din Braşov (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bra%C5%9Fov), membru în Comitetul de Onoare al Fundaţiei Internaţionale Yehudi Menuhin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Yehudi_Menuhin).

Mariana Nicolesco este, de asemenea, Membră de Onoare a Academiei Române (http://ro.wikipedia.org/wiki/Academiei_Rom%C3%A2ne).

Cetăţean de Onoare al Bucureştiului, Clujului, Brăilei şi Braşovului.
A fost distinsă cu gradul de Mare Ofiţer, iar din 1 decembrie 2008 detine Ordinului Naţional Steaua României (http://ro.wikipedia.org/wiki/Steaua_Rom%C3%A2niei) în grad de Mare Cruce.

Guvernul Franţei i-a acordat titlul de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor.

A primit Medalia UNESCO (http://ro.wikipedia.org/wiki/UNESCO) pentru Merite Artistice.

Comandor al Ordinului Steaua Solidarităţii Italiene (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Steaua_Solidarit%C4%83%C5%A3ii_Ita liene&action=edit&redlink=1).

Mariana Nicolesco a organizat în 2003 la Braşov Festivalul şi Concursul Naţional de Interpretare a Liedului Românesc. Ea a fost desemnată de revista Capital (revistă) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Capital_%28revist%C4%83%29) Numărul Unu în topul femeilor de succes din România.

Interpreta de aur

La împlinirea a 150 de ani de la premiera absolută a operei La Traviata (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=La_Traviata&action=edit&redlink=1) de Verdi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giuseppe_Verdi) este sărbătorită în America drept o mare interpretă a rolului Violettei Valéry, împreună cu Virginia Zeani (http://ro.wikipedia.org/wiki/Virginia_Zeani). Cu acea ocazie a prezentat un spectacol cu opera verdiană în interpretarea unor tineri artişti români, studenţi ai Secţiei Canto, Facultatea de Interpretare Muzicală din Bucureşti şi laureaţi ai Concursului Internaţional de Canto "Hariclea Darclée".

Muzicianul anului la Berlin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Berlin)

Mariana Nicolesco a fost proclamată la Berlin Muzicianul Anului pentru performanţele sale excepţionale în arta cântului şi pentru tot ceea ce face în favoarea tinerei generaţii: O mare voce pentru renaşterea culturii.
În anul 2005, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la trecerea în eternitate a marelui compozitor român George Enescu, prezintă în premieră mondială integrala liedurilor sale, în interpretarea laureaţilor Concursului Naţional al Liedului Românesc pe care l-a creat la Braşov. Ca urmare a succesului obţinut, Mariana Nicolesco şi tinerii săi prieteni au fost invitaţi să prezinte aceste capodopere în Concerte Extraordinare la Expoziţia Universală de la Aichi în Japonia, apoi la Nagoya, Tokio, la Praga, Paris, Roma şi New York.
În acelaşi an primeşte titlul de Artist UNESCO pentru Pace, constituind în prezent Catedra UNESCO dedicată Patrimoniului Vocal Mondial.
Mariana Nicolesco - Artist UNESCO pentru Pace

Ovaţionată pe trei continente

La 21 noiembrie 2005, în cadrul unei ceremonii speciale la Palatul UNESCO din Paris şi în prezenţa Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, Directorul General Koďchiro Matsuura i-a decernat marii soprane Mariana Nicolesco înaltul titlu de Artist UNESCO pentru Pace drept recunoaştere a meritelor sale artistice, a angajamentului său în favoarea patrimoniului vocal mondial şi a dialogului între culturi, ca şi pentru contribuţia sa la promovarea idealurilor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

În 2005 Prof.Univ.Dr. Mariana Nicolesco, Şef al Catedrei de Canto a Facultăţii de Muzică a Universităţii Transilvania Braşov, a onorat Anul Internaţional George Enescu proclamat de UNESCO, cu o remarcabilă iniţiativă. În Recitalurile sale la Teatro alla Scala de la Milano, la Carnegie Hall din New York ori Marea Sală a Conservatorului din Moscova, bisul cu liedul enescian Languir me fais ridicase de fiecare dată sala în picioare. Mariana Nicolesco a întreprins aşadar o îndelungă cercetare pentru a reuni totalitatea liedurilor lui Enescu, dintre care multe erau uitate sau pierdute, organizând un simpozion naţional dedicat acestor creaţii enesciene, şi prezentându-le apoi în premieră mondială la Braşov unde, în 2003 a creat împreună cu Facultatea de Muzică şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România Festivalul şi Concursul Naţional de Interpretare a Liedului Românesc.

Urmare a marelui succes al evenimentului, Mariana Nicolesco şi tinerii interpreţi români, printre care soprana Mihaela Maxim (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mihaela_Maxim&action=edit&redlink=1) şi mezzosoprana Iulia Merca (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Iulia_Merca&action=edit&redlink=1), laureate ale Premiului I al Concursului Na\ional al Liedului Românesc şi ale Marelui Premiu Darclée, ca şi sopranele Marta Sandu, Oana Severin, tenorul Tiberius Simu, baritonii Bogdan Mihai şi Florin Estefan, laureaţi de asemenea ai celor două competiţii, împreună cu maeştrii acompaniatori Luminiţa Berariu şi Alexandru Petrovici, au fost invitaţi să prezinte liedurile lui George Enescu pe trei continente. Ei au fost aplaudaţi la Expoziţia Universală de la Aichi, în Japonia, la Nagoya şi la Tokio, apoi la Praga şi la Roma, unde Mariana Nicolesco a studiat arta cântului la Conservatorul Santa Cecilia (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Conservatorul_Santa_Cecilia&action=edit&redlink=1), şi unde aceste creaţii erau prezentate de asemenea pentru prima dată.
Seria Recitalurilor enesciene a continuat în două mari centre muzicale intim legate de viaţa şi de opera marelui compozitor român: la Palatul de Béhague din Paris, monument istoric al Franţei, în prezenţa a 60 de ambasadori ai ţărilor francofone, şi la New York, în prezenţa Directorului General Adjunct al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

2005 (http://ro.wikipedia.org/wiki/2005) Mariana Nicolescu - "Ultima Divă"

Anul 2005 nu s-a încheiat pentru Mariana Nicolesco cu marea călătorie planetară pe acordurile liedurilor enesciene. La Berlin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Berlin), prestigioasa revistă de operă Orpheus îi consacră splendida copertă cu titlul Mariana Nicolesco - Ultima Divă, precum şi un articol superlativ, pe mai multe pagini, închinat rolului său în destinul tinerei generaţii de artişti lirici din România şi din alte ţări ale lumii.

divo
05.02.2009, 13:07
Hariclea Darclée (născută Hariclea Hartulari, 10 iunie (http://ro.wikipedia.org/wiki/10_iunie) 1860 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1860), Brăila (http://ro.wikipedia.org/wiki/Br%C4%83ila); d. 12 ianuarie (http://ro.wikipedia.org/wiki/12_ianuarie) 1939 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1939), Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti)) a fost o soprană (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sopran%C4%83) lirică (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Sopran%C4%83_liric%C4%83&action=edit&redlink=1) română (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2ni).

