PDA

Arată versiune întreagă : Liga Campionilor la handbal feminin – Oltchim Rm. Valcea – 2008/2009



sorin
11.01.2009, 11:17
Oltchim Rm. Valcea a jucat în deplasare cu echipa norvegiana Larvik, al cincilea meci din Grupa C din Liga Campionilor. Scorul final a fost 27-25 pentru romance si astfel Oltchimul are asigurat locul in faza a doua a Ligii Campionilor, indiferent de rezultatele din ultimele meciuri din grupa de pe data de 18 ianuarie. Chiar si un rezultat de egalitate ar fi asigurat calificarea Oltchimului.

Ultimul meci al Oltchimului, cel cu Podravka (Croatia), are loc pe 18 ianuarie la Rm. Valcea, in timp ce Larvik va juca cu echipa Lada Togliatti din Rusia.

sorin
18.01.2009, 13:38
Oltchim a pierdut azi cu 24 – 28 ultimul meci din grupa cu croatele de la Podravka, meci care s-a jucat la Rm. Valcea. Cu toate astea, Oltchim isi pastreaza primul loc in grupa si ar fi trebuit ca sa piarda la 11 goluri diferenta pentru a ceda primul loc din grupa. Croatele s-au calificat si ele mai departe, in grupele principale.

Probabil ca fiind calificate deja, nu s-au omorat prea tare pe teren, pentru a se menaja pentru meciurile grele care vor urma.

Clasamentul final al grupei C este urmatorul: Oltchim 8 puncte, Podravka 8 puncte, Larvik 6 puncte, Lada Togliatti 2 puncte.

Tragerea la sorti a celor doua grupe principale va avea loc in 20 ianuarie, la Viena.
Echipele participante sunt: Gyor ETO, Ikast Bording (grupa A), Hypo Viena, Buducnost (grupa B), Oltchim, Podravka (grupa C) si Viborg si Krim Ljubljana (grupa D).

Felicitari Oltchim!!!!

sorin
20.01.2009, 08:43
Azi a avut loc tragerea la sorti pentru grupele principale ale ligii campionilor la handbal feminin.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a făcut parte din Urna I şi a picat cu următoarele formaţii: Gyori Audi ETO KC (Ungaria), Buducnost T-Mobile (Muntenegru) şi RK Krim Mercator (Slovenia).

Iata programul Oltchimului:
Meciul 1 : Buducnost - CS Oltchim
Meciul 2 : CS Oltchim - Krim Ljubljana
Meciul 3 : CS Oltchim - Gyori ETO KC
Meciul 4 : Krim Ljubljana - CS Oltchim
Meciul 5 : CS Oltchim - Buducnost
Meciul 6 : Gyori ETO KC - CS Oltchim

Conform regulamentului, din cele doua grupe principale se vor califica in semifinale primele doua clasate, care vor juca incrucişat, pentru un loc în finala competiţiei, din grupa noastra, favorite fiind Oltchim siGyori.

sorin
05.02.2009, 14:52
In weekend avem handbal de Liga Campionilor:
----------------------------------------

Românii din întreaga lume susţin Oltchimul în Liga Campionilor

În februarie şi martie românii invadează Europa! Sau mai exact româncele, în competitia supremă - Liga Campionilor la handbal feminin! ProTv International transmite în exclusivitate pentru românii stabiliţi în afara ţării meciurile senzaţionale care le apropie pas cu pas pe fetele noastre de finală.
Oriunde s-ar afla, românii de pretutindeni vor vedea numai la ProTv Internaţional două meciuri senzaţionale în acest weekend, sîmbătă de la orele 20.30 Feherep Alcoa – Rulmentul Braşov, din optimile de finală ale Cupei EHF, iar duminică, la aceeaşi oră echipa Oltchim, care a reuşit pînă acum performanţe uluitoare, va lupta cu Buducnost în primul meci din grupele principale ale Ligii Campionilor, meci care îi poate face mîndri pe toţi românii, indiferent cît de departe se află de casă.
-----------------------------

„Noi suntem favorite în meciul de la Podgorica”

