PDA

Arată versiune întreagă : Romani celebri - Arte Plastice



sorin
29.01.2009, 10:51
Pe acest topic vor fi postate mesaje despre romani celebri in domeniul artei plastice. Mesajele in afara subiectului sau care nu sunt destul de relevante pentru acest topic, vor fi sterse.

Multumesc celor care vor posta aici!

sorin
29.01.2009, 10:52
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/ConstantinBrancusi.jpg
Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie (http://ro.wikipedia.org/wiki/19_februarie) 1876 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1876), Hobiţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Hobi%C5%A3a,_Gorj), Gorj (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Gorj) — d. 16 martie (http://ro.wikipedia.org/wiki/16_martie) 1957 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1957), Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris)) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române (http://ro.wikipedia.org/wiki/Academiei_Rom%C3%A2ne). Francezii îi pronunţă numele Brancusi.

Anii de început
Născut la 19 februarie (http://ro.wikipedia.org/wiki/19_februarie) 1876 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1876), Constantin este al cincilea copil al lui Nicolae şi Maria Brâncuşi. Prima clasă primară o face la Peştişani, apoi continuă şcoala la Brădiceni. Copilăria este marcată de dese plecări de acasă şi ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii şi birturi.

După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova (http://ro.wikipedia.org/wiki/Craiova) (1894 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1894) - 1898 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1898)) vine la Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti) unde absolvă Şcoala de Belle-Arte în 1902 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1902). În timpul studenţiei, chiar în primul an, în 1898 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1898), lucrarea sa "Bustul lui Vitellius" obţine "menţiune onorabilă", Cap al lui Laocoon din 1900 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1900) obţine medalia de bronz, iar Studiu din 1901 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1901), câştigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 şi 1902 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1902), cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota realizează Ecorşeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări va face ca Ecorşeul să fie folosit în şcolile româneşti de medicină, după ce se vor face câteva copii, iar Marcel Duchamp (http://ro.wikipedia.org/wiki/Marcel_Duchamp) va include fotografia Ecorşeului în expoziţia pe care o va organiza la sfârşitul anului 1933 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1933) la Galeria Brummer din New York City (http://ro.wikipedia.org/wiki/New_York_%28ora%C5%9F%29).

În 1903 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1903), primeşte prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila (http://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_Davila), care va fi instalat la Spitalul Militar din Bucureşti şi reprezintă singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti. Pleacă în 1904 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1904) la studii la München (http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C3%BCnchen), dar după şase luni o porneşte pe jos prin Bavaria (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bavaria), Elveţia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Elve%C5%A3ia) până la Langres (http://ro.wikipedia.org/wiki/Langres), în Franţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a), de unde ia trenul până la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris). În 1905 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1905) reuşeşte la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Antonin_Merci%C3%A9&action=edit&redlink=1) până în 1906 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1906) când, atingând limita de vârstă, părăseşte şcoala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin (http://ro.wikipedia.org/wiki/Auguste_Rodin), rostind cuvintele devenite celebre, "Rien ne pousse ŕ l’ombre des grands arbres" (La umbra marilor copaci nu creşte nimic).

sorin
29.01.2009, 10:53
Opera
Expune pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d'Automne din Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris) în 1906 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1906). Creează în 1907 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1907) prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1940), culminând cu Poarta Sărutului (http://ro.wikipedia.org/wiki/Poarta_s%C4%83rutului) parte a Ansamblul Monumental (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ansamblul_sculptural_Constantin_Br%C3%A2ncu%C5%9Fi _de_la_T%C3%A2rgu-Jiu) din Târgu-Jiu (http://ro.wikipedia.org/wiki/T%C3%A2rgu-Jiu). În 1907 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1907) închiriază un atelier în Rue de Montparnasse şi intră în contact cu avantgarda artistică pariziană, împrietenându-se cu Guillaume Apollinaire (http://ro.wikipedia.org/wiki/Guillaume_Apollinaire), Fernand Léger (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fernand_L%C3%A9ger), Amedeo Modigliani (http://ro.wikipedia.org/wiki/Amedeo_Modigliani), Marcel Duchamp (http://ro.wikipedia.org/wiki/Marcel_Duchamp). Va începe lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău (http://ro.wikipedia.org/wiki/Buz%C4%83u). În 1909 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1909) revine pentru scurt timp în România (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia) şi participă la "Expoziţia oficială de pictură, sculptură şi arhitectură". Juriul Expoziţiei, prezidat de Spiru Haret (http://ro.wikipedia.org/wiki/Spiru_Haret) acordă premiul II ex aequo lui Brâncuşi, Paciurea, Steriadi, Petraşcu, Theodorescu-Sion. Colecţionarul de artă Anastase Simu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Anastase_Simu) îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_D%C4%83r%C4%83scu) este achiziţionat de Ministerul Instrucţiunii Publice.

Până în 1914 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1914), participă cu regularitate la expoziţii colective din Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris) şi Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti), inaugurând ciclurile Păsări Măiestre (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=P%C4%83s%C4%83ri_M%C4%83iestre&action=edit&redlink=1), Muza adormită (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Muza_adormit%C4%83&action=edit&redlink=1), Domnişoara Pogany (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Domni%C5%9Foara_Pogany&action=edit&redlink=1).