Biografie

Hariclea Darclée este una din personalităţile cele mai importante ale Brăilei care a dus numele României şi al oraşului peste hotare. S-a născut la Brăila (http://ro.wikipedia.org/wiki/Br%C4%83ila), pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene (http://ro.wikipedia.org/wiki/Greci). Mama Haricleei Darclée, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniţei Mavrocordat, păstra în totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, era mare proprietar in Teleorman. Aşa cum scria N. Carandino (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=N._Carandino&action=edit&redlink=1) în cartea “Darclée. Viaţa de glorie şi de pasiune a unei mari artiste” (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Darcl%C3%A9e._Via%C5%A3a_de_glorie _%C5%9Fi_de_pasiune_a_unei_mari_artiste%E2%80%9D&action=edit&redlink=1), la naşterea ei Ileana Ţiganca a prezis că “duduia va călători mult şi va fi mereu în sărbătoare”. În copilărie, Hariclea a fost la un pas de a muri de febră tifoidă. Cumplita boală o lăsase pe fată fară podoaba capilară însă dupa ce a fost tunsă chilug, părul i-a crescut mai frumos ca niciodată. În februarie 1881, Hariclea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulari, în ciuda dorinţei mamei sale care voia să o mărite cu un prinţ bogat şi bătrân. În 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deşi primea de-acasă câte 500 de franci pe lună, pentru chirie. Nici măcar naşterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, aşa că începe să ia lecţii de canto. “Am făcut progrese şi sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit. Dar trăim din speranţe, o mâncare afurisită care distruge stomacul “, scria Darclée familiei.

Cariera

După studii muzicale în Iaşi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ia%C5%9Fi), debutează într-un recital de canto în 1881 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1881) pe scena teatrului din Brăila (http://ro.wikipedia.org/wiki/Br%C4%83ila), oraşul său natal. În 1884 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1884), apare la Iaşi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ia%C5%9Fi) într-un concert. Hotărâtă să-şi continue studiile în străinătate, pleacă la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), unde este remarcată de compozitorul Charles Gounod (http://ro.wikipedia.org/wiki/Charles_Gounod), care îi încredinţează rolul Margaretei din opera sa Faust (http://ro.wikipedia.org/wiki/Faust), rol cu care îşi face debutul pe scena Operei Mari din Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris) în anul 1888 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1888). Se pare că tot Gounod (http://ro.wikipedia.org/wiki/Charles_Gounod) a fost acela care i-a sugerat luarea numelui de Darclée pentru activitatea sa artistică. În scurt timp, Hariclea Darclée cucereşte publicul şi devine preferata multor compozitori de muzică (http://ro.wikipedia.org/wiki/Muzic%C4%83) de operă (http://ro.wikipedia.org/wiki/Oper%C4%83). Astfel, Giacomo Puccini (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giacomo_Puccini) compune Tosca (http://ro.wikipedia.org/wiki/Tosca), Pietro Mascagni (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pietro_Mascagni) opera Iris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Iris) iar Alfredo Catalani (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Alfredo_Catalani&action=edit&redlink=1) La Wally (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=La_Wally&action=edit&redlink=1), special pentru Hariclea Darclée, care interpretează rolurile principale în spectacolele de premieră ale acestor opere. Considerând că în opera "Tosca (http://ro.wikipedia.org/wiki/Tosca)", soprana are de cântat doar recitative şi duete, îi cere lui Puccini (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giacomo_Puccini) să compună o arie pentru Floria Tosca, şi astfel s-a adăugat operei celebra arie "Vissi d'arte", piatră de încercare a oricărei soprane lirice. Hariclea Darclée s-a impus pe scenele principalelor teatre de operă ale oraşelor Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), Berlin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Berlin), Florenţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Floren%C5%A3a), Milano (http://ro.wikipedia.org/wiki/Milano), Roma (http://ro.wikipedia.org/wiki/Roma), Buenos Aires (http://ro.wikipedia.org/wiki/Buenos_Aires), Lisabona (http://ro.wikipedia.org/wiki/Lisabona), Madrid (http://ro.wikipedia.org/wiki/Madrid), Monte Carlo (http://ro.wikipedia.org/wiki/Monte_Carlo), New York (http://ro.wikipedia.org/wiki/New_York), Moscova (http://ro.wikipedia.org/wiki/Moscova) şi St. Petersburg (http://ro.wikipedia.org/wiki/St._Petersburg).