Extrema Oltchimului, Vali Ardean, una din jucătoarele cele mai în formă ale echipei vâlcene crede că partida de duminică, de la Podgorica este esenţială pentru calificare. „Eu cred ca suporterii ar trebui să ştie că meciul de duminică este unul dificil pentru ambele formaţii. Este vorba totuşi de un loc in semifinale. Bineînţeles, asta nu înseamnă că nu suntem încrezătoare în propriile forţe. Eu cred că noi suntem favorite în acest joc datorită valorii echipei, însă este un joc susţinut în deplasare cu o formaţie destul de omogenă şi in fata unui public care susţine echipa gazdă indiferent de rezultat. Muntenegrencelor nu le stă în caracter să se teamă deoarece sunt un popor de luptători. Cred că victoria la Buducnost este esenţială în vederea calificării în faza următoare, dar totuşi nu decisivă. Sunt totuşi 6 jocuri de disputat şi fiecare meci pune la bătaie două puncte. Însă doar punctele obţinute acasă te aduc in situaţia de a aştepta jocul rezultatelor, de aceea spun ca punctele aduse din deplasare sunt esenţiale" a declarat „Alice” Ardean pe siteul oficial al CS Oltchim.

Sursa: Prosport

sorin
08.02.2009, 13:07
Buducnost 23 - 22 Oltchim

Oltchim nu a reusit un rezultat favorabil in deplasarea din Muntenegru, pierzand la limita, chiar daca au condus o mare parte a meciului, ratand si ocazia de a obtine macar un egal la sfarsitul partidei. Sa speram ca e doar un accident si vor recupera in celelalte 5 meciuri ramase din grupa.

sorin
13.02.2009, 21:03
Dupa infrangerea din Liga Campionilor cu Buducnost (22-23), urmata de infrangerea in campionat (36-41) cu Rulmentul Brasov, antrenorul Oltchimului, croatul Ivica Rimanici a fost demis. Noul antrenor este Radu Voina, care a si condus un prim antrenament.

Duminica Oltchim va juca al doilea meci din Liga Campionilor impotriva formatiei slovene Krim Ljubliana. Sa speram ca noul antrenor va reprezenta o schimbare de bun augur.

Meciul va fi transmis live de sport.ro

sorin
15.02.2009, 12:50
Oltchim 36 – 30 Krim Ljubliana

Oltchim a invins pe teren propriu in al doilea meci din grupe, pastrand sanse pentru a se califica in semifinale.

sorin
19.02.2009, 06:58
Partida va avea loc sambata 21 februarie de la ora 19:00 (ora Romaniei), la Ramnicu Valcea.
Bafta Oltchim!

sorin
21.02.2009, 20:52
Oltchim 28 – 26 Gyor

Cine a ales să urmărească duelul dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Gyor din Liga Campionilor nu a avut ce regreta. Partida a ţinut cu sufletul la gură până în ultimele secunde orice iubitor al handbalului, dar mai ales pe suporterii Oltchimului care au umplut până la refuz Sala Sporturilor "Traian" din Vâlcea încă cu două ore înaintea începerii duelului. Un meci de zile mari la Vâlcea, cu răsturnări de situaţie şi care a creat emoţii până în ultimele secunde, totul culminând cu victoria Oltchimului asupra campioanei şi liderului la zi din campionatul Ungariei.
Meciul a început perfect pentru vâlcenece, care au condus mai mereu, doar în câteva momente unguroaicele fiind la egalitate şi chiar conducând cu un gol. Lecuşanu şi Huţupan au fost "îngerii" echipei antrenate de Radu Voina şi alături de coechipierele lor au făcut o partidă extraodrdinară. Oltchimul a practicat un handbal de clasă şi a fost peste adevresarele sale. La pauză au intrat cu un avantaj de două goluri (16-14), pe care au reuşit să îl mărească în debutul actului secund până la 4 (22-18). Oboseala, lipsa de concentrare şi câteva greşeli pe final au făcut să asistăm la trei minute de foc în finalul meciului, când Gyor a preluat conducerea cu 26-25. Cu Steluţa Luca eliminată 2 minute pentru un fault, Oltchimul a crezut în şansa sa, iar în numai 6 jucătoare a întors rezultatul şi a învins cu 28-26. Huţupan a apărat toate mingiile unguroaicelor din final, în timp ce golul lui Meiroşu şi lovitura de la 7 metri obţinută de Lecuşanu au liniştit spiritele şi au adus o victorie frumoasă, dar muncită, pentru Oltchim.
În acest moment Vâlcea conduce, la golaveraj, grupa cu un total de 4 puncte, urmată de Gyor (tot 4 puncte), Buducnost (2 puncte) şi Krim (0 puncte). Mâine are loc un alt meci din această grupă, când slovenele de la Krim dau piept cu muntenegrencele de la Buducnost