În 1914 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1914), Brâncuşi deschide prima expoziţie în Statele Unite ale Americii (http://ro.wikipedia.org/wiki/Statele_Unite_ale_Americii) la Photo Secession Gallery din New York City (http://ro.wikipedia.org/wiki/New_York_City), care provoacă o enormă senzaţie. Colecţionarul american John Quinn (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=John_Quinn&action=edit&redlink=1) îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existenţă materială prielnică creaţiei artistice. În acelaşi an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuşi va păstra lucrarea în atelier şi o va intitula Fântâna lui Narcis. În 1915 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1915), începe să execute primele lucrări în lemn: 2 Cariatide, Fiul risipitor etc. La Paris, în 1919 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1919), apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuşi. Un an mai târziu, participă la expoziţia grupării „La Section d'Or” în Franţa, la expoziţia grupării „Arta română” la invitaţia lui Camil Ressu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Camil_Ressu) în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New York (http://ro.wikipedia.org/wiki/New_York), apare, în 1921 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1921), primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuşi, semnat de poetul american Ezra Pound (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ezra_Pound). De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.
Participă la o mişcare de protest contra lui André Breton (http://ro.wikipedia.org/wiki/Andr%C3%A9_Breton) şi în apărarea lui Tristan Tzara (http://ro.wikipedia.org/wiki/Tristan_Tzara). La 30 noiembrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/30_noiembrie) 1924 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1924), expune la Prima expoziţie internaţională a grupării "Contimporanul (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Contimporanul&action=edit&redlink=1)" din Bucureşti. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziţie personală a sa.

Până în 1940 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1940), activitatea creatoare a lui Brâncuşi se desfăşoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum şi sculpturile în lemn datează din această perioadă. În acelaşi timp, Brâncuşi participă la cele mai importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii (http://ro.wikipedia.org/wiki/Statele_Unite_ale_Americii), Franţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a), Elveţia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Elve%C5%A3ia), Olanda (http://ro.wikipedia.org/wiki/Olanda), Anglia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Anglia).
În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), Brâncuşi şi-a creat o lume a lui, cu un cadru şi o atmosferă românească. Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris) (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate prin testament moştenire României, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 (http://ro.wikipedia.org/wiki/Anii_1950) de a accepta lucările lui Brâncuşi după moartea sculptorului.

În România (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia), în epoca realismului socialist (http://ro.wikipedia.org/wiki/Realism_socialist), Brâncuşi a fost contestat ca unul din reprezentanţii formalismului burghez cosmopolit. Totuşi, în decembrie 1956 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1956), la Muzeul de Artă al Republicii (http://ro.wikipedia.org/wiki/Muzeul_Na%C5%A3ional_de_Art%C4%83_al_Rom%C3%A2niei ) din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Europa). Abia în 1964 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1964) Brâncuşi a fost "redescoperit" în România (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia) ca un geniu naţional şi, în consecinţă, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ansamblul_sculptural_Constantin_Br%C3%A2ncu%C5%9Fi _de_la_T%C3%A2rgu-Jiu) cu Coloana (recunoştinţei) fără sfârşit (http://ro.wikipedia.org/wiki/Coloana_infinitului), Masa tăcerii (http://ro.wikipedia.org/wiki/Masa_t%C4%83cerii) şi Poarta sărutului (http://ro.wikipedia.org/wiki/Poarta_s%C4%83rutului) a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

Locul lui Brâncuşi în sculptură
Constantin Brâncuşi a eliberat sculptura de preponderenţa imitaţiei mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realităţii, a preconizat exprimarea esenţei lucrurilor, a vitalităţii formei, a creat unitatea dintre sensibil şi spiritual. În opera sa, Brâncuşi a oglindit felul de a gândi lumea a ţăranului român. Prin obârşia sa ţărănească, şi-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradiţiile, miturile şi funcţia magică a artei populare româneşti. Brâncuşi a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realităţii.

Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea (http://ro.wikipedia.org/wiki/Secolul_al_XX-lea). Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

Sursa: Wikipedia

MichelleP
29.01.2009, 15:23
-pictor şi grafician român
-s-a născut în 1886 la Bârlad. A studiat la Scoala naţională de Belle-Arte din Iaşi, si Academia de arte din Munchen
-A petrecut doi ani în Paris, făcând studii după pictori celebri.
În 1911 se reîntoarce în ţară şi participă la expoziţia "Tinerimii artistice".
În 1912 termină cursurile Şcolii naţionale de Belle-Arte şi obţine prin concurs certificatul de "pictor bisericesc".Va zugrăvi bisericile din Văleni, Siliste, Poeni si multe altele.
Se căsătoreşte în 1913 şi va avea doi copii. Din cauze economice renunţă la pictură câţiva ani şi lucrează ca redactor la ziarul Iaşul.
În 1916 expune la Bucureşti 94 de picturi şi desene, împreună cu Ştefan Dimitrescu.
Mobilizat şi trimis pe front, cade prizonier în luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri( Bulgaria).
După război s-a stabilit la Bucuresti, unde a participat la expoziţii şi ilustrări de cărţi, si a colaborat la numeroase publicaţii cu desene şi cronici artistice.
În 1992 expune tablourile sale la Bienala din Venetia iar un an mai târziu se retrage din asociaţia "Arta Română" şi împreună cu Francisc Şirato, Oscar Han, Ştefan Dimitrescu - întemeiază "Grupul celor patru".
În anii următori, au loc repetate expoziţii ale "Grupului celor patru".
-expune şi în străinătate: Barcelona, Amsterdam, Bruxelles,etc
În 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iaşi, rămasă vacantă în urma decesului lui Ştefan Dimitrescu iar în 1937 devine rector al Academiei.
În anii 1933-1934 pictează împreună cu Francisc Şirato în Dobrogea, realizând o serie de tablouri şi desene cu peisaje din Balcic.
În 1939 se îmbolnăveşte grav şi la 26februarie1940 se stinge din viaţă. În semn de omagiu îi sunt expuse lucrări la "Salonul Oficial" şi la expoziţia din cadrul "Lunii Bucureştilor".