divo
05.02.2009, 13:10
Prima sa apariţie pe scenă i-a adus numai aprecieri, iar din vara lui 1889 începe turneele prin toată lumea. La Scala (http://ro.wikipedia.org/wiki/Scala) din Milano (http://ro.wikipedia.org/wiki/Milano), scena consacrării mondiale, Hariclea a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Cimenei din Cidul (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cidul&action=edit&redlink=1) de Massenet (http://ro.wikipedia.org/wiki/Massenet). Atunci a fost aplaudată chiar de Giuseppe Verdi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giuseppe_Verdi), succesul aducandu-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 şi 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind de câteva ori la Scala din Milano. A cântat păna în 1918, ultima apariţie importantă pe scenă fiind în Santuzza (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Santuzza&action=edit&redlink=1), din Cavalleria rusticana (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cavalleria_rusticana). Dorinţa ei de a cânta în România era tot mai mare şi nu s-a lăsat pâna ce nu s-a întors în ţara în care se născuse. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevarate sărbători. “Traiască privighetoarea Carpaţilor”, îi striga publicul. Regele Carol (http://ro.wikipedia.org/wiki/Carol) i-a oferit ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeţii îi compuneau versuri. Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini (http://ro.wikipedia.org/wiki/Puccini) a văzut în ea singura soprană care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Floriei_Tosca&action=edit&redlink=1). Premiera a avut loc la Roma, unde a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Emilio_de_Marchi&action=edit&redlink=1) şi baritonul Eugenio Giraldoni (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Eugenio_Giraldoni&action=edit&redlink=1) (marea ei iubire neîmplinită). Toată faima pe care şi-o câştigase nu i-a alterat deloc caracterul deosebit, pastrându-şi mereu frica de Dumnezeu şi bunul simţ. Înainte să urce pe scenă, întotdeauna aprindea o lumânare la icoana Maicii Domnului. Darclee a cântat şi la nunta fiului lui Osman Paşa (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Osman_Pa%C5%9Fa&action=edit&redlink=1), Kemal (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Kemal&action=edit&redlink=1). A fost găzduită într-un apartament al Hotelului Pera-Palace, iar când avea spectacol i se punea la dispoziţie trăsura palatului. A dat trei reprezentaţii: Traviata (http://ro.wikipedia.org/wiki/Traviata), Faust (http://ro.wikipedia.org/wiki/Faust) şi Trubadurul (http://ro.wikipedia.org/wiki/Trubadurul). Când a cerut să bea ceva, i s-a adus şampanie într-unul din paharele sultanului, făcut din aur şi bătut cu pietre nestemate. La cel de-al treilea spectacol pe care l-a dat la curtea sultanului, Darclee a fost pusă într-o încurcatură din care a ştiut să iasă remarcabil. Deşi la început “Trubadurul” nu fusese în repertoriul sopranei, sultanul a trimis vorbă că vrea să asculte opera cu pricina. Prin urmare, de dimineaţă şi pâna seara Hariclea a învăţat “Trubadurul”, mulţumindu-l astfel pe capriciosul sultan, care a răsplătit-o oferindu-i două decoraţii: medalia artistică şi marele ofiter al Sefakatului. Datorită calitaţilor extraordinare pe care le avea, Hariclea a intrat şi in graţiile regelui Don Carlos (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Don_Carlos&action=edit&redlink=1) al Portugaliei (http://ro.wikipedia.org/wiki/Portugalia), a cărui dragoste pentru artistă aproape că se transformase în obsesie. Don Carlos îi trimitea adesea scrisori de dragoste. Regele îi scria: “Daca aş putea, te-aş păstra pentru mine şi ţi-aş cere mereu, mereu să cânţi!” sau “Admir artista, iubesc însa femeia”. În 1918 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1918) îşi ia adio de la cariera artistică, interpretând rolul lui Carmen din opera cu acelaşi nume de Georges Bizet (http://ro.wikipedia.org/wiki/Georges_Bizet), pe scena teatrului de operă din Florenţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Floren%C5%A3a). Hariclea Darclée a susţinut crearea Operei Române (http://ro.wikipedia.org/wiki/Opera_Rom%C3%A2n%C4%83) din Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti) în 1921 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1921). Tradiţia muzicală a rămas în familie, fiul său este dirijorul şi compozitorul Ion Hartulari-Darclée (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ion_Hartulari-Darcl%C3%A9e&action=edit&redlink=1). Din păcate s-au păstrat doar două înregistrări pe discuri: una din 1904 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1904) cu arii din opere, printre care Iris şi Tosca, şi alta din 1928 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1928) cu cântece româneşti.
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/b/b7/Darcl%C3%A9e01.jpg/150px-Darcl%C3%A9e01.jpg (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Darcl%C3%A9e01.jpg) http://ro.wikipedia.org/skins-1.5/common/images/magnify-clip.png (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Darcl%C3%A9e01.jpg)
Sigla Concursului internaţional de canto Hariclea Darclée, având portretul sopranei în medalion.

La finele vieţii, artista a trăit într-un anonimat nemeritat, locuind într-un hotel din Capitală. Pentru cea care fusese atat de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Massenet, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso (http://ro.wikipedia.org/wiki/Enrico_Caruso), Titta Ruffo (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Titta_Ruffo&action=edit&redlink=1), Tamagno (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tamagno&action=edit&redlink=1) şi care a apărut de nenumarate ori sub bagheta lui Toscanini (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Toscanini&action=edit&redlink=1), autoritaţile nu au ridicat nici un deget ca să o ajute. “Măiastra pasăre de basm”, “privighetoarea adorată” a murit în sărăcie, funeraliile fiind finanţate de Ambasada Italiei (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ambasada_Italiei&action=edit&redlink=1). A murit în sărăcie, la Bucureşti, în 1939. A fost înmormântată în Cimitirul Bellu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cimitirul_Bellu).

divo
05.02.2009, 13:10
La aniversarea a 135 de ani de la naşterea Haricleei Darclée, în 1995 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1995), oraşul său natal, Brăila (http://ro.wikipedia.org/wiki/Br%C4%83ila), i-a adus un deosebit omagiu, organizând Concursul Naţional de Canto care purta numele artistei. Prima ediţie a Concursului Internaţional a avut loc în 1997 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1997) şi de atunci se repetă la fiecare doi ani. În anul 2005 (http://ro.wikipedia.org/wiki/2005), Concursul a avut loc între 19 - 31 iulie la Brăila (http://ro.wikipedia.org/wiki/Br%C4%83ila) sub patronajul Preşedintelui României (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia), având-o ca preşedinte de onoare a juriului pe soprana Mariana Nicolescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mariana_Nicolescu).
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/7/7e/Tosca01.jpg/170px-Tosca01.jpg (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Tosca01.jpg) http://ro.wikipedia.org/skins-1.5/common/images/magnify-clip.png (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Tosca01.jpg)
Hariclea Darclée în rolul Floriei Tosca din opera "Tosca (http://ro.wikipedia.org/wiki/Tosca)" de Giacomo Puccini



Repertoriu


Repertoriul său a cuprins cele mai importante opere ale celor mai cunoscuţi compozitori, dar şi roluri în opere mai puţin cunoscute.