Sursa: Prosport

sorin
22.02.2009, 22:40
In urma victoriei cu 28 – 26 asupra echipei Györ, desi era condusa cu un gol cu trei minute inainte de final, Oltchim a urcat pe primul loc in grupa principala a doua, avand patru puncte, ca si formatia maghiara, dar avantajata de golaveraj. In celalalt meci al grupei, Krim Ljublijana a invins pe Buducnost Podgorica 35-28.

Clasamentul grupei arata astfel:
1. Oltchim - 4 p (+7)
2. Györ - 4 p (+6)
3. Krim - 2 p (-3)
4. Buducnost - 2 p (-10)

Simbata viitoare, Oltchim se va deplasa la Ljubljana, iar Györ va juca acasa, cu Buducnost.

livia
27.02.2009, 09:08
Bafta fetelor!!!! Mi-e dor de atmosfera de la Polivalenta (vechea denumire) la meciurile internationale. Sala se umplea si pe atunci cu cateva ore inainte.

sorin
28.02.2009, 11:25
Pauza la Ljubliana. Krim 17 - 15 Oltchim

Oltchim a reparat un posibil dezastru in ultimele 2 minute, dupa ce in min. 28 era 17-12 pentru Krim. Sa speram ca pauza va fi un bun sfetnic.
Pierderea partidei mentine totusi sansele de calificare in semifinale ale Oltchimului, desi mult mai reduse, in timp ce o victorie le-ar asigura in proportie de 90% calificarea.

sorin
28.02.2009, 12:13
Krim 35 – 34 Oltchim

Dupa rasturnari de scor spectaculoase in repriza a 2-a, in care ambele echipe au inscris pe rand cate 3-4 goluri consecutive (Oltchim a si condus de cateva ori cu doua goluri diferenta), meciul s-a terminat cu victoria in ultimul minut a echipei slovene

Mai sunt cate doua meciuri de caciula in grupe, rezultatele acestora fiind foarte importante in alcatuirea clasamentului final. Primele doua clasate merg in semifinale si multe variante sunt posibile in acest moment.

sorin
11.03.2009, 08:15
Meci decisiv pentru prezenta in semifinale!!!

Oltchim Ramnicu Valcea – Buducnost Podgorica
Duminica, 15 martie, ora 19.00 (ora Romaniei).
Arbitri: Dentz/Reibel (Franta)

Istoria se repeta si ca şi anul trecut, cand a fost foarte aproape de a ajunge în semifinalele Ligii Campionilor Oltchim si-a ingreunat situatia, oltencele trebuind si acum sa tremure serios pentru a-şi indeplini obiectivul cu care a pornit la drum. Calificarea în semifinalele celei mai importante întreceri inter-cluburi din Europa nu e chiar asa simplu nici în actualul sezon, campioana Romaniei nereusind sa-si gaseasca echilibrul si cadenta in grupele principale, esecurile de la Podgorica şi Ljubljana cantarind greu in balanta calificarii. Partea buna este ca in aceasta penultima etapa, Oltchim inca are calificarea in propriile maini, de aceea trebuie sa obtina un rezultat bun, fara sa ajunga la mana altora in ultima etapa a grupelor, cum au facut anul trecut.

sorin
15.03.2009, 13:12
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, s-a calificat duminică, în premieră, în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins, pe teren propriu, formaţia Buducnost T-Mobile (Muntenegru), cu scorul de 31-22 (15-8).