nicoletamihaela
03.02.2009, 16:50
http://i118.photobucket.com/albums/o108/nicoletamihaela/220px-CopertaMiniaturi_TiaPeltz1.jpg

Tia Peltz (n.30 ianuarie 1923, Bucureşti - d. 5 martie 1999, Bucureşti) a fost o graficiană şi pictoriţă română de naţionalitate evreiască, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. A fost fiica scriitorului şi ziaristului Isac Peltz. A studiat artele plastice la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti. Opera sa artistică include lucrări de pictură, grafică, desen şi ilustraţie de carte. Artist prolific, Tia Peltz a avut numeroase expoziţii personale şi participări în expoziţii colective, atât în România, cât şi în străinătate. O parte din lucrările sale sunt expuse în muzee, cum sunt Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti şi Muzeul de Artă din Craiova, alte lucrări aflându-se în colecţii particulare.

http://www.formula-as.ro/1999/353/spectator-38/spectator-440 (http://www.formula-as.ro/1999/353/spectator-38/spectator-440)

http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-10-17&id=228077 (http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-10-17&id=228077)

http://i118.photobucket.com/albums/o108/nicoletamihaela/PELTZ_TIA_-_PEISAJ_CITADIN_Colt_Cal.jpg
Cărţi publicate

Coperta volumului Miniaturi din 1982 De la lume adunate, un album de proverbe comentate şi ilustrate de Tia Peltz, Editura Politică, Bucureşti, 1973.
Miniaturi, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982
Descîntece, Editura Sigma, Bucureşti, 1991
Crochiuri din inima mea - cartierele Văcăreşti-Dudeşti, Editura Hasefer, Bucureşti, 1995

Afilieri
Membră a Academiei de Arte Frumoase de la Roma din 1976

Premii
Premiul pentru grafică şi ilustraţie de carte, la Salonul Naţional de carte şi publicaţii culturale (1995), pentru ilustraţia la volumul Povestiri pentru copii, de Valeriu Geodâc

(sursa-wikipedia)...

Cu voia dumneavoastra,aceste 2 din urma,deoarece nu au fost expuse niciodata publicului,vor fi "botezate"in premiera pe acest forum in memoria regretatei Tia Peltz...Au fost desenate in urma cu 20 ani...
"Pisicile tale.."
http://i118.photobucket.com/albums/o108/nicoletamihaela/Photo-00092-1.jpg

"Tu,asa cum te vad eu..."
http://i118.photobucket.com/albums/o108/nicoletamihaela/Photo-00112.jpg

sorin
04.03.2009, 11:38
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/theodor_aman.jpg
Theodor Aman - (nascut la 20 martie (http://ro.wikipedia.org/wiki/20_martie) 1831 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1831), Câmpulung-Muscel (http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2mpulung-Muscel) — decedat la 19 august (http://ro.wikipedia.org/wiki/19_august) 1891 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1891), Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti)), pictor şi grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor şcoli româneşti de arte frumoase atât la Iaşi cât şi la Bucureşti.

Studii

Studiază la Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti), apoi la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris). Profesor şi întemeietor al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Ecoala_Na%C5%A3ional%C4%83_de_Arte_Frumoase). Se dedică picturii influenţat de maeştrii Renaşterii italiene. Revenit pe meleagurile natale s-a inspirat din viaţa muscelenilor lăsând mai multe pânze cu peisaje din Câmpulung şi împrejurimi. Numele său a rămas în istoria artei româneşti nu doar prin valoarea operelor semnate, ci şi prin contribuţia avută la întemeierea primelor şcoli de Arte frumoase, la Bucureşti şi Iaşi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ia%C5%9Fi) (1864 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1864)). După lecţii de desen cu pictorul Constantin Lecca (http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Lecca), la Şcoala Centrală din Craiova (http://ro.wikipedia.org/wiki/Colegiul_Na%C5%A3ional_Carol_I_din_Craiova), pleacă în 1850 la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), unde studiază pictura cu Michel Martin Drolling (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Michel_Martin_Drolling&action=edit&redlink=1), apoi, din 1851, cu Francois Edouard Picot (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Francois_Edouard_Picot&action=edit&redlink=1). Prestigiul de care s-a bucurat Aman a fost sporit şi de funcţia sa de director al Şcolii naţionale de arte frumoase, încă de la înfiinţarea acestei instituţii, în 1863. În pictura sa de o rigoare academistă, simbolurile evocărilor istorice aduc o anume prospeţime, în sensul situării artistului în actualitate. Noutatea pânzelor sale ţine astfel mai mult de răspunsurile tematice la preocupări sociale şi politice din perioada fondării statului naţional român. Nu lipsesc însă şi unele încercări de luminare a paletei, de surprindere a instantaneului, ce ne vorbeşte despre ecoul, fie şi palid, al experienţelor unor artişti francezi care pictau în aer liber, la Barbizon (http://ro.wikipedia.org/wiki/Barbizon), în împrejurimile Parisului, unde în deceniul al şaptelea şi al optulea, se pun bazele impresionismului Începe să picteze încă de pe atunci o serie de compoziţii istorice, unul din genurile sale preferate în care va excela.