Georges Bizet (http://ro.wikipedia.org/wiki/Georges_Bizet), Carmen (operă) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Carmen_(oper%C4%83)) din opera cu acelaşi nume
Alfredo Catalani (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Alfredo_Catalani&action=edit&redlink=1), Wally (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Wally&action=edit&redlink=1) din opera La Wally (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=La_Wally&action=edit&redlink=1)
Gaetano Donizetti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gaetano_Donizetti), Norina (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Norina&action=edit&redlink=1) în Don Pasquale (http://ro.wikipedia.org/wiki/Don_Pasquale), Linda (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Linda&action=edit&redlink=1) în Linda di Chamonix (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Linda_di_Chamonix&action=edit&redlink=1), Lucrezia (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lucrezia&action=edit&redlink=1) în Lucrezia Borgia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Lucrezia_Borgia)
Umberto Giordano (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Umberto_Giordano&action=edit&redlink=1), Maddalena (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Maddalena&action=edit&redlink=1) în Andrea Chénier (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Andrea_Ch%C3%A9nier&action=edit&redlink=1)
Charles Gounod (http://ro.wikipedia.org/wiki/Charles_Gounod), Margareta (http://ro.wikipedia.org/wiki/Margareta) în Faust (http://ro.wikipedia.org/wiki/Faust), Julieta (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Julieta&action=edit&redlink=1) în Romeo şi Julieta (http://ro.wikipedia.org/wiki/Romeo_%C5%9Fi_Julieta)
Ruggero Leoncavallo (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ruggero_Leoncavallo&action=edit&redlink=1), Zazŕ (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Zaz%C3%A0&action=edit&redlink=1) în opera cu acelaşi nume
Pietro Mascagni (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pietro_Mascagni), Santuzza (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Santuzza&action=edit&redlink=1) în Cavalleria rusticana (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cavalleria_rusticana), Iris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Iris) în opera cu acelaşi nume, Luisa (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Luisa&action=edit&redlink=1) în I Ranzau (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=I_Ranzau&action=edit&redlink=1)
Jules Massenet (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jules_Massenet), Chimčne (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Chim%C3%A8ne&action=edit&redlink=1) în Cidul (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cidul&action=edit&redlink=1)
Giacomo Meyerbeer (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giacomo_Meyerbeer), Valentina (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Valentina&action=edit&redlink=1) în Hughenoţii (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hugheno%C5%A3ii&action=edit&redlink=1)
Giacomo Puccini (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giacomo_Puccini), Floria Tosca (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Floria_Tosca&action=edit&redlink=1) în Tosca (http://ro.wikipedia.org/wiki/Tosca)
Richard Strauss (http://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Strauss), Marschallin (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Marschallin&action=edit&redlink=1) în Cavalerul rozelor (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cavalerul_rozelor&action=edit&redlink=1)
Giuseppe Verdi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giuseppe_Verdi), Elvira (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Elvira&action=edit&redlink=1) în Ernani (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ernani), Aida (http://ro.wikipedia.org/wiki/Aida) în opera cu acelaşi nume, Giselda (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Giselda&action=edit&redlink=1) în Lombarzii (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lombarzii&action=edit&redlink=1), Desdemona (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Desdemona&action=edit&redlink=1) în Otello (http://ro.wikipedia.org/wiki/Otello), Violetta (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Violetta&action=edit&redlink=1) în Traviata (http://ro.wikipedia.org/wiki/Traviata)
Richard Wagner (http://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wagner), Elsa (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Elsa&action=edit&redlink=1) în Lohengrin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Lohengrin), Eva (http://ro.wikipedia.org/wiki/Eva) în Maeştrii cântăreţi din Nürnberg (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mae%C5%9Ftrii_c%C3%A2nt%C4%83re%C5%A3i_din_N%C3%BC rnberg), Elisabeta (http://ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta) în Tannhäuser (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tannh%C3%A4user&action=edit&redlink=1)
Legături externe



Pagina oficială a Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée (http://www.darclee-voice-contest.com/rom/istoric.htm)
Primul Concurs Internaţional de Canto Hariclea Darclée (http://cimec.cilea.it/muzica/Canto/canto.htm)
Sursa:Wikipedia

sorin
26.03.2009, 11:25
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/IonelPerlea.jpg
Ionel Perlea (nascut la 13 decembrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/13_decembrie) 1900 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1900), Bucu-Ograda (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ograda,_Ialomi%C5%A3a) Ialomiţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Ialomi%C5%A3a) – decedat la 29 iulie (http://ro.wikipedia.org/wiki/29_iulie) 1970 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1970), New York (http://ro.wikipedia.org/wiki/New_York)), dirijor şi compozitor român.

Date biografice

Între 1918 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1918) şi 1923 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1923) studiază compoziţia şi dirijatul cu Beer-Walbrunn (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Beer-Walbrunn&action=edit&redlink=1) în München (http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C3%BCnchen) şi Paul Gräner (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Paul_Gr%C3%A4ner&action=edit&redlink=1) în Leipzig (http://ro.wikipedia.org/wiki/Leipzig) (Germania (http://ro.wikipedia.org/wiki/Germania)).

La 17 octombrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/17_octombrie) 1919 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1919) dă primul concert la Ateneul Român (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ateneul_Rom%C3%A2n) din Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti), în dublă ipostază de interpret şi compozitor. În 1926 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1926) Ionel Perlea obţine Premiul de compoziţie George Enescu pentru "Quartetul de coarde op.10".

În stagiunea 1927 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1927) - 28 este angajat ca dirijor al Operei din Cluj (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cluj). În anii 1928 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1928) - 1936 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1936) funcţionează ca dirijor şi director muzical al Operei Române (http://ro.wikipedia.org/wiki/Opera_Rom%C3%A2n%C4%83) din Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti).

Anul 1945 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1945) îl găseşte pe Ionel Perlea la pupitrul Operei din Roma (http://ro.wikipedia.org/wiki/Roma). Succesul obţinut determină conducerea de la Teatro alla Scala din Milano (http://ro.wikipedia.org/wiki/Milano) să-i ofere un angajament permanent la pupitrul acestei prodigioase scene lirice, care a însemnat consacrarea sa definitivă pe plan internaţional.

Debutează în 1949 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1949) la Metropolitan Opera din New York (http://ro.wikipedia.org/wiki/New_York) cu opera Tristan şi Isolda de Richard Wagner (http://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wagner).

La recomandarea lui Arturo Toscanini (http://ro.wikipedia.org/wiki/Arturo_Toscanini), care îl desemnează ca urmaş al său dăruindu-i propria baghetă, Ionel Perlea semnează un contract cu Connecticut Symphony Orchestra din New York pentru anii 1952 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1952) - 1959 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1959). Urmând aceluiaşi Toscanini funcţionează în perioadele 1952 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1952) - 1959 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1959) şi 1965 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1965) - 1970 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1970) ca profesor de artă dirijorală la Manhattan School of Music din New York.
În 1969 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1969) Ionel Perlea dă ultimile sale concerte în Bucureşti în Sala Palatului şi la Ateneul Român.

Din nefericire suferă un atac vascular cerebral cu paralizia parţială a braţului drept. Cu eforturi mari a învăţat să dirijeze numai cu mâna stângă şi a reuşit o performanţă memorabilă cu opera Tosca de Giacomo Puccini (http://ro.wikipedia.org/wiki/Giacomo_Puccini).

În timpul carierei sale artistice a condus numeroase spectacole de operă în Viena (http://ro.wikipedia.org/wiki/Viena), Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), Buenos Aires (http://ro.wikipedia.org/wiki/Buenos_Aires), Florenţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Floren%C5%A3a), Chicago (http://ro.wikipedia.org/wiki/Chicago) şi a apărut la pupitrul unor prestigioase orchestre, în special în Statele Unite ale Americii (http://ro.wikipedia.org/wiki/Statele_Unite_ale_Americii).

Printre compoziţiile sale se numără un concert pentru vioară şi orchestră, piese de muzică de cameră, muzică simfonică. A lăsat numeroase înregistrări pe discuri din repertoriul simfonic sau de operă.