Performanţa echipei lui Radu Voina a fost consolidată şi de victoria unguroaicelor de la Gyor ETO în faţa celor de Krim Ljubljana, scor 34-33.

Echilibrul s-a consemnat doar în primele două minute, după care Oltchim s-a detaşat treptat. După 5-2 (min. 9), Luminiţa Huţupan Dinu a apărat de la 7 metri în faţa vedetei echipei adverse Bulatovici, însă atacul coechipierelor nu a mers la fel de bine (6-6, min. 16). Au urmat apoi cinci minute de "foc" pentru Oltchim, care a reuşit să se detaşeze pentru prima dată la cinci goluri, 12-7 (min. 21), graţie unor contraatacuri finalizate excelent de extremele Elisei Ardean şi Maier. Difereţa a crescut progresiv (15-7, min. 26), Buducnost nereuşind să marcheze timp de 9 minute.
După 15-8 la pauză, când s-a aflat şi rezultatul pozitiv dintre Gyor şi Krim, jucătoarele antrenate de Radu Voina au "defilat" pe teren (18-8, min. 34), încercând să ofere şi spectacol fanilor din tribune. Scorul pe tabelă a părut să nu mai conteze, fiind clar că va exista o singură învingătoare: Oltchim.

Calificarea în semifinalele Ligii Campionilor înainte cu o etapă de finalul partidelor din grupa B reprezintă pentru campioana României şi îndeplinirea obiectivului.

Marcatoarele Oltchimului au fost Lecuşanu 8, Elisei Ardean 7, Maier 5, Meiroşu 3, Borbas 2, Pidpalova 2, Luca 1, Avădănii 1, Vădineanu 1, Manea 1, în timp ce de la Buducnost s-a remarcat Jovanovici, autoare a şase goluri.
În celălalt meci al grupei B, Gyor şi-a respectat blazonul şi a învins pe teren propriu în faţa principalei adversare în cursa pentru semifinale a Oltchimului, Krim Ljubljana, cu scorul de 34-33 (19-13).

Ultimele meciuri din grupa B principală a Ligii Campionilor se vor disputa în 21 martie, între Gyor ETO şi Oltchim Râmnicu Vâlcea, respectiv în 22 martie, între Buducnost şi Krim Ljubljana.
Înaintea ultimei runde, în clasament conduc în ordine: Gyor 7 puncte, Oltchim 6, Krim 4, Buducnost 3.

În grupa principală A lucrurile sunt clare, Hypo Viena şi Viborg HK fiind deja calificate în semifinale, cu 10, respectiv 8 puncte la conducerea clasamentului, în timp ce Podravka Koprivnica şi Ikast Brande au acumulat 2, respectiv 0 puncte. În ultima dispută se vor duela, în 21 martie, Viborg şi Hypo Viena.

Sursa: prosport.ro

sorin
18.03.2009, 08:41
Desi calificata in semifinale inaintea ultimului meci din grupe, Oltchimul ar vrea sa bata in deplasare pe Gyor, pentru ca terminarea grupei pe primul loc le-ar da posibilitatea sa joace meciul retur in fata propriilor suporteri, ceea ce ar fi un avantaj. Sa speram ca-si vor indeplini obiectivul si ca voi scrie pe acest forum si despre jucarea finalei de catre echipa noastra.

In semifinale, in functie de rezultatele din ultimele meciuri, Oltchim va juca ori cu Viborg HK din Danemarca, ori cu Hypo Viena. Viborg este preferata, mai ales ca Oltchimul a batut-o recent si au un ascendant moral asupra lor ;)

sorin
18.03.2009, 18:45
meciul dintre Gyor si Oltchim se transmite in direct pe ProTv International:
http://www.romanian-portal.com/index.php?option=com_content&view=article&id=390&catid=390&Itemid=66

sorin
21.03.2009, 09:56
Gyor 30 – 28 Oltchim

Intr-un final electrizant in care se putea intampla orice, dupa ce a condus si a fost condusa de-a lungul celor doua reprize, Oltchim a pierdut pana la urma meciul din deplasare cu Gyor si handbalistele noastre vor merge in semifinale de pe locul 2 in grupa.Miza acestui meci a fost doar pentru castigarea grupei, echipa de pe primul loc din grupa avand avantajul de a juca meciul retur din semifinale pe teren propriu.