Opera


Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul, 1852;
Bătălia de la Oteniţa, 1854;
Bătălia de la Alma, 1855;
Unirea Principatelor, 1857;
Bătălia românilor cu turcii în insula Sf. Gheorghe, 1859;
Vlad Ţepes şi solii turci, 1861-1864;
Izgonirea turcilor la Călugăreni, 1872;
Tudor Vladimirescu, 1874-1876;
Boierii surprinşi la ospăţ de trimişii lui Vlad Ţepeş, 1885-1887
Peisaj cu barca pe lac
Stradă în Sinaia
Portul Constanţa
Petrecere în familie
Canoniera în portul Constanţa
În parc

Sursa: Wikipedia

AndaF
04.03.2009, 11:46
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/8/83/NicolaeGrigorescu.jpghttp://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/7/78/Grigorescu01.jpg
Nicolae Grigorescu (nascut la 15 mai (http://ro.wikipedia.org/wiki/15_mai) 1838 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1838), Pitaru (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pitaru,_D%C3%A2mbovi%C5%A3a), judeţul Dâmboviţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_D%C3%A2mbovi%C5%A3a), decedat la 21 iulie (http://ro.wikipedia.org/wiki/21_iulie) 1907 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1907), Câmpina (http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2mpina)) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Andreescu) şi Ştefan Luchian (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Etefan_Luchian), devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile spiritualităţii româneşti.

Nicolae Grigorescu se naşte în satul Pitaru (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pitaru,_D%C3%A2mbovi%C5%A3a) (judeţul Dâmboviţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_D%C3%A2mbovi%C5%A3a)), fiind al şaselea copil al lui Ion şi al Mariei Grigorescu. În 1843 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1843), când îi moare tatăl, familia se mută la Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti), în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuşe. După o timpurie ucenicie (1848 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1848)-1850 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1850)), în atelierul pictorului ceh Anton Chladek (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Anton_Chladek&action=edit&redlink=1), execută icoane pentru bisericile din Băicoi (http://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83icoi) şi mănăstirea Căldăruşani (http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_C%C4%83ld%C4%83ru%C5%9Fani). În 1856 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1856) realizează compoziţia istorică Mihai scăpând stindardul, pe care o prezintă domnitorului Barbu Ştirbei (http://ro.wikipedia.org/wiki/Barbu_%C5%9Etirbei), împreună cu o petiţie prin care solicită ajutor financiar pentru studii. În anii 1856 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1856)-1857 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1857) pictează biserica nouă a mănăstirii Zamfira (http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Zamfira) (judeţul Prahova (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Prahova)), apoi, până în anul 1861 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1861), biserica mănăstirii Agapia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Agapia). La intervenţia lui Mihail Kogălniceanu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Kog%C4%83lniceanu), care îi apreciază calitatea picturii, primeşte o bursă pentru a studia la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris).

În toamna anului 1861 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1861), tânărul Grigorescu pleacă la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris) unde intră la Şcoala de Belle-Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Sebastien_Cornu&action=edit&redlink=1), unde este coleg cu Renoir (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pierre-Auguste_Renoir). Conştient de propriile-i lacune în formaţia artistică, va studia în primul rând desenul şi compoziţia.
Părăseşte însă curând acest atelier şi, atras de concepţiile artistice ale Şcolii de la Barbizon (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Ecoala_de_la_Barbizon), se stabileşte în această localitate, desăvârşindu-şi educaţia pictorală prin asimilarea experienţei unor artişti ca Millet (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jean-Fran%C3%A7ois_Millet), Corot (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jean-Baptiste_Camille_Corot), Gustave Courbet (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gustave_Courbet) şi Théodore Rousseau (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Th%C3%A9odore_Rousseau&action=edit&redlink=1). Influenţat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însuşirea unor modalităţi artistice novatoare de expresie în atmosfera cultului pentru pictura "en plein-air", ce pregăteşte apropiata afirmare a impresioniştilor (http://ro.wikipedia.org/wiki/Impresionism). În cadrul "Expoziţiei Universale" de la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris) (1867 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1867)), participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1868) tabloul Tânără ţigancă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1870), participă la Expoziţiile artiştilor în viaţă şi la cele organizate de "Societatea Amicilor Bellelor-Arte". În anii 1873 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1873)-1874 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1874) face călătorii de studii în Italia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia) (Roma (http://ro.wikipedia.org/wiki/Roma), Napoli (http://ro.wikipedia.org/wiki/Napoli), Pompei (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pompei)), Grecia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Grecia) şi la Viena (http://ro.wikipedia.org/wiki/Viena).