Ionel Perlea a încetat din viaţă la 29 iulie 1970.

Sursa: Wikipedia

sorin
26.03.2009, 11:25
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/CristianMandeal.jpg
Cristian Mandeal - (nascut la 18 aprilie (http://ro.wikipedia.org/wiki/18_aprilie) 1946 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1946), Rupea (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rupea), judeţul Braşov (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Bra%C5%9Fov)), muzician, pianist şi dirijor român, director general al Filarmonicii "George Enescu" din 1991.

Studii muzicale şi dirijorale



Cristian Mandeal a început studii de pian, compoziţie şi dirijat la Liceul de Muzică din Braşov (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bra%C5%9Fov), apoi la Academia de Muzică din Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti) (1965 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1965) - 1974 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1974)).
S-a perfecţionat ulterior la Berlin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Berlin) cu Herbert von Karajan (http://ro.wikipedia.org/wiki/Herbert_von_Karajan) (1980 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1980)) şi la München (http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C3%BCnchen) sub îndrumarea lui Sergiu Celibidache (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Celibidache) (1990 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1990)).
La sfârşitul studiilor, după o scurtă experienţă în calitate de corepetitor la Opera Română (http://ro.wikipedia.org/wiki/Opera_Rom%C3%A2n%C4%83) din Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti), îşi începe activitatea de dirijor permanent al Filarmonicii "Constantin Silvestri (http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Silvestri)" din Târgu Mureş (http://ro.wikipedia.org/wiki/T%C3%A2rgu_Mure%C5%9F) (1977 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1977) - 1980 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1980)).
În anii 1980 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1980)-1987 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1987) este dirijor permanent al Filarmonicii "Transilvania (http://ro.wikipedia.org/wiki/Transilvania)" din Cluj-Napoca (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cluj-Napoca). În 1987 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1987), Cristian Mandeal câştigă concursul pentru postul de dirijor permanent al orchestrei Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti), devenind în 1991 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1991) prim-dirijor şi Director General Muzical al Filarmonicii.

Alte funcţii artistice în diferite orchestre simfonice europene



Director artistic al Orchestrei Simfonice Euskadi din Spania (http://ro.wikipedia.org/wiki/Spania);
Dirijor oaspete Principal al Orchestrei Halle din Manchester (http://ro.wikipedia.org/wiki/Manchester), Anglia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Anglia);
Dirijor-Oaspete Principal al Filarmonicii din Copenhaga, Danemraca - incepand din luna august 2007
Director artistic al Orchestrei Simfonice de Nord (Northern Symphony Orchestra) din Haifa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Haifa) din Israel (http://ro.wikipedia.org/wiki/Israel) până în vara anului 2002 (http://ro.wikipedia.org/wiki/2002);
Dirijor rezident al Orchestrei Haydn" din Bolzano (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bolzano) şi Trento (http://ro.wikipedia.org/wiki/Trento), Italia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia), până în iarna anului 2003 (http://ro.wikipedia.org/wiki/2003);
Director artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu - ediţiile 2001 (http://ro.wikipedia.org/wiki/2001) şi 2003 (http://ro.wikipedia.org/wiki/2003).

Director artistic al Filarmonicii "George Enescu"

Datorită importantelor turnee în străinătate, orchestra Filarmonicii "George Enescu" îşi restabileşte prestigiul internaţional. "I se datorează lui Cristian Mandeal faptul că această orchestră şi-a reocupat locul între ansamblurile europene de vârf." (Rheinische Post, 27 noiembrie 2002). Cristian Mandeal a concertat în 31 de ţări din Europa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Europa), Asia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Asia), America de Nord (http://ro.wikipedia.org/wiki/America_de_Nord) şi America Latină (http://ro.wikipedia.org/wiki/America_Latin%C4%83). A participat la numeroase festivaluri muzicale (Atena (http://ro.wikipedia.org/wiki/Atena), Lisabona (http://ro.wikipedia.org/wiki/Lisabona), Brescia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Brescia)-Bergamo (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bergamo), Bayreuth (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bayreuth)). În anii 2001 (http://ro.wikipedia.org/wiki/2001) şi 2003 (http://ro.wikipedia.org/wiki/2003) a fost director artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu" - Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Festivalul_%C5%9Fi_Concursul_Inter na%C5%A3ional_%22George_Enescu%22_-_Bucure%C5%9Fti&action=edit&redlink=1).
În anul 2002 (http://ro.wikipedia.org/wiki/2002), la Festivalul din Edinburgh (http://ro.wikipedia.org/wiki/Edinburgh), Cristian Mandeal a condus în compania orchestrei BBC Scottish premiera britanică a operei "Oedip" de George Enescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu), pentru ca în 2005 (http://ro.wikipedia.org/wiki/2005) să dirijeze aceiaşi partitură, în premieră în Italia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia), la Cagliari (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cagliari). Dirijează întregul repertoriu clasic de concert de la Vivaldi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Antonio_Vivaldi) până la muzica contemporană, cu predilecţie pentru muzica secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX. A înregistrat pentru Radio şi pe discuri Electrecord integrala simfoniilor lui Anton Bruckner (http://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_Bruckner), a creaţiei simfonice şi vocal-simfonice de Johannes Brahms (http://ro.wikipedia.org/wiki/Johannes_Brahms) şi mai ales integrala operelor simfonice ale lui George Enescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu).
Premii şi distincţii



Premiul Uniunii Compozitorilor din România (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Uniunea_Compozitorilor_din_Rom%C3% A2nia&action=edit&redlink=1)
Premiul "Ionel Perlea (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ionel_Perlea)"
Medalia Academiei Române (http://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Rom%C3%A2n%C4%83)
Premiul de Excelenţă al Forumului Muzical Român (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Forumul_Muzical_Rom%C3%A2n&action=edit&redlink=1) pentru popularizarea operei "Oedip (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Oedip_%28opera%29&action=edit&redlink=1)" de George Enescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu)

Sursa: Wikipedia

Rebela
26.03.2009, 20:17
http://www.telegraph.co.uk/telegraph/multimedia/archive/00632/news-graphics-2006-_632328a.jpg



Nascuta la Adjud in 1965, Angela Gheorghiu (cea mai bine cotata soprana a momentului din intreaga lume) a absolvit cursurile Academiei de Muzica din Bucuresti. In 1992 si-a facut debutul international, la Opera Regala din Londra, Covent Garden, cu "Boema" de Puccini. In acelasi an, canta si pe scenele renumitelor opere Metropolitan din New York, si Staatsoper din Viena.