sorin
26.03.2009, 20:53
Federatia Europeana de Handbal (EHF) a anuntat astazi datele la care se vor disputa meciurile din semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminine. Intilnirile dintre Oltchim Rm. Valcea si Viborg vor avea loc pe 12 si 18 aprilie. Fiecare echipa gazda si-a ales data jocului de pe teren propriu, Oltchimul alegand sa joace la Valcea pe 12 aprilie, iar Viborgul a vrut pe 18 aprilie.

Meciul tur de la Ramnicu Valcea va avea loc la ora 18:30 si va fi transmis pe ProTv

angeline
11.04.2009, 09:58
Tur - 12 aprilie : 18h30 : CS Oltchim - Viborg HK

Valcenii au demonstrat ca sunt intradevar consumatori de sport. Pentru meciul care se va disputa in sala "Traian" din Ramnicu Valcea pe 12 aprilie, biletele puse la dispozitia iubitorilor de hanbal s-au epuizat pana la ultimul, in mai putin de doua ore.

http://img.photobucket.com/albums/v235/SmileyMags/Dollz/Cheer1.gifSucces fetelor iar sarbatoarea floriilor sa fie incununata cu victorie pentru Oltchim.

angeline
12.04.2009, 11:18
La incheierea primei reprize conduce Viborg HK la scorul de 16-11
Multe ratari ale fetelor valcene, multe greseli.
Poate dupa pauza vom avea parte de un meci mai atent in aparare si in aruncarile la poarta.
Se poate mai mult, se poate mai bine !

Hai Romania !


Mai sunt 8 min. pana la finalul meciului iar cele 6 goluri diferenta fata de echipa daneza demoralizeaza sustinatorii valcaeni si chiar si pe fetele valcene.

Infrangere. Nefasta. Asa denumeste Cristian Gatu, presedinte FR Hanbal meciul de azi. O zi nefasta. Multe ratari, multe greseli. Ratari repetate de la 7 m a jucatoarelor valcene si lipsa de concentrare.

Scorul la finalul meciului 34-28 care va fi foarte greu egalat si cu atat mai greu de castigat la meciul din deplasare pe terenul echipei Viborg HK. Danezele au castigat pe contra atac iar romancele au gresit pe toata durata meciului, mai ales in aparare.
Singura fericita de acest scor este Cristina Varzaru care a jucat pentru echipa daneza ViborgHK dupa o absenta de doi ani de cosmar pentru a se recupara, de pe terenul de joc.

sorin
12.04.2009, 12:25
Adio finala!!! Executie in fata propriilor spectatori la Rm. Valcea
Dintr-un meci in care ma asteptam la un scor onorabil, indiferent de cine va invinge, s-a ajuns la o umilinta greu de digerat la asemenea nivel, intr-o astfel de competitie.

Oltchim 28 – 34 Viborg

Si cand ma gandesc ca inaintea ultimului meci din grupele principale, cu Gyor, ai nostri si ale noastre spuneau ca ar prefera Viborg in semifinale …

Orice alte comentarii sunt de prisos.

livia
13.04.2009, 09:56
Nu am vazut decat repriza a II-a, asteptam pe ProTV sa inceapa si... pauza, pana am gasit ce canal transmite deja se termina prima repriza.
Fetele au jucat mult sub asteptari si sub valoare lor. Ratari ca la balamuc, pana si cand au fost in superioritate numerica au incasat goluri.

Mare deceptie! Pacat de munca lor de pana acum.

shogunelu
13.04.2009, 11:41
Ne-au facut praf, ce dracu...Nu inteleg cum de-au jucat asa de slab fetele noastre...
Cristina Varzaru a jucat fenomenal, cred ca ar fi marcat si cu spatele.

sorin
18.04.2009, 11:47
Elevele lui Voina nu au reuşit decât să scoată un egal în Danemarca: 21 - 21 si raman acasa, iar Viborg merge in finala.