În 1877 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1877) este convocat să însoţească armata română în calitate de "pictor de front", realizând la faţa locului în luptele de la Griviţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Grivi%C5%A3a) şi Rahova (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rahova) desene şi schiţe, ce vor sta la baza unor compoziţii.
Din 1879 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1879) până în 1890 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1890), lucrează îndeosebi în Franţa (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a), fie în Bretagne (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bretagne) la Vitré (http://ro.wikipedia.org/wiki/Vitr%C3%A9), fie în atelierul său din Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris). Revenit în ţară, deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul Român (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ateneul_Rom%C3%A2n) între anii 1891 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1891) şi 1904 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1904).

Din 1890 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1890) se stabileşte la Câmpina (http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2mpina) şi se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârşită variaţie a motivului, pictează potrete de ţărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de ţară şi numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1899) este numit membru de onoare al Academiei Române (http://ro.wikipedia.org/wiki/Academiei_Rom%C3%A2ne).
Nicolae Grigorescu se stinge din viaţă la 21 iulie (http://ro.wikipedia.org/wiki/21_iulie) 1907 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1907) la Câmpina (http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2mpina). În atelier, pe şevalet, se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.
Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii României (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2niei) moderne — în poezie se afirma geniul lui Eminescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu) — Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic.

Cu o formaţie în care se recunoaşte filonul tradiţiilor picturii murale, de care se apropie în anii tinereţii, şi, deopotrivă, experienţele impresioniştilor (http://ro.wikipedia.org/wiki/Impresionism), Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate care se va prelungi şi după dispariţia artistului. Influenţa covârşitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat şi evoluţia generaţiei ce i-a urmat, creaţia sa inaugurînd astfel o tradiţie picturală de amplă rezonanţă.


Sursa :
De la Wikipedia, enciclopedia liberă


http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Grigorescu

lebada
09.03.2009, 03:15
http://i137.photobucket.com/albums/q213/mushatini/98px-Sabin_small.jpg

Biografie
S-a născut în Oltenia, la Dobriceni, la 17 iunie 1932. Tatăl său, preot, şi mama sa, învăţătoare, îşi transformaseră casa în muzeu arheologic şi etnografic, cu peste 3000 de piese. A fost şcolit la Craiova şi apoi la Bucureşti. A fost legat spiritual de Italia pe care a vizitat-o de mai multe ori, pentru a primi diferite premii[necesită citare], dar şi pentru a picta, în special de Florenţa. Aceeaşi legătură a simţit-o faţă de Iaşi, unde a realizat în intervalul 1968-1978 celebrele murale care înnobilează Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii Al. I. Cuza, şi unde s-a simţit permanent acasă, motiv pentru care declara, cu umor, că este "moldovean de origine oltean"[necesită citare]. Celebritatea pe care i-au adus-o muralele de la Iaşi şi pentru care era considerat clasic înainte de a împlini 40 de ani, a determinat o adevărată vânătoare de Sabin Bălaşa.
Marii colecţionari din România, dar şi din Europa şi SUA, i-au dorit lucrările, crescând cotaţia acestora la valori ameţitoare pentru artişti cu mai puţin noroc sau talent, puternicii epocii i-au comandat şi i-au plătit două lucrări dedicate cuplului Ceauşescu (de altminteri, remarcabile ca valoare artistică; în schimb, Bălaşa n-a pictat niciodată tractoare, ciocane şi seceri şi opera sa nu s-a încadrat în rigorile ideologice ale comunismului). Succesele sale au atras şi contestări vehemente, alimentate, cel mai adesea, de faptul că picturile sale se vindeau cu preţuri mult mai mari decât ale clasicilor români şi absolut nesperate de contemporani.
Totuşi, în special în ultimul deceniu, tocmai aceste preţuri au acţionat ca un adevărat accelerator de performanţă pentru piaţa de artă românească, ceea ce cu onestitate recunoştea un valoros pictor ieşean[necesită citare] atunci când a început să vândă cu câteva mii de euro o lucrare, faţă de câteva sute cât primea de obicei, după ce aceeaşi Sală a Paşilor Pierduţi găzduise expoziţia Sabin Bălaşa organizată de Galeriile de artă Top Business în cadrul căreia cea mai ieftină lucrare costă câteva zeci de mii de euro. Cum expoziţia a fost vizitată, în trei săptămâni, de peste 60.000 de oameni[necesită citare], unii sosiţi de departe, chiar din străinătate pentru a se întâlni cu opera lui Sabin Bălaşa reunită într-un simbolic transfer de semnificaţie între muralele realizate în anii 70 şi lucrări recente ale maestrului care împlinea 70 de ani, se mai poate vorbi şi de un al treilea şi cel mai important gen de "vânătoare de Sabin Bălaşa" - uriaşul succes de public.

Studii:
1955, Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, Bucureşti, România
1965, cursuri Academia de Limbă şi Cultură Italiană Siena
1966, cursuri Academia de Pictură din Perugia
Mormântul lui Sabin Bălaşa de la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.Sabin Bălaşa s-a stins din viaţă în data de 1 aprilie 2008, la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti în urma unui cancer pulmonar.
A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iaşi în data de 5 aprilie 2008.