Cariera artistei se lanseaza spectaculos 2 ani mai tarziu. In noiembrie 1994, Angela Gheorghiu - pe atunci o soprana putin cunoscuta, cu un nume greu de pronuntat pentru britanici - isi face aparitia intr-o noua montare "La Traviata" de Verdi si redefineste cliseul "succes peste noapte". Postul de televiziune BBC isi anuleaza toate programele pentru a transmite in direct spectacolul, casa de discuri Decca Records scoate in timp record pe piata o inregistrare a carei lansare ar fi durat, altminteri, luni de zile, iar ziarele din Marea Britanie se umplu de cronici entuziaste la adresa artistei. Chiar daca mass-media mai fabrica uneori "vedete", doar adevaratele valori rezista in timp si Angela Gheorghiu o dovedeste din plin. "Eu sunt o artista care prinde viata pe scena. Restul este legenda, pe care sper sa o scrie altii pentru mine", afirma soprana, care este adorata la Covent Garden.

Vocea sa unica si prezenta sa scenica deosebita au impus-o drept un mare nume al muzicii lirice internationale. A cantat pe cele mai prestigioase scene de opera din intreaga lume, castigand nenumarate premii pentru activitatea artistica desfasurata. Este totodata una dintre putinele cantarete de opera care au reusit sa se impuna si pe platourile de filmare. Filmul Tosca, lansat in cinematografele din intreaga lume, i-a adus sopranei nenumarate elogii: "Este una dintre cele mai senzuale Tosca imaginabile� Pasiunea si frumusetea Angelei Gheorghiu sunt ideale pentru rolul Tosca. E ca si cand cele mai bune trasaturi ale lui Callas si Tebaldi s-au reunit intr-o singura persoana" (Opera News, SUA).

Angela Gheorghiu si tenorul Roberto Alagna s-au intalnit in 1992 la Covent Garden, cand jucau in piesa "Boema", si s-au casatorit in 1996. Au devenit imediat "cuplul de aur al operei", si au fost identificati cu viitorul muzicii de gen, fiind atat in viata, cat si pe scena una dintre cele mai cunoscute si de succes perechi. Pentru public cel putin, povestea casatoriei lor seamana cu un basm al timpurilor moderne. Roberto Alagna este considerat cel mai expresiv dintre tenorii romantici, iar Angela Gheorghiu este cea mai dramatica si mai bine cotata soprana la momentul actual - impreuna, formeaza un tandem exploziv.

Roberto Alagna spune despre sotia sa, dupa studierea indelungata a inregistrarilor Mariei Callas, realizate cand avea varsta Angelei: "Angela este mult mai buna, mult mai expresiva si mai frumoasa, si chiar mai dramatica". Cei doi sunt adesea comparati de presa britanica cu cuplul David Beckham si Victoria Adams (fosta membra a trupei Spice Girls), si admit ca au in comun o ambitie foarte puternica, care ii conduce. Link direct AICI (http://www.eva.ro/divertisment/vedete/angela-gheorghiu-canta-de-craciun-pentru-romania-articol-6474.html)

http://en.epochtimes.com/news_images/2007-3-22-op1.jpg

lara_iulia
29.07.2009, 13:55
Mass media din intreaga lume a hotarat ca unic sinonim pentru MAESTRU al NAIULUI pe GHEORGHE ZAMFIR. ' GENIUL NAIULUI' s-a nascut la Gaesti, Jud. Dambovita, in 1941.
La varsta de 13 ani nu visa la nimic altceva decat la muzica: sa cante la acordeon cu tiganii! Tatal sau, un fabricant de vinuri, l-a dat la Liceul de Muzica la varsta de 14 ani. A intentionat sa studieze acordeonul, dar, din motive tehnice, a fost acceptat la clasa de nai, unde era profesor Fanica Luca la acea vreme.Acesta a hotarat sa ii ofere tanarului talent unul din cele trei naiuri pe care clasa le detinea.A fost apoi admis la Conservator. A fost multi ani dirijorul unuia dintre cele mai mari ansambluri folclorice din Romania, ansamblul 'CIOCARLIA'.
Incepand cu anii '70, ZAMFIR decide sa se intoarca la o forma acustica mai simpla. Aduna langa el cativa muzicieni si da nastere TARAF-ului.
Franta ii cade la picioare in 1971, cand tine 45 de reprezentati la Teatrul Gaite-Montparnasse. Seduce intreaga audienta prezenta in fata legendarei scene de la Olympia. In acelasi timp, pleaca intr-un turneu mondial. Din America de Sud in Japonia, din Australia in Scandinavia, farmeca lumea cu sunetele sale mistice.
In paralel, ZAMFIR compune coloana sonora a mai multor filme, cum ar fi celebrul film al regizorului Sergio Leone - 'Once Upon A Time in America' sau soundtrack-ul din 'Karate Kid', ca si binecunoscutul film 'The Tall Blonde Man with One Black Shoe'.
Duke Ellington spunea odata ca un muzician atat de talentat cu un stil foarte particular trebuie sa faca parte din categoria artistilor inzestrati de Dumnezeu. Se pare ca Zamfir, prin talentul sau nemarginit, este parte activa a acestui taram imaginar dintre bine si EXCELENT !
ZAMFIR a primit invitatii de la Imparateasa Japoniei, de la Papa Ioan Paul al II-lea, de la sefi de state care l-au intampinat ca si cum ar fi fost un alter ego al fiecaruia dintre ei.
Cu milioane de discuri vandute, concerte cu casa inchisa ( 25.000 de persoane la Teatrul Antic din Efes, Turcia), elogii din partea tuturor statelor lumii, Gheorghe Zamfir este o veritabila marturie ca bunatatea, armonia cu natura, a echilibrul si perfectiunea sunt ingredientele unei frumuseti artistice dincolo de orice comparatie.
Naiul este un instrument care s-a 'nascut' acum 6.000 de ani. In mitologie, fluierul trebuie sa fi fost creat din intamplare, astfel incat vantul, trecand prin betigasul de bambus, sa poata sa-l deschida usor la celalat capat.
Desi mitologia greaca il asociaza cu Zeul Pan, putem gasi instrumente asemanatoare NAIULUI in creatia folclorica a unor tari ca Japonia, Peru, Columbia, Grecia si tara natala a lui ZAMFIR, Romania.
Gheorghe Zamfir si-a dedicat cariera acordeonului initial, dar si-a modificat ' calea ' catre NAI, de vreme ce inzestrarea sa nativa pentru acest instrument devenea din ce in ce mai vizibila. Pasiunea lui pentru revigorarea sunetului muzical l-a determinat sa aprofundeze studiul unor noi posibilitati de creatie la Nai. S-a straduit sa descopere o modalitate de a imbogati caile de intrebuintare a acestui instrument.
Astfel, traditionalul nai de 20 de tuburi a devenit pe rand unul cu 22, apoi cu 25,28 si, in final cu 30 de tuburi. Caracterul oarecum strident de pana atunci al acestui instrument a fost atenuat si datorita sunetelor ajustate pentru un registru mai coborat, astfel incat a reusit sa acopere o arie mult mai mare de repertorii.
In consecinta, se pot canta la nai doine, cantece de leagan, bocete si chiar se pot reda unele inflexiuni ale vocii umane. Ca estet al muzicii, ZAMFIR a ales lemnul de bambus pentru a fabrica tuburile. Apoi le acordeaza introducand cateva picaturi de miere de albine inauntrul lor. Sunetul devine astfel unic, fermecand si emotionand. Coeziunea om-instrument este astfel totala, vraja poate sa coboare…
Sa fii in contact cu publicul este - pentru orice artist - un moment privilegiat. Clipele dintr-un concert ofera oportunitatea unei dedicari totale si a unei comuniuni intime intre artist si publicul sau.
Pentru Gheorghe Zamfir, concertul reprezinta un prilej de regenerare, o alta ' respiratie '.
Cei mai critici pot considera ca un concert de NAI presupune un efort fizic minim. ZAMFIR, insa, ne dezvaluie cateva aspecte inedite ale ' straduintei ' sale. Fiecare aparitie este in acelasi timp o experienta fizica, avand in vedere 'suflul' artistului si miscarile mainilor lui.
Poate ca termenul 'comuniune' pare oarecum exagerat, insa, ZAMFIR in CONCERTE acopera aceste senzatii si sentimente care determina publicul sa se simta ' conectat ' la ce se intampla pe scena.
ZAMFIR doreste sa provoace emotia purificarii, recitalul poate fi comparat cu o calatorie. Nu a fost pentru nimeni o surpriza sa afle ca Gheorghe ZAMFIR este un impatimit sustinator al meditatiei si al tehnicilor yoga, doua indeletniciri pe care le practica zi de zi.
Pentru ZAMFIR fiecare concert este ca un miracol, in care el se presupune ca e Demiurgul. El considera fiecare reprezentatie ca fiind cea din urma si acesta este motivul pentru care incearca ajutat de NAIUL sau sa redea sentimentul eternitatii.