Expoziţii personale:
1978, Roma
1980, Roma
1982, Stockholm
1982, Bucureşti, Muzeul naţional de Artă,
1985, Kerkera (Grecia)
1988, Moscova, Tbilisi şi alte capitale ale statelor fostei URSS
1992, Bucureşti
1994, Israel
2000, Bucureşti, World Trade Center
2002, Iaşi, Univ. Al. I. Cuza
2005, Bucureşti.

Opera scrisă
"Deşertul Albastru", roman, 1996
"Exodul spre Lumină", roman, 2002
"Democraţie în Oglinzi", roman, 2006

Picturi murale
19 picturi murale (aproximativ 270 m2),Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi
"Aspiraţie" 380/546 cm
"Omagiu întemeietorilor" 372/471 cm
"Amfiteatru" 452/400 cm
"Generaţii" 452/379 cm
"Triumful vieţii" 420/249 cm
"Dezastrul atomic" 420/249 cm
"Icar" 422/248 cm
"Prometeu" 417/247 cm
"Exodul spre lumină" 416/247 cm
"Ştefan cel Mare" 419/250 cm
"Moldova" 430/265 cm
"Luceafărul" - triptic (429/267 cm, 430/267 cm, 431/269 cm)
"Legenda Meşterului Manole" 432/268 cm
"Nunta Cosmică" 431/268 cm
"Legenda Dochiei" 429/268 cm
"Străbunii" 433/268 cm
"Galaxia Iubirii" 1080/466 cm
Două picturi murale, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi:
"Războinicii" - (iniţial aflată la Muzeul Militar Central, Bucureşti, pusă la dispoziţia artistului la demolarea muzeului, lucrarea a fost mutată şi apoi restaurată pe noul amplasament de către artist)
"Hora"
"Nunta Cosmică (Mioriţa)" la Hotel Bucureşti
Două picturi murale la Academia de Studii Economice, Bucureşti
"Geneza"
"Feerie"
Două picturi murale la Agricola Internaţional, Bacău
Alte picturi murale în reşedinţe particulare.

AndaF
09.03.2009, 11:56
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c0/Stefan_Luchian_-_Albastrele.jpg

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4c/Stefan_Luchian_-_Trandafiri_albi.jpg

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/da/Luchian_-_Un_zugrav.jpg

Ştefan Luchian s-a născut la 1 februarie (http://ro.wikipedia.org/wiki/1_februarie) 1868 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1868), la Ştefăneşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C5%9Etef%C4%83ne%C5%9Fti), un sat (azi oraş) din Botoşani (http://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C5%A3ul_Boto%C5%9Fani), ca fiu al maiorului Dumitru Luchian şi al Elenei Chiriacescu. Vocaţia viitorului pictor se declară încă din copilărie. El rezistă cu încăpăţânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la şcoala militară. În 1873 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1873) familia se mută la Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti). Ştefan Luchian se înscrie în 1885 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1885) la clasa de pictură a Şcolii Naţionale de Arte Frumoase (http://ro.wikipedia.org/wiki/Universitatea_Na%C5%A3ional%C4%83_de_Arte_Bucure%C 5%9Fti), pe care o absolvă în 1889 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1889), obţinând medalia de bronz pentru un Cap de expresie şi un Studiu după natură. Maestru nedisputat i-a fost, în această perioadă de formare, Nicolae Grigorescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Grigorescu), la care Luchian găsi încurajarea, fără să-i împiedice libera dezvoltare a personalităţii. În toamna anului 1889 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1889) pleacă la München (http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C3%BCnchen), unde studiază două semestre la Academia de arte frumoase şi execută copii după operele lui Correggio (http://ro.wikipedia.org/wiki/Correggio) şi Rembrandt (http://ro.wikipedia.org/wiki/Rembrandt_van_Rijn), aflate la Muzeul de artă. Revine în ţară în 1890 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1890) şi participă la prima expoziţie a societăţii de artă Cercul artistic. Pleacă în anul următor la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), unde studiază la Academia Julian şi cunoaşte, în muzee şi expoziţii, viaţa artistică pariziană, aflată în acea perioadă în plină efervescenţă impresionistă (http://ro.wikipedia.org/wiki/Impresionism). Tabloul Ultima cursă de toamnă arată influenţa evidentă a lui Manet (http://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%89douard_Manet) şi Degas (http://ro.wikipedia.org/wiki/Edgar_Degas), dar şi ecoul unor predilecţii mondene, pe care Luchian va continua să le aibă pentru o vreme şi la Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti).
Revenit la Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti), va fi în 1896 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1896) principalul iniţiator al "Expoziţiei artiştilor independenţi", care se va deschide chiar în faţa Salonului Oficial. Se înscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de pictură a Şcolii de Belle-Arte din Iaşi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ia%C5%9Fi), de la care se retrage însă, protestând împotriva maşinaţiunilor de culise. În 1900 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1900) participă cu două pasteluri la "Expoziţia Universală" de la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris). În acelaşi an apar primele manifestări ale unei afecţiuni ale măduvei spinării, maladie cunoscută sub numele de Scleroză Multiplă, care, după ameliorări trecătoare alternând cu noi agravări, îl lasă infirm pentru tot restul vieţii. Soarta îi este potrivnică, boala şi sărăcia materială mergând mână în mână. Continuă totuşi să lucreze cu frenezie şi până în anul 1915 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1915) expune neîntrerupt la diverse expoziţii. Prezenţă eminentă în viaţa artistică a timpului, Luchian nu cunoaşte pentru multă vreme succesul. Astfel, la expoziţia sa din 1905 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1905), singurul cumpărător al unui tablou a fost pictorul Grigorescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Grigorescu). Un grup restrâns de admiratori şi prieteni îl aclamă, condiţia sa materială continuă însă să fie dintre cele mai precare.
Din 1909 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1909) până la sfârşitul vieţii va fi ţintuit în fotoliu. Fixase însă în memorie "splendorile scânteietoare" ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate şi de fineţe, de sinteză cromatică şi arhitecturală a formelor, de colorit strălucit şi delicat totodată. Tehnicii uleiului Luchian îi alătură, pentru peisaj şi pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor, delicateţea catifelată a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian începuse să picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1908) el îşi concentrează în această direcţie toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură, toată dragostea pentru viaţă şi pentru frumos. Iată de ce "florile" lui Luchian au acea intensitate aproape dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă care fac din multe dintre ele - este de ajuns să menţionăm Anemonele - adevărate capodopere.
Luchian a murit la 28 iunie (http://ro.wikipedia.org/wiki/28_iunie) 1916 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1916). Către sfârşitul vieţii nu mai putea ţine penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Astfel sfârşea, în flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viaţa unui pictor.

sorin
22.04.2009, 11:59
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/Theodor_Pallady.gif
Theodor Pallady (nascut la 1871 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1871), Iaşi (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ia%C5%9Fi) – decedat la 1956 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1956), Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti)) a fost un pictor român.
Theodor Pallady a studiat mai întâi ingineria la Politehnica din Dresda (http://ro.wikipedia.org/wiki/Dresda) (1887 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1887)-1889 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1889)), luând în acelaşi timp lecţii de desen şi pictură cu Erwin Oehme (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Erwin_Oehme&action=edit&redlink=1), care, recunoscându-i înzestrarea artistică, îl sfătuieşte să plece la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris). În capitala Franţei (http://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C5%A3a) lucrează în atelierul lui Jean Arman (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jean_Arman&action=edit&redlink=1) şi se înscrie la Académie des Beaux-Arts. În 1892 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1892) intră în atelierul lui Gustave Moreau (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gustave_Moreau) unde va avea colegi pe Henri Matisse (http://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_Matisse), cu care leagă o strânsă prietenie, pe Georges Rouault (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Georges_Rouault&action=edit&redlink=1) şi pe Albert Marquet (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Albert_Marquet&action=edit&redlink=1). Mai târziu frecventează clasa lui Puvis de Chavannes (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Puvis_de_Chavannes&action=edit&redlink=1), de la care preia mai ales fineţea desenului şi strălucirea culorilor, fără a-i urma principiile estetice academizante.

În 1904 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1904) se întoarce în ţară şi expune la Ateneul Român (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ateneul_Rom%C3%A2n) şi la Saloanele Oficiale. Menţine însă legătura cu Parisul (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), unde deschide mai multe expoziţii personale, până în anul 1940 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1940). Expune la Bienala din Veneţia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Vene%C5%A3ia) în anii 1924 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1924), 1940 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1940) şi 1942 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1942).

Cu o formaţie complexă, provenită din rigoarea şcolii germane unită cu simbolismul promovat de Moreau (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gustave_Moreau), folosind experimentele din cadrul curentului Art Nouveau şi ale prietenilor săi, care vor pune bazele fauvismului (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fauvisme&action=edit&redlink=1), Pallady îşi găseşte curând drumul său propriu. Prietenia sa cu Matisse (http://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_Matisse), legăturile cu spiritul artei franceze explică numeroasele raporturi cu ceea ce se va numi École de Paris. Totuşi Pallady nu va adera la programul estetic promovat de aceste curente artistice.
Aspiraţia către o arhitectură simplă, către o logică liniară a proporţiilor domină arta lui Pallady, care refuză grandilocvenţa, sentimentlitatea şi pitorescul ieftin, făcând evidentă orientarea sa structurală spre compoziţia clasică. Sensibilitatea sa controlată este dublată de o supremă asceză a spiritului, într-o unitate care îl distinge de lirismul post-impresionist.

Predilecţia lui Pallady pentru natura moartă denotă dorinţa de a reda într-un tablou un fragment din realitatea universală, în toată poezia şi armonia sa. Renunţarea la pictarea peisajelor naturale dă impresia unei căutări a semnificaţiei concentrate în corola unei flori, într-un fruct sau în frunzele adăugate obiectelor cotidiene. Aportul picturii lui Cézanne (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_C%C3%A9zanne) nu este de loc neglijabilă pentru formaţia lui Pallady, însă cu siguranţă reflexiile sale asupra picturii medievale române au jucat un rol tot atât de important.

Pentru peisajele sale parisiene, Pallady alegea mai ales locurile din vecinătatea Senei (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sena_%28r%C3%A2u%29), atât pentru a sugera tremorul luminei pe suprafaţa apei, cât şi pentru a reda planurile unui peisaj, unde zidăria caselor, frunzişul arborilor, mişcarea orizontală a fluviului formează o gamă de culori perfect unitară într-o imagine coerentă.
Theodor Pallady rămâne fără îndoială unul din cei mai prestigioşi artişti moderni, păstrându-şi întreagă ambiţia de a fi un pictor "din toate timpurile".