sursa: internet

Una din piesele mele preferate

Phoenix & Gheorghe Zamfir -Balada de Ciprian Porumbescu (http://www.youtube.com/watch?v=l7Ji-ojjKmI)

biliboaca
13.09.2010, 13:32
Anton Șuteu (n. 17 ianuarie 1947 - d. 13 septembrie 2010) a fost un compozitor și profesor român. Studiile muzicale le-a început la Liceul de Muzică nr. 1 din București (1960-1966) cu Emilia Vlangali (pian), continuându-le la Conservatorul din București (1966-1972) cu Anatol Vieru (compoziție), Dragoș Alexandrescu (teorie-solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct), Tudor Ciortea (forme muzicale), Aurel Stroe (orchestrație), Vinicius Grefiens (citire de partituri), Ovidiu Varga si Octavian Lazăr Cosma (istoria muzicii), Constantin Bugeanu (dirijat orchestră). S-a specializat la Academia de Muzică Santa Cecilia din Roma (1972-1974) cu Virgilio Mortari (compoziție). Este doctor în muzicologie la Universitatea Natională de Muzică din România (2005). Asistent (1972-1990), lector (1990-1992), conferențiar (1992-2006) si profesor (din 2006) la catedrele de compoziție si muzicologie la Universitatea Natională de Muzică din București. Este coordonatorul secției de Muzică ușoară și Jazz, a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (din 1992). A susținut conferințe, prelegeri, emisiuni de radio și televiziune. A publicat articole în Muzica. A fost distins cu Premiul Gaudeamus la Concursul internațional din Olanda (1979), cu Mențiunea speciala a juriului Trandafirul de aur de la Montreux/Elveția (1984), cu Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (1986, 1987), cu Premiul Uniunii Cineaștilor din Romania (1991, 1992, 1993, 1995, 1996), cu Premiul Marocului (Casablanca, 1989) și cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler (2000)

Muzică de teatru
Tache, Ianke și Cadâr (1993), muzică de scenă la piesa lui Victor Ion Popa;
Numele trandafirului (1994), muzică de scenă la piesa dupa romanul lui Umberto Eco;
Steaua fără nume (1995), muzică de scenă la piesa lui Mihail Sebastian;
Pasărea în spațiu (2002), muzică de scenă la piesa lui Octavian Greavu

Muzică vocal-simfonică
Preludiul primăverii (1973), cantată pentru cor mixt și orchestră, p.a. București, VII 1973, Orch. și Coral Cons., Grigore Iosub.

Muzică simfonică
Simfonia nr. 1 ,,Chemarea" (1972), p.a. București, m 1972, Cons., Emanuel Elenescu; *Simfonia nr. 2 ,,Moisei" (1980), p.a. București, 30 IV 1980, Fil., Radu Chișu. București, Edit. Muzicală, 1981;
Obiceiuri marocane (1989), suita simfonică, p.a. Casablanca/Maroc, 1989

Muzică pentru spectacole de televiziune
Totul e posibil în joc / It's all in the game (1984). Coproducție româno-elvețiana, Montreux, Elveția

Muzica de film
Drumuri in cumpana (1978, regia Virgil Calotescu);
Ultima frontiera a mortii (1979, regia Virgil Calotescu);
Ana si hotul (1980, regia Virgil Calotescu);
Buletin de Bucuresti (1982, regia Virgil Calotescu);
Actiunea Zuzuc (1988, regia Gheorghe Nagy);
Marea sfidare (1989, regia Manole Marcus);
Autor anonim, portret necunoscut (1990, regia Dan Pita);
Sobolanii rosii (1991, regia Florin Codre);
Moartea unui artist (1992, regia Valeriu Dragusanu);
E pericoloso sporgersi (1995, regia Nae Caranfil);
O vara de neuitat (1995, regia Lucian Pintilie);
Asfalt tango (1996, regia Nae Caranfil);
Omul zilei (1997, regia Dan Pita);
Triunghiul mortii (1999, regia Sergiu Nicolaescu).

Muzica de camera
Rondo pentru violoncel si pian (1971);
Scherzo pentru viola si pian (1971);
Sonata pentru pian in stil clasic (1972);
Sonata pentru trompeta si violoncel (1972);
Meditatie (1972), pentru pian;
Cvintetul de suflatori ,,Acasa" (1973), pentru flaut, clarinet, oboi, fagot si corn. Bucuresti, Edit. Muzicala, 1991;
Cvintetul ,,Culori" (1979), pentru clarinet, vioara, viola, violoncel si pian. Bucuresti, Edit. Muzicala, 1983 (ST-ECE 01694);
Tema cu variatiuni (1989), pentru pian. Bucuresti, Edit. Muzicala, 1989

Muzica usoara, pop, jazz
Nu uita, vantule! (1981), voce si orchestra, versuri de Eugen Rotaru (ST-EDE 02371);
Ce iubire si ce ganduri (1982), voce si orchestra, versuri de Eugen Rotaru;
Drumul iubirii (1984), voce si orchestra, versuri de Flavia Buref (ST-EDE 03448);
Da, recunosc (1984), voce si orchestra, versuri de Flavia Buref (ST-EDE 03448);
Am visat doi trandafiri (1984), voce si orchestra, versuri de G. Braber (in limba olandeza);
Cantec pentru o floare (1984), voce si orchestra, versuri de Eugen Rotaru;
Mere fermecate (1986), voce si orchestra, versuri de Eugen Rotaru; idem, versiune orchestrala (ST-EDE 03297);
Sa nu lovim nicicand un porumbel (1985), voce si orchestra, versuri de Dan V. Dumitru (ST-EDE 03448);
Fructul vietii (1985), voce si orchestra, versuri de Dan V Dumitru (ST-EDE 02996);
Cantec despre soare si pamant (1985), voce si orchestra, versuri de Dan V. Dumitru (ST-EDE 02996);
Pacea florilor (1985), voce si orchestra, versuri de George Tarnea;
Deschideti poarta soarelui (1986), voce si orchestra, versuri de Dan V. Dumitru (ST-EDE 03448);
Lumea suntem noi (1986), voce si orchestra, versuri de Dan V. Dumitru (ST-EDE 03448);
Voi, oameni de maine (1986), voce si orchestra, versuri de Dan V. Dumitru (ST-EDE 03448);
Asteptare (1986), voce si orchestra, versuri de George Tarnea;
Cantati cu noi (1986), voce si orchestra, versuri de Dan Verona;
Chemarea (1986), pentru orchestra (ST-EDE 03297);
Reverie (1986), pentru orchestra;
Sa ocrotim copacii infloriti (1987), voce si orchestra, versuri de Dan V. Dumitru (ST-EDE 03448);
Cantecul mamei (1987), pentru orchestra (ST-EDE 03297);
Marea (1987), pentru orchestra (ST-EDE 03297);
Amintiri (1987), pentru orchestra (ST-EDE 03297);
Spirala (1987), pentru orchestra (ST-EDE 03297);
Ritmuri (1987, pentru orchestra;
Nu-ti spun adio (1988) , voce si orchestra, versuri de Dan V. Dumitru (ST-EDE 03437);
O pasare (1988), voce si orchestra, versuri de Dan V. Dumitru;
Adagio (1988), pentru orchestra; Gand senin (1989), pentru orchestra;
Ostinato (1990), pentru orchestra (ST-EDE 03267);
Steaua sudului (1991), pentru orchestra (ST-EDE 04167);
Gratitudine (1991), pentru orchestra (ST-EDE 04167);
O straduta din Florenta (1991), pentru orchestra;
Prima intalnire (1991), pentru orchestra;
Portile Levantului (1991), pentru orchestra (ST-EDE 034167);
Albastru de Voronet (1991), pentru orchestra (ST-EDE 04167);
Miles mood (1991), pentru orchestra (ST-EDE 04167);
Coral (1992), pentru orchestra (ST-EDE 04167);
Zodiac (1992), pentru orchestra;
Obsesia unui dans (1992), pentru orchestra;
Nostalgie (1993), pentru orchestra;
Ecouri (1993), pentru orchestra;
Vis de iarna (1992), pentru orchestra;
Acasa (1992), pentru orchestra;
Funck (1993), pentru orchestra;
Departari (1993), pentru orchestra;
De vorba cu mine (1993), pentru orchestra;
Amintirea unei vacante (1993), pentru orchestra;
Curcubeu (1994), pentru orchestra;
Transparent, pentru orchestra;
Fantezie pe o tema de Boccherini (1995), pentru orchestra;
Vis de dragoste (1995), pentru orchestra;
Adagio pentru pian (1996), pentru orchestra;
Fantezie cromatica (1996), pentru orchestra;
Decembrie (1996), pentru orchestra (Euromusic 1996);
Ursita (1996), pentru orchestra (Euromusic 1996);
Saturn, pentru orchestra (Euromusic 1996);
Capricorn (1996), pentru orchestra (Euromusic 1996);
Flori de liliac (1997), pentru orchestra (Euromusic 1997);
Venus, pentru orchestra (Euromusic 1997);
Aprilie (1997), pentru orchestra (Euromusic 1997);
Taur (1997), pentru orchestra (Euromusic 1997);
Love is sacrifice (1997), pentru orchestra (Arcadia/Elvetia, IS 560-2, 1998);
Love is devotion (1997), pentru orchestra (Arcadia/Elvetia, IS 560-2, 1998);
Love is renunciation (1997), pentru orchestra (Arcadia/Elvetia, IS 560-2, 1998);
Love is flirtation (1997), pentru orchestra (Arcadia/Elvetia, IS 560-2, 1998);
Love is enthusiasm (1997), pentru orchestra (Arcadia/Elvetia, IS 560-2, 1998);
Love is idolization (1997), pentru orchestra (Arcadia/Elvetia, IS 560-2, 1998);
Love is Bliss (1997), pentru orchestra (Arcadia/Elvetia, IS 560-2, 1998);
Intr-o zi de noiembrie (1998), pentru orchestra;
Tu si eu (1998), pentru orchestra;
Orasul amintirilor (1999), pentru orchestra;
In ritm de bossanova (1999), pentru orchestra;
Nostalgie (2000), pentru orchestra;
Raza aurie (2000), pentru orchestra;
Samba (2000), pentru orchestra;
Cer (2000), pentru orchestra;
Pulsatie (2001), pentru orchestra;
Hoinarind prin oras (2001), pentru orchestra;
Miraj (2002), pentru orchestra;
Ecouri (2002), pentru orchestra;
O noua zi (2003), pentru orchestra;
Plimbare (2003), pentru orchestra;
Orient Expres (2004), pentru orchestra;
Doi septembrie (2004), pentru orchestra;
Undeva, candva (2005), pentru orchestra;
Soapte (2005), pentru orchestra

Le0veN
27.09.2011, 07:43
"a fost un dirijor şi compozitor român" atat? "un dirijor"???? "UN DIRIJOR"?????? A fost CEL MAI MARE DIRIJOR al secolului XX. CEL MAI MARE. Nu mai da numa copy paste de pe wiki ca si acolo nu e perfect si sunt omise multe lucruri:( . Maestrul a fost clar cel mai mare dirijor roman. Fara niciun dubiu.