Sursa: Wikipedia

sorin
22.04.2009, 11:59
http://img.photobucket.com/albums/v709/sorinp/Ion_Andreescu.jpg
Ion Andreescu (nascut la 15 februarie (http://ro.wikipedia.org/wiki/15_februarie) 1850 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1850), Bucureşti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C5%9Fti) — decedat la 22 octombrie (http://ro.wikipedia.org/wiki/22_octombrie) 1882 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1882), Bucureşti) a fost un pictor, pedagog şi academician român.

Biografie
Din 1869 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1869) urmează "Şcoala de arte frumoase" condusă de Theodor Aman (http://ro.wikipedia.org/wiki/Theodor_Aman), devenind, în 1872 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1872), profesor la catedra de desen liniar şi caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău (http://ro.wikipedia.org/wiki/Buz%C4%83u). În 1873 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1873) se transferă la gimnaziul comunal "Tudor Vladimirescu" (http://ro.wikipedia.org/wiki/Colegiul_Na%C5%A3ional_Bogdan_Petriceicu_Hasdeu,_B uz%C4%83u), apoi, în 1875 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1875), la şcoala de meserii din aceeasi localitate. La sfârşitul anului 1878 (http://ro.wikipedia.org/wiki/1878) pleacă la Paris (http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), frecventând cursurile "Academiei libere Julian" şi pictând, verile, la Barbizon (http://ro.wikipedia.org/wiki/Barbizon) (unde se intâlneşte cu Nicolae Grigorescu (http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Grigorescu)) şi în alte aşezări rurale. O biografie ingrată, scurtă, desfăşurată sub semnul unei condiţii modeste şi a bolii, caracterizată mai degrabă prin absenţa evenimentelor, printr-o descoperire târzie a necesităţii exprimării artistice, a vocaţiei, în sensul profund al cuvântului, dublează o operă nu numai importantă ca extensie, dar definitivă, matură, constituită fără ezitări şi tribulaţii.

Profesor de desen într-un oraş provincial, liniştit până dincolo de banalitate, Andreescu se dedică picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa anterioară nu părea s-o anunţe. Pictura apare la tânărul solitar, înclinat spre meditaţie, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumată superior şi fără veleităţile publicităţii. Caracterul de introspecţie, tensiunea de autoexprimare vor fi atributele întregii sale arte, remarcabil de unitare, dealtfel, ca seniment, atitudine şi calitate. Contactul cu arta românească a timpului nu i-a lipsit, dar importanţa unei confruntări cu problematica limbajului, tot mai ferm aduse în prim-plan de arta europeană a epocii, nu trebuie neglijată. Deşi de la început lucrările pictorului român au decizia şi consistenţa operei autentice, îl găsim, în ultimii ani ai şederii în Franţa, clarificat, stăpîn pe mijloace, construind spaţiile cu subtilitatea cromatică pe care o dă doar desăvârşita dezinvoltură tehnică.

Opere
Interesat în egală măsură de diferite genuri ale picturii, Andreescu creează peisaje, portrete şi naturi statice.

Peisaje


Margine de pădure;
Pomi înfloriţi;
Stânci şi mesteceni;
Câmp;
Pădure de fagi;
Mesteceni la marginea bălţi;
După ploaie;
Casă de ciurari;
Iarna la Barbizon;
Stâncile de la Apremont


Portrete


Ţărancă cu broboadă verde;
Ţărancă cu traistă;
Broboadă roşie;
Autoportret


Naturi statice


Raţe;
Coacăze;
Felii de pepene;


Stejarul
În „Stejarul” una din capodoperele sale, regăsim intrega emoţie, patosul reţinut, temperat de melancolie al artistului. Compoziţia, bazată pe contrapunctul dintre masele solide ale vegetaţiei şi cerul adânc, este dominată de verticala impunătoare a copacului. Mişcarea pe care diferenţele de cald şi rece ale tonurilor o imprimă materiei, demonstrează o rafinată ştiinţă a construcţiei plastice. Fără ambiţia de a nega ierarhii valorice şi cronologice, putem afirma că e primul pictor român cu adevărat modern, fiind în acelaşi timp unul dintre punctele de referinţă atunci când vorbim despre tradiţia artei noastre.

Aprecieri
"Printre pictorii români, cu siguranţă nu există personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu şi destin mai plin de înţelesuri ca al său. El, de fapt, a orientat definitiv arta românească". Cuvintele acestea, aparţinând lui Jacques Lassaigne (http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jacques_Lassaigne&action=edit&redlink=1), unul dintre criticii de artă francezi care s-a ocupat cu pasiune şi interes de arta românească, par a fi revelatoare pentru locul deţinut de Andreescu în dezvoltarea artei româneşti moderne şi, în egală măsură, pentru modul cum a pătruns marele pictor în circuitul valorilor europene.

Sursa: Wikipedia

sorin
06.10.2009, 09:32
lavinia, cred ca ar trebui sa deschizi un topic separat pe sectiunea de literatura si cultura. acest topic (intreaga sectiune de fapt) este dedicat postarii de scurte biografii despre romani celebri, cu atat mai mult ca nu are legatura cu artele plastice.

Am facut un topic separat aici (http://forum.romanian-portal.com/showthread.php?t=15863) unde am mutat postarea. O sa sterg si postarea aceasta peste cateva zile.